România se alătură mişcării “suspended coffee”

0

Suspended coffee. Caffe sospeso. Pin a cup. Cafea în aşteptare. Nu e un trend nou în tehnicile barista, ci o mişcare a oamenilor generoşi care ia amploare în Europa. Câteva localuri din România sunt parte din iniţiativă, într-un demers care demonstrează că faptele bune au încă valoare.

Mecanismul iniţiativei e foarte simplu – plăteşti o cafea pe care însă nu o bei, ci o laşi în grija localului, până când apare un alt client care o poate consuma gratuit.

Ideea a apărut în sudul Italiei şi a intrat în tradiţia zonei ca un gest de “sharing”, făcut de un client norocos care dă astfel mai departe din norocul său unui străin. Şi cum ideile bune circulă repede, în scurt timp gestul a fost adaptat şi adoptat şi în alte zone – Ucraina,  Canada şi de curând Bulgaria.

getlokal.ro a adunat locurile din România care se alătură iniţiativei – localuri din Bucureşti, Iaşi şi Braşov sunt puse pe fapte bune şi merită vizitate! Pentru a da un start sănătos “cafelelor în aşteptare” din ţară, getlokal.ro oferă promovare gratuită timp de şase luni oricărui local care se alătură iniţiativei în luna aprilie.

Deocamdată, localurile care au spus “Da, ne alăturam” și în care veţi putea lăsa în curând o „cafea în aşteptare” sunt: Bistro de l’Arte (Brasov), Kiddo Cafe (Iasi) și Serendipity, Casa Mărgărit, Cafeneaua Actorilor, Băcănia Veche, Acuarela, Black Jack Pub, Coftale, Joie de Vivre, Ludic Bar, Have a Cigar în București.

getlokal.ro, site operat de SC GETLOKAL SRL, este un serviciu disponibil în Bulgaria, România și Macedonia. Cu accent pe viața socială, timp liber și lifestyle, site-ul se adresează celor care înțeleg că decizia cea mai potrivită de going-out se ia ținând cont și de sfaturile și recomandările făcute de ceilalți. getlokal.ro este disponibil și ca aplicație mobilă pe platformele iOS și Android.

suspended coffee

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează