România va găzdui în 2019, în premieră, Campionatele Europene de Triatlon Multisport

0
  • Șase sporturi, ramuri ale triatlonului, își vor desemna campionii europeni anul viitor, la Tîrgu Mureș
  • Federația Română de Triatlon așteaptă, la start, 3.000 de sportivi din 30 de țări

București, 26 iunie 2018Federația Română de Triatlon anunță astăzi că România va organiza, în premieră pentru sportul românesc, Campionatele Europene de Triatlon Multisport, la Tîrgu Mureș, în 2019.

Continuăm eforturile de a aduce competițiile de prim rang în România și, după succesul organizării Campionatelor Mondiale de Winter Triathlon din acest an, la Cheile Grădiștei, Federația Europeană de Triatlon (ETU) acordă găzduirea, în premieră națională, a Campionatelor Europene de Triatlon Multisport. Avem atât infrastructura, cât și competitivitatea necesară pentru a organiza aceste evenimente și mizăm și pe un aflux touristic important, pentru Tîrgu Mureș’, a declarat Peter Klosz, Președintele Federației Române de Triatlon.

Disciplinele care își vor desemna campionii europeni anul viitor, în România, sunt: Duatlon – sprint și standard, Aquathlon – înot și alergare, Cross Triatlon – înot, mountain-bike și alergare, Cross Duatlon – alergare și mountain-bike, Middle Distance Triathlon – jumătate din distanța Ironman și Aquabike – înot și ciclism.

Competiția va avea un impact important în adopția sportului din regiune, dar și în turism, iar 3.000 de sportivi din 30 de țări sunt așteptați la startul campionatelor.

Municipalitatea Tîrgu Mureș este principalul partener al acestui eveniment.

Am primit cu deosebită încântare vestea că Federația Europeană de Triatlon a atribuit Tîrgu-Mureșului organizarea celui mai grandios eveniment sportiv ce a avut loc vreodată în municipiul nostru. Faptul că acest for a votat, în unanimitate, ca Tîrgu-Mureșul să fie gazda Festivalului Multisport din 2019 demonstrează, încă o dată, dacă mai era cazul, că eforturile Primăriei și ale oamenilor implicați în fenomenul sportiv nu au fost în zadar. Modernizarea continuă a bazelor sportive din oraș și experiența acumulată de echipa de organizare de aici de-a lungul ultimilor ani ne fac încrezători că vom reuși să ne achităm cu brio de cea mai mare provocare sportivă la care suntem “supuși”. Primăria Tîrgu-Mureș a fost și va rămâne un partener de nădejde al sportului, considerîndu-l unul dintre obiectivele prioritare pentru dezvoltarea societății”, afirmă Primarul Tîrgu-Mureș, Dr. Dorin Florea.

Fondată în 2013 și finanțată de Ministerul Tineretului și Sportului din 2014, federația a organizat, în România, cinci cupe europene, două campionate balcanice, trei campionate europene și un campionat mondial. Prin programele de dezvoltare și școlarizare, România dispune, în prezent, de 18 antrenori cu licență ITU (International Triathlon Union) și 28 de arbitri internaționali.

Federația Română de Triatlon a primit distincția “Cea mai bună federație în curs de dezvoltare”, la gala anuală organizată în Moscova de către European Triathlon Union (ETU).

Federația Română de Triatlon are ca obiectiv creșterea adopției disciplinelor sportive gestionate în rândul sportivilor și a performanțelor sportivilor români ce fac parte din loturile naționale. Mai multe informatii despre Federație, activitate și sportivi sunt disponibile la www.frtri.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.