Seductia motivatiei – sau despre exercitiul umilintei si tenacitatii

0

Abrupt vorbind…

Instrumentele motivationale in procese de invatare (individuale sau “oficiale”) sau, mai corect, folosirea acestora,  poate risca sa cada in derizoriu.

Spre Viitor

 

Exista cele cu adevarat puternice, semnificative, care, prin greutatea lor, prin impactul pe care il are intalnirea cu ele, produc un efect de dizlocare, de trans-formare (in sensul efectiv al imboldului de crestere altfel decat, dincolo de starea actuala) atunci cand sunt puse in valoare la momentul potrivit.

Exista, pe de alta parte, si riscul unei inflatii a folosirii acestora… Ca si cum un clip motivational, un citat heirupist, ar avea rolul unui panaceu universal; o bagheta magica care, printr-o simpla invartire, metamorfozeaza totul (si pe noi insine!) ca prin minune.

Unde mai pui ca – seductiv fiind termenul – materialele socotite ca avand valoare motivationala pot ascunde, de fapt, declamatii gonflate, demagogie psihologica, praf in ochii celor insetati de vorbe mari, hiperbole poleite.

Granita dintre literatura motivationala de calitate si cea care ofera doar steroizi emotionali este un teren neutru instabil, cu limite incerte, delicate. La fel si folosirea motivatiei ca instrument, adjuvant, medicament, fertilizator de crestere.

Pe de o parte pentru ca exista riscul ca unii dintre cei care fac apel la ea sa aleaga acest lucru din motive nepotrivite… Pentru a-si seduce si alinta (alina?) publicul venit spre invatare cu vorbe mari, cu emotii de moment, chiar si cand nu este, de fapt, momentul…  Pe de alta pentru ca nu se orienteaza spre exemple motivationale cu miez, oferind in schimb mirajul unei telenovele cu final fericit, reconfortanta pe termen scurt.

Ce inseamna, de fapt, sa iti gasesti motivatia in tine?

Expresia pare paradoxala. Motivatia pare a fi, de fapt, taman acel element sau proces care te scoate dintr-o stare de pasivitate si te duce mai departe. Ea pare, prin natura functiei ei, sa fie exterioara noua.

Nu iti poti gasi motivatia cautand-o, motivandu-te….Pentru ca de ea ai nevoie in cautarile tale.

Ea pare sa fie, mai degraba, catalizatorul intalnirii dintre aspiratiile noastre si dorinta, nevoia, de a le pune in practica.

A spune ca trebuie sa iti gasesti motivatia “in tine”, e ca si cum ai spune ca trebuie sa te ridici de jos cand nu ai un motiv temeinic sa o faci.

Mai limpede, motivatia pare sa isi exercite functia atunci cand avem, (sau nu avem defel, acesta e cazul mai ”provocator”) deja impulsul catre ceva, dar nu reusim sa il materializam, dintr-un motiv sau altul.

In acest sens, motivatia gasita in noi pare sa fie mai degraba dorinta de merge mai departe, de a continua. Nu pentru ca speram sa conferim realitate, greutate, idealurilor noastre, ci pentru ca, atunci cand nu le (mai) avem, trebuie sa mergem mai departe in speranta unei (re)intalniri cu acestea.

Ea pare a fi impulsul de a nu ne opri, de a trece o limita, de a pasi fara sa stim cum si – uneori, chiar -incotro…

Insa cu speranta ca, la urmatorul pas, e posibil sa ne (re)gasim, prin gasirea a ceea ce este important, esential, identitar, pentru noi.

O combinatie, cumva, vrajitoreasca, intre intuitie, cautare/reamintire, forta , luciditate si asumare….

Am ales sa scriu despre acest lucru pentru ca, in urma cu cateva zile, am avut ocazia sa vad acest clip:

funniestvideoalbum.blogspot.co.nz

Nu este de lasat deoparte faptul ca vorbim si de o reclama.

Insa una decenta, frumos lucrata si cu o poveste, am inteles, adevarata in spate.

Una despre inceputuri care par sa nu duca nicaieri, despre vise implauzibile si copilaresti. Despre lipsa sanselor si a incurajarilor, despre miraj….

Totodata este vorba despre exercitiul de umilinta pe care il presupune practica ritualica, plina de sudoare, nespectaculoasa, uneori chinuita, a pasilor mici pe care trebuie sa ii parcurgem zi de zi pentru a ajunge acolo unde ne propunem.

Impulsul motivational, de oricare natura ar fi el, nu inseamna artificii de lunga durata.

El reprezinta, mai degraba, scanteia care trebuie dusa mai departe prin efort sustinut. Acesta nu functioneaza (decat, poate, rareori) doar ca un drog care trebuie luat zilnic din exterior, intretinand doza de spectacol, energia inceputului.

Instrumentele motivationale autentice ne avertizeaza, explicit sau mai discret, asupra responsabilitatii pe care o avem fata de propriile alegeri…. asupra momentelor in care putem ceda, uita, renunta. La fel ca in povestea de mai sus, nu sunt de ignorat momentele de ratare, de stagnare, de lipsa de recunoastere, episoadele inevitabile de solitudine (nu conteaza ca este vorba de echipa sau de o singura persoana), indoiala, dezorientarea, ridicolul, riscul orbecaielii, descurajarea…

Energia de motivatie poate fi momentul de trezire, puseul de lucidiate, prilejul de (re)intalnire cu ceea ce ne dorim, ne propunem, cu ceea ce ne reprezinta cu adevarat. Si mai poate fi imboldul care ne reaminteste acelasi lucru atunci cand uitam sau obosim – ne rutinam – sa mai facem pasii pe drumul deja ales.

Motivatia nu este un masaj de relaxare care ne duce lejer mai departe, pasivi si lamuriti, cand nu mai putem duce.

Este un exercitiu de rabdare in trecerea de la un pas la altul … Un prilej de a continua, unul de gasire sau re-gasire.

Restul e fictiune motivationala de consum….

Despre autor

avatar

Sunt Irina. Mă îndeletnicesc de ceva ani cu scrisul și profesoratul, în varii forme și pe diferite teme. De ce România Pozitivă? Pentru că e un proiect pe care îl văd ca pe un catalizator de imagine și ca pe un loc de unde poți afla multe și poți începe multe.

Comentează