ROLANG organizează a 9-a ediție a școlii de vară de limba română pentru străini

0

Școala ROLANG, destinată exclusiv străinilor, organizează cea de-a 9-a ediție a școlii de vară de limba română pentru străini în perioada 29 iulie-9 august 2019 la Sibiu.

Programul include activități de dimineață (30 de ore de cursuri la clasă) și activități de după-amiază (sesiuni de întrebări și răspunsuri, vizite la muzee, vizionări de filme, tur al centrului Sibiului)

Profesorii ROLANG sunt doctori în lingvistică, autori de manuale de limba română pentru străini și vorbitori nativi de limba română.

Programul include 30 de ore de limba română pentru nivelurile începător, intermediar și avansat.

Orarul cursurilor: 3 ore / zi, de luni până vineri, de la 9.30 la 12.30.

Locul de desfășurare a cursurilor: Facultatea de Jurnalism „Lucian Blaga”, Strada Brutarilor nr. 3, Sibiu

Activitățile de după-amiază includ sesiuni de întrebări și răspunsuri, tur al centrului Sibiului, vizite la muzee, vizionări de filme românești.

Nivelurile de limbă

Nivelurile de limbă sunt stabilite conform Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi.

Nivelul începător (A1 și A2) urmărește învățarea aspectelor elementare cu privire la comunicarea în limba română, expresii de zi cu zi și noțiuni de gramatică de bază.

Nivelul intermediar (B1 și B2) are în vedere dezvoltarea abilității de a comunica despre diverse aspecte familiare, de a înțelege texte și expresii frecvent întâlnite, de a compune și de a scrie mesaje în care sunt descrise sentimente, emoții, impresii.

Nivelul avansat (C1 și C2) se axează pe dezvoltarea abilității de a purta discuții despre diferite subiecte în mod spontan, de a înțelege texte și compuneri complexe, de a înțelege limba română vorbită în toate formele acesteia.

Programa este adaptată nivelului studenților, subiectele abordate urmărind interesele acestora. Metoda de predare se bazează pe comunicare. Conversațiile și exercițiile de comunicare vor alterna cu cele de vocabular, gramatică, înțelegere.

La sfârșitul cursului, studenții vor susține un test și vor primi un certificat de participare.

În funcție de pachetul ales, există două taxe de participare:

1. Pachetul de bază: activități de dimineață, sesiuni de întrebări și răspunsuri, petreceri sociale, test final, certificat: 295 de euro

2. Pachetul full: activități de dimineață + activități de după amiază: 345 euro

Pachetul include 30 de ore de curs la clasă, test final, certificat, 4 ore de sesiuni întrebări – răspunsuri, tur al centrului Sibiului alături de un ghid, vizite la muzee, vizionare de filme.

Mai multe detalii sunt la linkul: http://rolang.ro/Romanian-summer-school.php

Școala ROLANG este specializată în predarea limbii române străinilor. Școala a fost fondată în 2009 de către Mona Moldoveanu Pologea, doctor în lingvistică, și este lider de piață în furnizarea cursurilor de limbă română pentru studenții străini. Școala oferă o gamă largă de programe de limbă română (cursuri de clasă, cursuri individuale, școli de vară, cursuri online, cursuri de română pentru afaceri, turism, cetățenie) și utilizează propriile materiale de curs (manualul „Learn Romanian”, scris de directoarea școlii). Școala are aproximativ 850 de studenți străini pe an, este membră a European Language Council și a câștigat timp de doi ani consecutiv (2017 și 2018) prestigiosul premiu iStudy Global pentru „Language school of the year”.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.