Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Salvați Copiii salută anunțul ca autoritățile locale să decidă cum va începe școala: Toți copiii trebuie să meargă la școală, în 14 septembrie

0

București, 5 august 2020: Organizația Salvați Copiii Romînia salută anunțul făcut de președintele Klaus Iohannis, ca decizia privind felul în care va arăta participarea școlară să fie descentralizată și fiecare autoritate locală să își asume, în  funcție de contextul epidemiologic, de comunitate, de nevoile reale ale copiilor și de măsurile pe siguranță pe care le implementează, cum vor fi organizate cursurile. Punem la dispoziția Președinției și a autorităților expertiza Salvați Copiii, pentru ca educația copiilor să fie prioritatea absolută a agendei.

”Ce e esențial e ca toți copiii să se întoarcă la școală, în condiții de siguranță și de acces egal. Anul școlar nu poate începe doar pentru unii copii. Școlile trebuie să asigure copiilor condiții optime, atât de igienă și distanțare socială, cât și de acces real la educație”, a spus Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Salvați Copiii a deschis deja școala, pentru copiii vulnerabili și discriminați dramatic în starea de urgență, când au fost marginalizați și umiliți de sistemul care nu le-a permis accesul, pentru că nu aveau internet sau o tabletă. Facem cursuri de recuperare educațională și asigurăm suport psihologic și social acestor copii atât de fragilizați de un context pandemic și economic cărora și cei mai puternici membri ai societății îi fac față cu greu.

Printre măsurile pe care copiii intervievaţi şi Organizaţia Salvaţi Copiii România le propun spre implementare se regăsesc:

  • crearea de inițiative pentru perioada verii, în totală conformitate cu protocoalele de sănătate, care vizează recuperarea competențelor cognitive și de socializare compromise din pricina absenței îndelungate de la școală;
  • asigurarea distribuirii de instrumente educaționale (tablete sau PC-uri) necesare învățării de la distanță tuturor elevilor care au nevoie și acordarea de sprijin individual în învățare;
  • planificarea intervențiilor inovatoare care să reorganizeze atât școlile cât și parcursurile de învățare în perspectiva următorului an școlar, ceea ce presupune pregătirea cadrelor didactice în susținerea lecțiilor online și garantarea materialelor personalizate și de suport de învățare pentru elevii aflați în situațiile cele mai dificile;
  • pregătirea tuturor școlilor, indiferent de localitate și de resursele autorităților locale, pentru a asigura condiții de siguranță medicală și monitorizarea aplicării regulilor sanitare și de distanțare socială, astfel încât toți copiii să învețe în condiții decente și sigure în școlile lor (repararea și renovarea spațiilor, grupuri sanitare în interiorul școlilor, apă curentă, canalizare, transport, spații pentru timp liber și activități sportive etc.).

Rezultatele analizelor Salvaţi Copiii pentru copiii din România[1], arată că cei mai afectaţi şi aflaţi în pericol sunt copiii cei mai săraci și mai marginalizați. În acest caz, școlile nu le oferă copiilor doar un spațiu de învățare, acestea fiind în acelaşi timp acele locuri sigure unde pot primi hrană, au acces la protecție și servicii de consiliere și se joacă cu prietenii lor. Profesorii pot fi pentru copii persoanele la care pot apela mai întâi atunci când au nevoie de ajutor și cei care îi pot proteja. Dar odată cu închiderea școlilor, copiii nu mai au parte de aceste elemente esențiale pe care mediul școlar le poate oferi.

Aproape jumătate dintre elevii români (47%) au avut acces limitat la educație, în timpul măsurilor de izolare impuse de pandemie, neavând la dispoziție o tabletă sau un computer.  Pentru prima dată în istoria învățământului modern, o întreagă generație de copii a planetei nu a mai mers la școală. Pentru cei mai vulnerabili dintre ei, acest lucru a însemnat marginalizare.

Organizația Salvați Copiii a lansat campania – Vreau la școală. Campania aduce în centrul atenției restabilirea dreptului tuturor copiilor la educație, grav afectat de criza Covid-19 și de izolare, și solicită autorităţilor implementarea unor măsuri concrete de corectare a consecințelor, precum și de prevenire a unor situații similare, în contextul începerii noului an școlar

“Este nevoie de asumarea angajamentului de creștere a finanțării educației, singura cale care permite implementarea de măsuri și planuri de recuperare la nivel național în ceea ce privește educația în contextul COVID-19.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Context

Raportul ”Salvați-ne educația” (Save Our Education[2], lansat la nivel global de Save the Children International), estimează că, la începutul lunii aprilie 2020, în încercarea de a stopa răspândirea virusului COVID-19, 1,6 miliarde de elevi la nivel global – 91% din numărul total – nu mergeau la școală. Pentru prima dată în istoria învățământului modern, o întreagă generație de copii la nivel mondial își întrerupea studiile.

De asemenea, datele studiul ”Impactul Covid-19 asupra copiilor din România” realizat de Salvați Copiii România arată că aproape jumătate dintre copii nu au acces la o tabletă sau la un computer, singurele dispozitive care pot permite o participare reală la lecțiile online, iar peste 50% spun că unul dintre riscurile majore ale acestei perioade a fost dependenţa de internet și, ca atare, expunere la conținut agresiv și la fake news.

Studiul ”Impactul Covid-19 asupra copiilor din România”, a fost realizat în urma consultării a 5.000 de copii din România, din ciclul de învățământ primar, gimnazial și liceal, prin intermediul unui sondaj online.

 

Copiii vor la școală, asta e concluzia cea mai directă a sondajului realizat în rândul copiilor. Cei mai mulți dintre ei s-au confruntat deja cu diverse probleme emoționale, cu sentimente de izolare, panică și furie, iar în cazul celor care nu au avut acces la educația online sau au avut acces limitat, prin intermediul unui telefon, aceste stări sunt dublate de un sentiment dramatic de marginalizare. Aceste situații trebuie corectate.

  De aceea, Salvați Copiii România se adresează în special autorităților locale, pentru a le îndemna şi susţine să implementeze măsuri concrete care să asigure accesul la educație pentru cei mai vulnerabili dintre copiii care trăiesc în condiții de sărăcie și izolare socială.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii: 30 de ani

De 30 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societatea și autoritatea publică, în beneficiul  copilului.

În trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului.

Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilitățîi sociale a companiilor și a societății, în sens larg.

În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 30 de ani de activitate, peste 2.200.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

[1] Vezi comunicatul de presă din 12 mai 2020. https://www.salvaticopiii.ro/sci-ro/files/5b/5bfa5290-0e74-4079-ae20-1124e2fca561.pdf

[2] Save Our Education: Protect every child’s right to learn in the COVID-19 response and recovery, Save the Children International, https://www.savethechildren.net/save-our-education-report/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.