STUDIU: Rusia câștigă teren în România pe mâna greșelilor și slăbiciunilor noastre

0

Rusia are șanse bune de a-și îndeplini obiectivele politice în România, cu investiții minime și în ciuda rusofobiei societății românești, conchide un studiu al Centrului GlobalFocus. Acesta evaluează vulnerabilitățile regionale la propagandă și subversiune și modul în care acestea pot fi exploatate de actori externi (Rusia) sau interni (actori populiști, naționaliști, iliberali, ultraconservatori, etc).

Studiu aici.

Cercetarea, realizată asupra a patru țări – România, Bulgaria, Republica Moldova și Georgia –
arată că, deși este mai imună la influență rusă directă decât vecinii săi, țara noastră are
probleme și diviziuni interne care, cel mai adesea fără necesitatea unei intervenții directe de la
Moscova, servesc agenda Kremlinului: aceea de a deturna parcursul democratic, pro-occidental,
euratlantic al României, de a cultiva disensiunile în sânul Uniunii Europene și de a ține cât mai
departe fostele state comuniste devenite membre UE de nucleul european, într-o zonă gri,
unde Rusia întreține o situație de securitate precară.

Actori interni care beneficiază la rândul lor de pe urma acestor demersuri ale Moscovei adesea
joacă rolul de “idioți utili”, conform unui termen deja împământenit. Partidele tradiționale
preferă să cultive propriul nucleu electoral, pe care îl pot mobiliza ușor, și nu se străduiesc în
mod deosebit să mobilizeze absenteiștii, ajungând să aibă o agendă nereprezentativă pentru
nevoile cetățenilor. Biserica, în pierdere de popularitate sub impactul modernizării, își
radicalizează adepții și, în combinație cu actori sociali și grupări evanghelice, cum este Coaliția
pentru Familie, promovează adesea ideea că drepturile și libertățile cetățenești reprezintă o
formă de “desfrâu” impusă de Vest și contrară tradițiilor ortodoxe. O mare parte din populație
nu a avut acces la beneficiile integrării europene, în ciuda creșterii macroeconomice, iar accesul
său la servicii medicale, educație, infrastructură sau locuri de muncă decente s-a degradat, ceea
ce îi determină pe oameni să pună sub semnul întrebării opțiunea democratică și europeană.
Cultivarea narațiunilor anti-occidentale împachetate în ‘veșminte tradiționale’ găsește teren
fertil într-o țară care nu a internalizat încă pe deplin valorile europene și unde segmente ale
populației consideră că o duc mai rău decât înainte de 1989. În planul influenței maligne
directe, corupția și opacitatea guvernării, politizarea administrației publice, în combinație cu o
presă în mare măsură aservită și neperformantă economic creează căi de acces ilicit pentru bani
rusești.

Pe de altă parte, independența energetică a României, consensul pro-euratlantic devenit deja
tradiție în politica externă și de securitate (în ciuda diluării sale în ultimii ani prin competiția
între guvern și președinție, ca și prin tendința de opacitate și lipsă de comunicare cu societatea
civilă sau mediul academic în luarea deciziilor), dependența crescută a țării de piața comună
europeană și investiții occidentale, diaspora din statele vestice și emergența unei clase sociale
liberale și modernizatoare izolează încă semnificativ România de pericolul unei destabilizări
majore din exterior.

Spre deosebire de România, care înregistrează un scor de 1,52* în Indexul Permeabilității la
Propagandă realizat de echipa multidisciplinară a GlobalFocus în completarea analizei calitative,
dar și de Bulgaria, cu 1,60, sau Georgia cu 1,55, Republica Moldova înregistrează un alarmant
scor de 2,10, cu probleme majore în toate planurile: social, politic, dar mai ales în politica
externă și de securitate (permanenta oscilație est-vest) și economie (captura statului de către
rețele corupte cu interese politico-economice și legături care duc direct la Moscova).
Studiul arată că pregătirea tuturor statelor și societăților din regiune la a face față dezinformării
și subversiunii este una scăzută, ele riscând să cadă relativ ușor pradă destabilizării externe, din
cauza problemelor structurale interne, a democrației încă neconsolidate, a calității slabe a
guvernării, a existenței unei piețe media politizate, a corupției și influenței economice sau
asupra partidelor politice din partea unor rețele de interese ilicite.
Cercetarea Centrului GlobalFocus (editori Oana Popescu și Rufin Zamfir) a fost realizată cu
sprijinul Black Sea Trust of the German Marshall Fund of the United States și în parteneriat cu
Asociația pentru Politică Externă din Moldova, Georgia’s Reforms Associates din Georgia,
Dimitar Bechev și Economic Policy Institute din Bulgaria.
_
* pe o scară de la 0 la 3, unde 0 reprezintă cea mai scăzută permeabilitate, iar 3, cea mai
crescută, tot ceea ce depășește valoarea de 1,5 reflectând o situație de vulnerabilitate, iar
valoarea de 2 chiar o situație de alarmă. Indexul a fost elaborat în baza unui număr de 150 de
răspunsuri din România, la un sondaj între experți (“expert survey”), structurat pe patru
domenii (societate, politică, economie, politică externă și de securitate), cu aceleași întrebări în
toate cele patru state comparate, la care s-au obținut în total 545 de răspunsuri, ilustrând toate
zonele de expertiză, perspectivele ideologice și categoriile socio-profesionale relevante.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.