Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Românii au câștigat 8 medalii la competiția Poiana Brașov SES CUP 2021

0

Românii au obținut opt medalii la competiția de schi alpin Poiana Brașov SES CUP 2021, care, în zilele de 15-19 martie, a aliniat la start aproape 60 de sportivi din țări precum: Liban, Lituania, Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Slovacia, Ungaria si România.

Ștefănescu Alexandru Ștefan a câștigat ambele curse, respectiv Slalom Uriaș și Slalom, în timp ce Diana Andreea Rențea s-a clasat pe primul loc la Slalom Uriaș, iar Maria Ioana Cosntantin la proba de Slalom.

Competiția din acest an a pus provocări neașteptate pe umerii organizatorilor care, dacă la început, s-au confruntat cu lipsa zăpezii și au mutat cursa programată inițial în luna februarie, în martie, acum au fost nevoiți să amâne două zile de cursă pe fondul vremii nefavorabile. „Am amânat două zile de cursă. Am început luni, pe 15 martie în forță, dar cu zăpadă puțină. Știam de avertizarea meteo despre aceste ninsori abundente, însă nu ne-am așteptat la așa ceva. Ce s-a întâmplat în Masivul Postăvaru, în partea superioară, unde s-au așternut aproape 2 m de zăpadă proaspătă, nu s-a mai întâmplat de mulți ani în Poiana Brașov” , a spus Dan Ghiță, președintele Comitetului de Organizare al FIS SES CUP.

El a mai spus : „Ne-am dorit zapada și ninge deja în Poiana Brașov de vreo trei zile și jumătate. Probabil că oamenii nu-și imaginează cât de problematic este să amenajezi o pârtie în timp ce ninge. Într-adevăr, poți schia, dar nu poți participa la o competiție. Pârtia din Poiana Brașov, Subteleferic, a fost amenajată, timp de aproape 36 de ore, in continuu , astfel încât pe 18 martie să avem competiție. Asta înseamnă că undeva la o oră și jumătate – două, mașina de bătut zăpada să iasă la amenajare : să îndepărteze zăpada proaspăt ninsă. Altă oră și jumătate – două, mașina de zăpadă să fie înapoi pe pârtie. În final ne-am prezentat foarte bine și atât competitorii cât și antrenorii au apreciat eforturile noastre.”

Poiana Brasov SES Cup a fost atribuită Asociației de Turism Poiana Brașov de către Federația Internațională de Schi cu sprijinul Federației Române de Schi Biatlon, datorită capacităților sale organizatorice, precum și infrastructurii competiționale de un înalt nivel pusă la dispoziție în ultimele sezoane.

Rezultatele FIS SES Cup 2021

La proba Slalom Uriaș bărbați, primul loc a fost ocupat de România prin Ștefănescu Alexandru Ștefan, cu un timp total de 1:40.39, în timp ce la o diferență de 0.85, pe al doilea loc s-a clasat Ungaria, reprezentată prin PaL Krisztian. Locul al treilea a revenit Lituaniei, prin Zaveckas Rokas, cu un timp de 1:42.14.

La proba de Slalom Uriaș femei, primele trei locuri au fost ocupate de România. Pe primul loc s-a clasat Diana Andreea Rențea, cu un timp total de 1:43.57, urmată de Maria Ioana Constantin, la o diferență de 0.49 secunde cu 1:44.06, iar podiumul a fost continuat de Leona Isabelle Trifu care a înregistrat un timp de 1:44.71.

La proba de Slalom, bărbați, pe primul loc s-a clasat România, prin Ștefănescu Alexandru Ștefan cu un timp de 1:32.48. La o diferență de 0.33 secunde, al doilea loc a revenit tot României, prin Danciu Raul cu 1:32.81. De asemenea, al treilea loc a revenit Lituaniei, reprezentată de Zaveckas Rokas, cu 1:33.86.

La proba de Slalom femei pe primul loc s-a clasat România prin Maria Ioana Constantin, cu un timp total de 1:34.34. La o diferență de 0.51 secunde, al doilea loc a fost ocupat tot de România, prin Iulia Petruța Benga, cu 1:34.85, pentru ca pe al treilea loc să se situeze Lituania prin Anna Jazmin Kiss, cu 1:36.64

Se fac investiții masive în Poiana Brașov

Organizarea acestor concursuri internaţionale, acreditate de FIS, reprezintă o confirmare a faptului că Poiana Braşov poate găzdui competiţii de anvergură în viitor, care se datorează în primul rând investiţiilor semnificative făcute în modernizarea domeniului schiabil. În 2011–2012 staţiunea a beneficiat de un program guvernamental de dezvoltare a infrastructurii de schi pe direcţiile de extindere a domeniului de circa 80 de hectare, cu o lungime cumulată a pârtiilor de 24 de kilometri acoperiţi integral de zăpadă artificială. Valoarea investiţiei s-a ridicat la 33 de milioane de euro. De altfel, preocuparea pentru dezvoltarea infrastructurii din Poiana Braşov a continuat si în 2018 prin deschiderea unei parcări multietajate în Poiana Mică – investiţie cu fonduri europene în valoare de aproximativ 20 milioane lei.

Totodată, în luna februarie a acestui an, primarul Brașovului, Allen Coliban a anunțat că are în plan extinderea capacității domeniului schiabil de la 4.300 la 6.200 schiori pe zi, creșterea suprafeței schiabile de la 75 hectare, la 100 hectare (+33%), creșterea lungimii cumulate a pârtiilor de la 20 km la 30 km (+50%), construirea a două noi telescaune fixe de 4 locuri, construirea unei gondole de 10 locuri, cu o capacitate de 2.400 de persoane/oră, două parcări cu un total de 600 de locuri în zona stației Cheișoara, acoperirea întregului domeniu schiabil existent cu instalații de produs zăpadă artificială și noi instalații de nocturnă pe pârtiile Drumul Roșu și Subteleferic.

Sponsorizări de aproape 400.000 euro pentru schiul alpin

Cele doua competiții au fost finanțate de sponsori din sectorul privat: Mastercard Sponsor Oficial, TOTAL, BCR-ERSTE, Ana Hotels, ALTEX, Teleferic Grand Hotel, Alpin Restort Hotel, Husqvarna, Stoica&Asociații, Paste Băneasa, Omniasig Vienna Insurance Goup, Electroprecizia Holding și Hotel Escalade. Pentru organizarea FIS Children Trophy și Poiana Brașov SES Cup, în ultimii patru ani, s-au strâns sponsorizări în valoare totală de 388.000 de euro. „Dacă la prima ediție am reușit să atragem 50.000 de euro, iată că anul acesta, suma colectată se ridică la cca. 110.000 de euro. Nu am fi reușit să aducem aceste competiții de mare anvergură în România fără ajutorul sponsorilor noștri. Asociația de Turism Poiana Brașov este o asociație non-profit, iar banii pe care îi primim îi investim în promovarea acestor evenimente și a stațiunii noastre”, a spus Ștefan Țînț, promotorul oficial al evenimentelor FIS Children Trophy și FIS SES CUP în România.

Ștefan Țînț a mai subliniat că rezultatele sportivului Matei Oancea de la CSS Sinaia, participant de 4 ani la cursa FIS Children Trophy din Poiana Brașov demonstrează că este esential pentru copii să participe la competitii internaționale la ei acasă. Acum câteva zile acesta a câștigat la categoria U16 proba de Slalom Uriaș și s-a clasat pe locul secund la proba de slalom la Piba Cup – Pamporovo din Bulgaria, una dintre cele mai prestigioase și acerbe competiții internaționale de schi pentru copii.

De asemenea la aceeași competiție, la categoria U14, doi sportivi de la Corona Brașov au ocupat locul I prin Zsold Paszka respectiv locul II prin David Militaru. Și ei au luat startul cu 2 ani în urmă, la FIS Children Trophy din Poiana Brașov .

Pregătirea de la cluburi și, mai ales, sprijinul important primit din partea famililor lor au făcut ca aceste rezultate remarcabile, încurajatoare, obținute de cei trei sportivi să ne arate că eforturile noastre încep să producă rezultate și confirmă faptul că SCHIUL ALPIN CHIAR ARE O ȘANSA.

România are un potențial turistic extraordinar, care abia așteaptă să fie fructificat, astfel că ne bucurăm să sprijinim organizarea celor două competiții în domeniul schiului și, prin urmare, să contribuim la dezvoltarea industriei locale a sporturilor de iarnă. Demersul reprezintă o completare firească, în plan local, a parteneriatului tradițional cu Hahnenkamm Kitzbühel Race, una dintre cele mai prestigioase evenimente internaționale dedicate acestui sector”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România și Croația.

Comitetul de organizare (CO) a asigurat teste rapide de COVID – 19, pentru concurenții la FIS SES CUP și a pus la dispoziția acestora măști de protecție FFP2, pe întreaga durată a defășurării curselor.

Despre Mastercard

Mastercard, https://www.mastercard.ro, este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Misiunea noastră este să generăm și să dezvoltăm o economie digitală atotcuprinzătoare, care să ofere tranzacții sigure, simple, inteligente și accesibile, în beneficiul tuturor, de pretutindeni. Prin transfer de date sigur și prin rețele impenetrabile, prin parteneriate și cu pasiune, inovațiile și soluțiile noastre le permit persoanelor fizice, instituțiilor financiare, guvernelor și companiilor să își atingă potențialul maxim. Coeficientul nostru de decență (DQ) este pilonul de bază al culturii care ne reprezintă și pe care se sprijină tot ceea ce facem în companie și în afara ei. Conexiunile noastre acoperă peste 210 țări și teritorii, astfel încât construim o lume sustenabilă care le oferă tuturor accesul la posibilități de neprețuit.

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.