Renumitul psihoterapeut Michael Thompson vine în România

0

Otilia Mantelers și www.totuldespremame.ro anunță lansarea Conferințelor Michael Thompson, pe 21 – 22 septembrie 2013, la RIN Grand Hotel din București. Acesta este unul dintre cele mai importante evenimente din România susținute de experți de renume mondial, care abordează aspecte esențiale de parenting.

banner_thompson_herald_260x449

Autorul bestseller-urilor „Raising Cain – Protecting the Emotional Lives of Boys” („Educația lui Cain – Cum să protejăm viaţa emoțională a băieţilor„) și „Best Friends, Worst Enemies – Understanding the Social Lives of Children” („Cei mai buni prieteni, cei mai aprigi duşmani – înţelegerea vieţii sociale a copiilor”) le va vorbi părinților despre viața socială a copiilor, prietenii, popularitate și fenomenul de agresivitate, abordând separat şi viața emoțională a băieților și rolul tăticilor în acest context. Cărţile celebrului autor vor fi publicate în curând la Editura Herald.

Este timpul să schimbăm optica prin care privim viaţa emoţională a copiilor. În cadrul conferinţelor, părinţii vor aprofunda feluri în care să se (re)apropie de copiii lor, astfel încât să îi ajute în relaţia cu grădiniţa şi şcoala, în latura complicată a vieţii care de multe ori rămâne o necunoscută pentru părinţi: prieteniile, dinamica grupurilor care se formează la şcoală, fenomenul de bullying (intimidare) şi agresivitatea socială„, a declarat Otilia Mantelers, trainer de Playful Parenting, formator acreditat CNFPA.

Participarea la întreg evenimentul oferă 15 puncte de formare continuă pentru psihologi. Creditele de formare continuă reprezintă o necesitate cerută de Colegiul Psihologilor din România (COPSI).

Pentru psihologi, conferinţele oferă informaţii noi susţinute de studii şi cercetări ştiinţifice din viaţa emoţională a copiilor şi din neuroştiinţă. Cadrele didactice vor beneficia de munca valoroasă pe care Michael Thompson o are de mulţi ani cu şcolile din SUA, experienţă care le va oferi instrumente noi pentru a face faţă conflictelor şi situaţiilor tensionate care apar între copii, dar şi între părinţi şi cadre didactice din cadrul şcolilor şi grădiniţelor„, a completat Otilia Mantelers.

Conferințele susținute de renumitul psiholog american sunt structurate modular, astfel încât participanții să aibă posibilitateasă se poată experimenta fie toate conferințele, fie sesiuni separate. Sâmbătă, pe 21 septembrie, prima temă propusă esteCum să creştem un copil responsabil“, urmată de “Copilul presat de școală – Cum să ne ajutăm copii să aibă succes la şcoală şi în viaţă”. Sâmbătă după-amiază, prezentarea lui Michael Thompson va fi despre “Natura băieţilor – Cum protejăm viața emoțională a băieților, urmând ca duminică, pe 22 septembrie, Thompson să participe la un mic dejun inedit cu tăticii, înainte de a dezvolta teme precum “Cei mai buni prieteni, cei mai inverșunați dușmani – înţelegerea vieţii sociale şi emoţionale a copiilor”, “Homesick and Happy – Cum contribuie timpul petrecut departe de părinţi la dezvoltarea copilului.

Platforma Totuldespremame.ro susține Conferințele Michael Thompson pentru a încuraja cât mai mulți părinți să facă pași importanți în procesul de educație emoțională. Deseori, relația dintre părinți și copii nu se construiește în mod natural, ci presupune o muncă continuă la nivel emoțional. Pentru că le suntem datori copiilor noștri cu încercarea de a-i înțelege și de a le fi alături, vă recomandăm să nu lipsiți de la întâlnirea cu Michael Thompson, un autor care a aprofundat teme deosebit de sensibile legate de copilărie„, a spus Despina Bădescu, redactor-șef al site-ului totuldespremame.ro.

Înscrierile timpurii la Conferințele Michael Thompson se pot face accesând site-ul dedicat evenimentului – www.michaelthompson.ro.

Partenerii Conferințelor Michael Thompson sunt: Asociația Multiculturală pentru Psihologie şi Psihoterapie, Editura Herald, RIN Grand Hotel, Itsy Bitsy și Hotnews.

Despre Otilia Mantelers:

Psiholog în formare, consultant în parenting şi specialist în joaca terapeutică cu copiii de la 0-10 ani, trainer de Playful Parenting, formator acreditat CNFPA, Otilia Mantelers este și instructor Hand in Hand Parenting în curs de certificare.

Colaborator la Totuldespremame.ro, creator al conceptului Joc şi Emoţii, dezvoltator al cursurilor Playful Parenting, Rivalitatea între Fraţi şi al Workshop-ului despre Agresivitatea Copiilor. Owner Blog JocşiEmoţii, blog dedicat părinţilor preocupaţi de relaţia cu copiii lor.

Despretotuldespremame.ro. :

Totuldespremame oferă o platformă online integrată, alcătuită din site, comunitate Facebook și prima rețea socială exclusiv dedicată mămicilor – mamaloo.ro, prin care femeile vor găsi răspunsuri la întrebări despre viața de familie, rolul de mamă și soție, creșterea copiiilor sau dezvoltare personală.

Platforma online se adresează femeilor active, cu viață socială și carieră, dar care în același timp consideră maternitatea o împlinire, nu o corvoadă, înțelegând importanța cunoașterii etapelor creșterii copilului.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează