România va fi ţara invitată de onoare la ediţia din 2019 a Festivalului Internaţional EUROPALIA @ Belgia

0

Astăzi, 4 octombrie 2016, la Biblioteca Naţională a României a avut loc ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere în vederea organizării Festivalului EUROPALIA ROMÂNIA (octombrie 2019–ianuarie 2020).

europalia

Din partea română, documentul a fost semnat de ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, ministrul culturii, Corina Ioana Şuteu, şi preşedintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu. Semnatarii din partea EUROPALIA INTERNATIONAL au fost contele Georges Jacobs de Hagen, preşedintele EUROPALIA INTERNATIONAL, şi baroana Kristine De Mulder, director general EUROPALIA INTERNATIONAL.

Documentul reprezintă oficializarea statutului de ţară invitată de onoare la cea de-a XXVII-a ediţie a Festivalului internaţional EUROPALIA obţinut de România ca urmare a parcurgerii, începând cu anul 2014, a etapelor procesului de candidatură. Astfel, festivalul EUROPALIA ROMÂNIA se va desfăşura în perioada octombrie 2019–ianuarie 2020, în Belgia şi în alte state din Europa, şi va reprezenta o oportunitate majoră pentru promovarea patrimoniului cultural, a tradiţiilor, potenţialului creator şi industriilor creative din România.

În alocuţiunile lor, reprezentanţii EUROPALIA INTERNATIONAL au transmis satisfacţia privind alegerea României şi au exprimat aşteptările organizatorilor belgieni privind realizarea unei „ediţii România” a prestigioasei manifestări internaţionale de cea mai înaltă calitate.

La rândul lor, cei trei demnitari români, semnatari ai documentului, au menţionat că acest succes reprezintă atât recunoaşterea valorilor, potenţialului şi prestigiului internaţional al culturii române, cât şi un rezultat al dialogului constant cu organizatorii belgieni şi al cooperării dintre instituţiile româneşti implicate.

În alocuţiunea sa, ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a menţionat că, prin diversitatea şi valoarea programului pe care îl va propune, Festivalul EUROPALIA ROMÂNIA va amplifica, spre finalul anului 2019, mesajul Preşedinţiei Consiliului UE. „Această abordare conferă o nouă valenţă simbolică evenimentului de astăzi şi semnării Memorandumului de Înţelegere, care devin astfel parte a unui angajament, a începutului unui parcurs comun, care va culmina în 2019 cu mesajul unei Românii puternice, devotată consolidării proiectului european, arătând lumii o importantă panoplie de valori, deopotrivă tradiţionale şi actuale, realizări şi proiecte originale”, a subliniat ministrul afacerilor externe.

Ministrul culturii, Corina Ioana Şuteu, a precizat faptul că „prezența României la Festivalul EUROPALIA este un imens prilej de încurajare și stimulare a creativității și a creației contemporane și de solidificare a energiilor celor care lucrează pentru conservarea și punerea în valoare a patrimoniului material și imaterial. Participarea României, ca țară invitată de onoarea, la EUROPALIA 2019, an în care România va deține și președinția Uniunii Europene, are valențe simbolice și practice foarte importante pentru cultura română și europeană.”

Președintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu, a declarat: „EUROPALIA 2019 este una dintre ocaziile rare care se oferă multiplei creativități românești de a-și demonstra european și global valoarea. Sper ca, alături de ceilalți parteneri instituționali și de excelența artistică, Institutul Cultural Român să reușească și de această dată să fie la înălțimea misiunii sale.ˮ

Informaţii suplimentare:

Festivalul Internaţional de Artă EUROPALIA este cea mai mare manifestare culturală din Belgia. Lansată la Bruxelles, în 1969, aceasta reprezintă un festival internaţional de artă bienal, care pune în valoare patrimoniul şi diversitatea culturală a unei ţări invitate. Dat fiind afluxul mare de turişti (turism profesional, turism de afaceri, turism cultural), Festivalul reprezintă un instrument de prim rang în prezentarea unei ţări/culturi în faţa publicului european şi internaţional.

Printre ţările invitate de onoare la ediţiile precedente s-au numărat: Italia (1969 şi 2003), Franţa (1975), Spania (1985), Portugalia (1991), Republica Cehă (1998), Polonia (2001), Federaţia Rusă (2005), R. P. Chineză (2009), Brazilia (2011), India (2013), Turcia (2015). În 2017, ţara invitată va fi Indonezia.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează