SIBIUL SE PREGĂTEȘTE DE ZIUA UNIVERSALĂ A IEI: O ie uriașă va fi înălțată spre cer, se fac plimbări cu mocănița și invitații se prind în Hora de Sânziene

0

SIBIUL SE PREGĂTEȘTE DE ZIUA UNIVERSALĂ A IEI:
O ie uriașă va fi înălțată spre cer, se fac plimbări cu mocănița și invitații se prind în Hora de Sânziene

Copiii de la școlile din Sibiu vor lansa mâine o ie uriașă spre cer, croită și decorată de ei, un mesaj de speranță și identitate în diversitate, imaginat pentru a sărbători cea de-a treia ediție a Zilei Universale a Iei, un proiect inițiat în 2013 de Ia Sibiu, în parteneriat cu Muzeul Astra și comunitatea online La Blouse Roumaine. Femeile și fetele din întregul județ vor purta ia la birou, vestita mocănița va circula în regim special în Valea Hârtibaciului, începând de vineri, iar la Pavilionul Multicultural al Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului va avea loc o primă conferință, cu tema „Ia în Mărginimea Sibiului”.

“În al treilea an consecutiv, cei mai mici dintre noi dau startul Zilei Universale a Iei la Sibiu, prin purtarea iilor, cămăşilor şi costumelor tradiţionale în ultima zi a anului școlar. Este o invitație căreia i-au dat curs, cu bucurie, copii, părinți și profesori. Anul acesta sărbătoresc Ziua Universală a Iei alături de oameni dragi, în cele două orașe ce-mi sunt casă, Baia Mare și Sibiu. În 24 iunie, alături de Iulia Gorneanu, Peter Hurley, minunatele zâne de la Skirt Bike Baia Mare, Ansamblul Transilvania și echipa Baia Mare 2021, ducem (des)cântecul Sânzienelor în Parcul Regina Maria din Baia Mare, urmând apoi drumul spre Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, acolo unde am inițiat proiectul IA Sibiu în urmă cu trei ani, alături de Andreea Tănăsescu – La Blouse Roumaine, Mirela Iancu – Muzeul ASTRA și Raluca Medeșan. IA Sibiu este cântecul bunicii și sunetul fluierului la Fântânele, inițierea în semiotica semnelor străvechi, în limbajul universal al feminității și bucuria comunității regăsite», spune Andreea Ciortea, fondator al comunității IA Sibiu.

Hora de sanziene 2015

Și ce mândre sunt alitețele din zona asta, o salbă de sate presărate la vest de Sibiu, așezări care au înflorit, împrumutând ce-i mai frumos de la toți vecinii! La răsărit, este satul Boița, binecuvântat și vesel, care însoțește Oltul în drumul lui spre defileu, iar la apus, satul Jina vestește celălalt capăt al Mărginimii, ridicând drept hotar apele Sebeșului. Sunt sate de oameni așezați, oieri care au viețuit în comunități strânse, ridicând cu temeinicie gospodării falnice, cu case trainice de brad, locuințe care împung cerul cu acoperișuri lor înalte de șindrilă. În tihna pe care surgerea vremii nu a slăbit-o niciodată, oierii din Mărginimea Sibiului și-au dus mai departe vestitele meștesuguri, printre care lucrul lânii și pe cel al pieilor de animale. Iar portul lor popular este mândru și falnic, arătând hotărârea și bucuria de viață a oamenilor acestor locuri.

„Cămaşa femeiască, denumită local iie, este piesa cea mai expusă privirilor şi astfel, cea mai reprezentativă din punct de vedere al creaţiei artistice. Propria evoluţie în timp a avut ca finalitate apariţia unei ii, întâlnită în literatura de specialitate sub denumirea de iia cu ciocănele, iia cu fodori sau iia de Sălişte. Eleganţa, sobrietatea şi în acelaşi timp de simplitatea acesteia, conferite de stilul ornamental şi cromatic, a dus la extinderea ei treptată la toată Zona Sibiului, în sudul Transilvaniei şi chiar trecând Carpaţii spre sudul ţării, ajungând, în anumite localităţi, să înlocuiască tipul de cămaşă specifică, până în preajma primului război mondial. Putem declara că moda iei cu ciocănele a fost generată de un adevărat curent în vestimentaţia populară, determinat, în parte şi de spiritul naţionalist al secolului al XIX-lea. Astfel, ea devine – după cum spunea marele etnograf Cornel Irimie – „un fel de simbol al portului tradiţional, un fel de frac naţional românesc”, spune doamna Elena Găvan, Muzeograf la Muzeul Civilizației Transilvane ASTRA, care va povesti totul despre aceste cămăși mâine, într-o conferință publică ce va începe la ora 17.00.

Miss 1906 Foto ASTRA Sibiu

IA DIN SIBIU, LA PRIMUL CONCURS DE MISS, ORGANIZAT ÎN 1906 ÎN ROMÂNIA. O tânără din Săliște, mândră în straiele sale de la Sibiu, câștiga primul concurs de frumuseţe organizat vreodată pe teritoriul României, expoziţia jubiliară care a avut loc, în anul 1906, în parcul Filaret din Bucureşti. Pentru că a fost mândră și admirată în aceste altițe, cea mai frumoasă femeie din vremurile acelea, Maria Peligrad, i-a făcut cadou un costum asemănător Reginei Maria, ea însăși o mare admiratoare și promotoare a portului popular românesc. Fotografia câștigătoarei de atunci ne-a fost pusă la dispoziție prin bunăvoința Muzeului ASTRA din Sibiu. Iar frumoasa Maria Peligrad, o ţărancă din localitatea Sălişte, judeţul Sibiu, a fost cea mai strălucitoare dintre ţărăncuţele cu maramă şi opinci adunate pe atunci în Parcul Carol, fete tinere și pline de viață, care îşi unduiau şoldurile cum ştiau mai bine, pentru a-i convinge pe cei care aveau să le evalueze, ţărani, a negustori sau a boieri. Provenită dintr-o familie de meşteşugari renumită în Săliştea Sibiului, localitate devenită astăzi oraş şi considerată capitala culturală şi spirituală a Mărginimii Sibiului, Maria Peligrad s-a prezentat la concurs cu un costum realizat chiar de ea. „Maria face parte dintr-o familie de meseriaşi şi ceea ce trebuie să observăm sunt caracteristicile ei – o faţă frumoasă, o statură, o ţinută frumoasă, ceea ce caracterizează fetele din Mărginimea Sibiului”, spuneau reprezentații orașului Săliștea. Un oraș important, al cărui port popular, cusut cu alb și negru, a fost folosit cândva ca imagine a României. Aici au fost organizate vestitele cercuri pentru fete care au deprins meșteșugul, iar lucrul mâinilor lor a iradiat apoi în întreaga regiune de sud-est a Transilvaniei. La 1907 există un document, semnat la Bran, care stipula schimbarea portului nasațional românesc cu cel de Săliște. De atunci și pânp acum, la îndemnurile ASTRA, începând din anul 1861, s-au constituit și activat în regiune diverse reuniuni de promovare culturală, economică și socială, cum ar fi Reuniunea de Lectură Casina Românească, în 1878, sau Reuniunea Meseriașilor în 1882. Buna tradiție nu a fost pierdută. Vom avea vineri, la Ziua Universală a Iei de la ASTRA, un meșter popular din Poiana Sibiului, doamna Ciucă Maria, meșteriță recunoscută și faimoasă în Mărginimea Sibiului, care ne va arăta cum se croiesc iile autentice și ne va povesti cum erau ele odinioară.
13177965_942236049228063_4080755588731220960_n

MOCĂNIȚA DE SÂNZIENE. La acest sfârșit de săptămână ne plimbăm cu „Trenul copilăriei”, un program lansat în parteneriat cu Muzeul ASTRA Sibiu și IA Sibiu, special pentru a sărbători „Ziua Universală a Iei”. Mocănița va circula între Cornățel și Hosman vineri, între orele 14 – 18, precum și sâmbătă și duminică, între orele 10 – 18. Prețul unui bilet este 10 lei, iar copiii plătesc cinci lei. Cei care vor veni îmbrăcați în cămașă tradițională românească vor avea 50% reducere la bilete. „Ne așteptăm să vedem, din nou, trenuri care poartă oameni îmbrăcați în cămașă românească, pe Valea Hârtibaciului”, spune Elena Lotrean, reprezentant al comunității IA Sibiu.

Ia Sibiu2_foto rares Helici

IA ROMÂNEASCĂ DUCE UN MESAJ ÎN CER. Colegiul Tehnic „Independența” va găzdui, vineri, începând de la ora 12.00, un eveniment special al copiilor din școlile din Sibiu, lansat sub numele „Îmbracă ie de Sânziene!”. Ziua iei a fost organizată în fiecare an la Sibiu în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, iar copiii sunt și anul acesta invitați să deschidă manifestările organizate de Ziua Universală a Iei. „Pe lângă faptul că cei mici vor învăța multe despre portul popular și vor spune aceste povești, așa cum le-au auzit acasă sau la diverse ateliere tematice organizate în școli, anul acesta avem și o surpriză, am pregătit o ie uriașă, croită și decorată de copiii de la câteva școli gimnaziale din Sibiu, care va fi legată cu baloane și lansată spre cer. Copiii au avut această inițiativă, au luat un șablon de ie, au cusut-o, iar vineri micii meșteri vor scrie pe ea câte un gând, o vor atașa de baloane umplute cu Heliu și o vor înălța, ca pe un zmeu, cu baloane roșii, galbene și albastre, ca tricolorul României. Pregătim aceste evenimente discutând de fiecare dată copiii, iar aceasta a fost ideea lor, surpriza lor pentru Ziua Iei de anul acesta. Am luat în calcul mai multe variante, ne-am gândit să lipim ia asta pe un panou, să o oferim cuiva… dar, pentru că dorim să-i dăm iei un caracter de universalitate, am decis să o ridicam spre cer, iar acesta va fi, cu siguranță, cel mai bun mesaj”, spune Cosmin Chelcea, fondatorul programului educațional internațional „Viața la Pozitiv”, un proiect care include nuclee în 70 de localități din țară, organizate la inițiativa asociației sibiene “Positive Life”. Acest program educațional, ajuns la cea de-a cincia ediție, se desfășoară anul acesta sub motto-ul „Identitate împreună”. Unul dintre proiectele centrale a vizat, la această ediție, activități și acțiuni de conștientizare a importanței individului în grupuri, în comunitate și în familie. Pe lângă psihoterapeuți, psihologi, cadre didactice, organizatorii au dorit anul acesta să conștientizeze toate entitățile implicate în procesul de învățmânt cu privire la necesitatea de a fi create mai multe ocazii de a pune accentul pe procesul prin care copiii ar putea să se redescopere ca indivizi și să înțeleagă valoarea fiecăruia în cadrul grupului și în cadrul societății. Acțiunea care deschide vineri sărbătoarea Ziua Universală a Iei a fost organizată ca un parteneriat între Asociația Rut din Sibiu, Colegiul Tehnic Independența și Asociația Positive Life, care se vor bucura de sprijinul unui colecționar din Sibiu, Cosmin Ghițescu, care o să aducă cămășile populare, cu casre vor fi îmbrăcați, pe lângă elevi, cadre didactice, oaspeți, și copii de la câteva școli gimnaziale din sibiu. educațional Viața la Pozitiv. Apoi, toți copiii sunt invitați în Piața Mică, începând de la ora 14.00, când va fi organizată Hora de Sânziene.


PLIMBĂRI CU MOCĂNIȚA ȘI PICNIC LA MUZEU DE
ZIUA UNIVERSALĂ A IEI
24 – 26 IUNIE 2016
Muzeul ASTRA, SIBIU

Mândre sunt iile din mărginimea Sibiului, ori cele din țara Lăpușului, iar ele se pregătesc de propriul festival, colorat, vesel, un apel către întoarcerea la valori și rădăcini, în care se va implica întreaga comunitate internațională a entuziaștilor care doresc să traducă vechile semne în cod urban contemporan. Se anunță încă câteva zile de poveste în Transilvania, unde Comunitatea « Ia Sibiu » se pregătește pentru noaptea de Sânziene și pentru « Ziua Internațională a Iei », sărbătoare ajunsă la cea de-a treia ediție, un eveniment care anul acesta promite, în perioada 24-26 iunie, expoziții la muzeul Astra, plimbări cu mocănița pe Valea Hârtibaciului, concerte, conferințe și alaiuri vesele de fete și femei, care vor traversa piețele pe biciclete împodobite cu flori. Evenimentul, coordonat de comunitatea La Blouse Roumaine, începe vineri, 24 iunie, în Piața Mică a Sibiului, la ora 14.00, cu ceremonialul de sânziene al cununei și secerișului, legende povestite și cântate de Florin Vasilică, și va continua în Dumbrava Sibiului, la muzeul în aer liber, iar, mai apoi, fie cu mocanița pe Valea Hârtibaciului sau, mai târziu, fie la un picninc la Târgul de la Țară, care va fi organizat la muzeul Astra din Sibiu.

VINERI 24 IUNIE 2016
• Ora 1400-1600 – Hora Sânzienelor – invitați Florin Vasilică și Grupul Teleormanul – Piața Mică – esplanada din fața Casei Artelor
• Ora 1700 – 1900 – Conferința publică IA din Mărginimea Sibiului – Păstrarea tradiției ca element identitar – sala Auditorium, Pavilionul Muzeal Multicultural, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
• Invitați: Elena Găvan, muzeograf Muzeul Civilizației Transilvane ASTRA, Maria Ciucă, meșter popular din Poiana Sibiului și Iulia Teodorescu, expert conservare – restaurare textile din cadrul Departamentului Conservare – Restaurare a Muzeului ASTRA
• Orele 1400-1800 – Valea Hârtibaciului – Trenul CopilărIEI– MOCĂNIȚA pe ruta Cornățel – Hosman- Cornățel
SÂMBĂTĂ 25 IUNIE 2016
Orele 1000-2000 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Târgul de Țară
 10:00 – 20:00 – Târg de ii și obiecte tradiționale
 10:00 – 16:00 – Atelier de consultanță despre îngrijirea iei cu Iulia Teodorescu expert conservare –restaurare textile Muzeul ASTRA
 10:00 – 18:00 – Atelier de împletit cosițe cu Braid Trends Sibiu
 14:00 – 18:00 – Atelier de împletit cununițe de flori cu Gift Art Sibiu
 10:00 – 20:00 – Atelier de confecționat păpuși cu Magdalena Dudău, meșter popular din Brezoi județul Vâlcea
 10:00 – 20:00 – Atelier de țesut cu Sanda Țarog, meșter popular din Cincu, județul Brașov
 10:00 – 20:00 – Atelier de decorațiuni cu Eticheta Handmade
 12:00 – 20:00 – Obiceiuri de Sânziene cu Junii cetății din Rupea, județul Brașov
 10:00 – 20:00 – Colecții și colecționari – expoziție
Orele 1000-1800 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Școala din Ticera – ateliere educative
 10:00 – 13:00 – Semne cusute – atelier de broderie pentru copii
 10:00 – 13:00 – Atelier de reciclare creativă – țesut la gherghef din resturi textile
 12:00 – 15:00 – Pauza de joacă – jocurile copilăriei de altădată : elasticul, coarda, șotron, sforicica, Mi-am pierdut o batistuță, Mațe-ncurcate
 15:00 – 18:00 – Atelier de reciclare creativă – țesut la gherghef din resturi textile
 10:00 – 18:00 – Desene pe asfalt – observă și desenează motive tradiționale din Muzeul ASTRA
Ora 1200 – Plimbare în IE cu BICICLETE COCHETE
Plecare din Piața Mică, nr. 11 pe traseul Piața Mică – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului și PICNIC în IE (poienița din preajma Târgului de țară)
Ora 2100 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Scena de pe lac
 Concert DOMINO, Sibiu

Orele 1400-1800 – Valea Hârtibaciului – Trenul CopilărIEI– MOCĂNIȚA pe ruta Cornățel – Hosman- Cornățel
Orele 1100- 1500 – Zilele vecinătății – Cartier Valea Aurie – Ateliere pentru copii pe Str . Ludoș

DUMINICĂ 26 IUNIE
Orele 1000-1800 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Târgul de Țară
 10:00 – 18:00 Târg de ii și obiecte tradiționale
 10:00 – 16:00 Atelier de consultanță despre îngrijirea iei cu Iulia Teodorescu expert conservare –restaurare textile Muzeul ASTRA
 10:00 – 18:00 Atelier de împletit cosițe cu Braid Trends Sibiu
 11:00 – 18:00 Atelier de împletit cununițe de flori cu Gift Art Sibiu
 10:00 – 18:00 – Atelier de confecționat păpuși cu Magdalena Dudău, meșter popular din Brezoi județul Vâlcea
 10:00 – 18:00 – Atelier de țesut cu Sanda Țarog, meșter popular din Cincu, județul Brașov
 10:00 – 18:00 Atelier de decorațiuni cu Eticheta Handmade
 14:00 – 15:00 – De la folclorul copiilor la folclorul autentic spectacol cu elevii clasei pregătitoare B, Liceul teoretic ”Constantin Noica” Sibiu, îndrumați de prof. Emilia Dragomir
 14:00 – 16:00 – Concurs Cea mai frumoasa IE – (înscrieri începând cu sâmbătă orele 10 :00 până duminică orele 13 :30)
 17:00 – 18:00 – 5 o’clock Tea – Acorduri de chitară cu Dorin Pitariu
 10:00 – 18:00 – Colecții și colecționari – expoziție

Orele 1000 – 1800 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Școala din Ticera – ateliere educative
 10:00 – 13:00 – Semne cusute – atelier de broderie pentru copii
 10:00 – 13:00 – Atelier de reciclare creativă – țesut la gherghef din resturi textile
 12:00 – 15:00 – Pauza de joacă – jocurile copilăriei de altădată : elasticul, coarda, șotron, sforicica, Mi-am pierdut o batistuță, Mațe-ncurcate
 15:00 – 18:00 – Atelier de reciclare creativă – țesut la gherghef din resturi textile
 10:00 – 18:00 – Desene pe asfalt – observă și desenează motive tradiționale din Muzeul ASTRA
 Orele 1000-1800–– Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – momente folclorice cu formația Fluier Verde și solist vocal Daniela Popa
 Orele 1300 – 1400 – Primăvara – Om și Natură în folclorul Mărginimii Sibiului – șezătoarea cu copiii Grădiniței cu program prelungit Nr. 43, îndrumați de prof. Simona Lavric și Grupul Junii din Cadrul Școlii Populare de Artă și meserii ”Ilie Micu” Sibiu, îndrumați de prof. Cosmin Verde
 Orele 1400-1800 – Valea Hârtibaciului – Trenul CopilărIEI– MOCĂNIȚA pe ruta Cornățel – Hosman- Cornățel

 Orele 1100- 1500 – Zilele vecinătății – Cartier Valea Aurie – Ateliere pentru copii pe Str . Ludoș

 Ora 2000 – Sânziene Party cu RYM în Vintage Pub, Str. Zaharia Boiu

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează