Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Scrisoare deschisa a Directorului executiv UNICEF: Cinci lecții pe care le putem învăța din pandemie

0

Creșterea încrederii în vaccinuri, depășirea crizei privind sănătatea mintală a tinerilor și eliminarea decalajului digital, câteva dintre oportunitățile cheie pentru copiii lumii după pandemie – UNICEF

Într-o scrisoare deschisă ce vorbește despre reimaginarea lumii după COVID-19, directorul executiv al UNICEF menționează cinci lecții pe care le putem învăța din pandemie

Reînnoirea încrederii în vaccinuri la nivel mondial, depășirea provocărilor ce afectează sănătatea mintală și bunăstarea tinerilor, combaterea discriminării, lupta împotriva schimbărilor climatice și eliminarea decalajului digital constituie cele mai importante oportunități în beneficiul copiilor pe care le prezintă comunității internaționale pandemia de COVID-19, afirmă directorul executiv al UNICEF Henrietta Fore în scrisoarea sa deschisă anuală, publicată astăzi.

În scrisoarea publicată într-un moment în care UNICEF lansează o serie de activități pentru a comemora la nivel mondial cea de-a 75-a aniversare a sa, Fore prezintă modul în care trebuie să exploatăm, odată cu continuarea luptei împotriva pandemiei, oportunitățile-cheie pe care le prezintă această criză pentru a putea reimagina o lume mai demnă pentru copii.

Debutul celei de-a 75-a aniversări a UNICEF ne reamintește că această organizație a fost înființată în mijlocul unei alte crize istorice, după cel de-al Doilea Război Mondial”, scrie Fore. „În acele vremuri, am fi putut fi cu ușurință copleșiți de numeroasele probleme cu care se confruntau copiii într-o lume devastată de război. Însă ne-am reimaginat ceea ce era posibil. Am construit noi sisteme de sănătate și de protecție socială în întreaga lume. Am învins variola și poliovirusul sălbatic. Am înființat Organizația Națiunilor Unite. Istoria ne cheamă la fapte din nou”.

În privința vaccinurilor, Fore avertizează că reticența față de acestea ne va afecta profund capacitatea de a învinge COVID-19. Pe lângă colaborarea cu guvernele, partenerii și donatorii pentru achiziționarea, transportul și livrarea vaccinurilor în lumea întreagă, scrie Fore, trebuie să creștem și încrederea în vaccinuri pentru ca populația să le accepte. „Dacă nu există încredere în ele, vaccinurile nu sunt altceva decât niște fiole scumpe în cabinetele medicale”.

În ceea ce privește sănătatea mintală, Fore afirmă că pandemia de COVID-19 a intensificat creșterea îngrijorătoare a incidenței tulburărilor mintale în rândul copiilor și al tinerilor și îndeamnă comunitatea internațională să se implice mai mult. „Este necesar ca țările să realizeze investițiile cuvenite în acest domeniu, să dezvolte substanțial serviciile de sănătate mintală și sprijinul acordat tinerilor în comunități și școli și să implementeze programe de educație parentală pentru a asigura copiilor din familiile vulnerabile sprijinul și protecția de care au nevoie acasă”, scrie Fore.

În legătură cu eliminarea decalajului digital, Fore subliniază faptul că măsurile de carantină din întreaga lume au scos la iveală inegalitățile provocate de acest decalaj. În momentul de vârf din 2020 al închiderii școlilor, aproximativ 30% dintre elevii din întreaga lume nu au reușit să acceseze învățământul la distanță, unii dintre ei fiind chiar copiii care au oricum acces redus la o educație de calitate. Scrisoarea îndeamnă la regândirea educației și la eliminarea decalajului digital, astfel încât instrumentele digitale să poată fi utilizate pentru a reinventa educația și pentru a face un salt în viitor.

În final, scrisoarea arată cât de critic este acest moment, plin de oportunități. „Comunitatea internațională trebuie să sprijine un efort de redresare incluzivă care să acorde prioritate investițiilor pentru copii”, notează Fore. „În acest an, când UNICEF sărbătorește 75 de ani în care a reimaginat viitorul fiecărui copil, haideți să venim în sprijinul copiilor și al tinerilor cu un suflu nou inspirat de urgența situației, creându-le oportunități, însuflețindu-le visele și susținându-i în toate aspectele vieții lor”.

Despre UNICEF

UNICEF este prezent în România și în alte 190 de țări și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescență. În România, UNICEF lucrează  împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorități locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație timpurie de calitate și la școală, pentru protejarea adolescenților și monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecție socială și pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați https://www.unicef.org/romania/ro.

Urmăriți UNICEF în România pe Facebook și Instagram.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.