Retrospectiva „Un secol de cinema românesc” în 4 orașe din Andaluzia

0

Madrid, 27 august

În perioada 28 august – 19 decembrie va avea loc în patru orașe din Andaluzia – Almería, Córdoba, Granada și Sevilia – retrospectiva „Un secol de cinema românesc”. Proiectul, care a demarat în luna aprilie la Madrid, este inițiat de Dacin Sara și organizat împreună cu Institutul Cultural Român de la Madrid în colaborare cu Cinemateca Andaluză, Centrul Național al Cinematografiei și Ambasada României în Spania.

Ciclul de film, organizat în anul Centenarului Marii Uniri, include o selecție de douăzeci și șase de pelicule care au marcat istoria cinematografiei românești de la primul lungmetraj, Independența României (1912), până la debuturile regizorilor „Noului Cinema Românesc”. De-a lungul celor trei luni, vor avea loc peste 60 de proiecții în rețeaua de cinematografe a Cinematecii Andaluze.

Proiectul își propune să promoveze în rândul publicului spaniol istoria unei cinematografii mai puțin cunoscute, în ciuda succesului pe care îl înregistrează generația actuală de regizori în Spania. Selecția se articulează în jurul a mai multor generații de realizatori care au marcat acest prim secol de viață al celei de-a șaptea arte din România. Vor fi prezentate publicului spaniol filme regizate de, printre alții, Victor Iliu, Ion Popescu-Gopo, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Radu Gabrea, Elisabeta Bostan, Alexandru Tatos, Nicolae Mărgineanu, Stere Gulea, Dan Pița, Șerban Marinescu, Laurențiu Damian, Nae Caranfil, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu, Cătălin Mitulescu.

Institutul Cultural Român de la Madrid susține prin activitățile sale o mai bună distribuție a filmelor românești în circuitul cinematografelor de artă și comerciale din Spania și, punctual, din Mexic și Argentina.

Facebook dedicat cinematografiei românești: CineRumano;

Facebook: IcrMadrid; Instituto Cultural Rumano

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.