Șase locuri din România pe care probabil nu le-ai vizitat încă

0

Oricât de mult ai bătut țara în lung și în lat, la munte, la mare, în capitală sau în marile orașe, unde festivalurile artistice, tradițiile sau obiective turistice rămân de referință, există anumite locuri cărora mai puțini români le-au trecut pragul. Cum ziua e lungă pe timp de vară, dar perioada de concediu limitată, weekendul rămâne un prilej pentru străbate pământul local.

Pentru ca pregătirea unei astfel de escapade de o zi sau un weekend să fie mai ușoară, echipa din spatele motorului gratuit de căutare a ofertelor de călătorie momondo.ro a selectat șase locuri mai puțin cunoscute din România. Pentru a ajunge acolo, vei descoperi că ai, probabil, nevoie de mașină, tren, bicicletă sau doar de câțiva pași. În orice caz, sunt puține șanse ca în aceste locuri să duci dorul aglomerației urbane sau a celei turistice, des întâlnite în această lună în cele mai populare destinații din țară.

1. Satul Rimetea, județul Alba (la 56 de km de Alba Iulia)

Aflat la poalele Munților Trascău, înconjurat din toate părțile de întinderi de granit de până la 600 de metri și de un peisaj cum nu se poate mai pitoresc, Rimetea a fost premiat cu titlul „Europa Nostra” din partea Comisiei Europene. Dincolo de natura superbă care îl înconjoară, arhitectura sa a fost atent conservată în nuanțele secolului XIX.

2. Tunelul Iubirii, Obreja, Caraș-Severin

Un loc apreciat la nivelul european, ai cărui singuri creatori sunt natura și trecerea trenurilor, unde nu există nici marcaje, nici promovare făcut altfel decât în mediul online. Înscris pe lista comorilor ascunse din Europa, a fost descoperit din pur hazard, de un cuplu de fotografi care au răspândit cu ajutorul internetului imagini de la fața locului.

3. Castelul de Lut, Valea Zânelor (la 50 de km de Sibiu)

Aflat într-un cadru cum însuși numele Valea Zânelor sugerează, Castelul de Lut a început să iasă la lumină din mâinile unei familii nu mai devreme de 2014. Aceasta și-a vândut toate economiile plus casa din București pentru ca acest castel ca scos din basme să fie parte din realitate. Castelul de Lut este construit în totalitate din materiale naturale, într-un loc în care poți uita complet de rutină. Are Munții Făgăraș de-o parte și de alta, cerul albastru deasupra și florile cât ai cuprinde cu ochii. Acoperișul Castelului imită culmile munților și, de fapt, construcția cu totul, amintește de artistul catalan Gaudí și priceperea lui în a găsi punctul de întâlnire al naturii cu arhitectura.

4. Templul Coral, București

Există comori ce așteaptă cuminți chiar la doi pași de noi să le trecem pragul, să le acordăm atenție și să le umplem cu admirație. Templul Coral din București, aflat la o aruncătură de băț de Piața Unirii, este construit după Sinagoga Tempelgasse din Viena, făcând notă contrastantă cu griul clădirilor care îl înconjoară. Cei ce au ajuns aici vorbesc despre decorațiunile minuțioase, vitraliile superbe, simbolurile ce căptușesc interiorul, amabilitatea personalului angajat și asemănarea izbitoare din exterior cu aceea a unui castel uriaș de nisip.

5. Laguna Albastră a Transilvaniei, Aghireșu (la 30 de km de Cluj)

Despre această întindere de apă s-au spus multe, dar credem că „o minune a României” o descrie pe deplin. Nu e tocmai floare la ureche să ajungi aici, dar, pe de altă parte, locul rămâne unul autentic, nealiniat de baruri și magazine (te-ar ajuta să-ți aduci de-acasă toate merindele) și nevăzut de prea mulți ochi. Se mai spune faptul că peisajul aduce cu cel mediteranean, iar rezultatul ploilor ce au dat naștere acestei bucăți de culoare turcoaz într-o veche zonă de exploatare de caolin este unul recent.

6. Ochiul Beiului, Parcul Național Cheile Nerei, Beușnița

Legendele spun că apa lacului nu îngheață nici în ruptul capului, iar temperatura se încăpățânează să rămână undeva între 4 și 8 grade Celsius. Fie că sunt mai mult sau mai puțin înrădăcinate în adevăr, reflexiile de albastru din atmosfera locului sunt cum nu se poate mai reale. De îndată ce ajungi aici, ești recompensat cu alte două surprize din natură: Cascada Bigăr și Cascada Beușnița. Acestea, împreună cu Ochiul Beiului, fac parte din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița.

Despre momondo:

momondo.ro este un motor de căutare gratuit care compară cele mai bune oferte pentru bilete de avion, hoteluri și închirieri auto la nivel global. momondo a primit numeroase distincții internaționale și a fost recomandat de către publicații importante, cum ar fi: New York Times,  CNN, Frommer’s și The Daily Telegraph. momondo are birourile în Copenhaga și este prezent pe 30 de piețe internaționale. Aplicațiile pentru mobil gratuite sunt disponibile pentru iPhone si Android. momondo este parte din KAYAK, companie independentă în cadrul Booking Holdings Inc.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.