Recunoaștere oficială: Destinatia ecoturistică Tara Hategului-Retezat

2

DESTINAȚIA ECOTURISTICĂ ŢARA HAŢEGULUI – RETEZAT, RECUNOSCUTĂ OFICIAL  DE CĂTRE AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU TURISM ÎN CADRUL TÂRGULUI DE TURISM AL ROMÂNIEI

București, 17.11.2016 – Ţara Haţegului – Retezat, a treia destinaţie ecoturistică certificată din România, a fost vedetă în deschiderea oficială a Târgului de Turism al României, primind, alături de Ţinutul Zimbrului – Vânători Neamţ, diploma de recunoaştere din partea Autorităţii Naţionale pentru Turism.

img_3103

Statutul de Destinație ecoturistică a fost obținut în urma vizitei de evaluare realizată, în cursul lunii iunie, de reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Turism, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Turism şi ai Asociaţiei de Ecoturism din România.

“Anul acesta se împlinesc 10 ani de când colegii mei de la Asociaţia de Turism Retezat au avut un vis îndrăzneţ şi au conturat imaginea viitoarei destinaţii de ecoturism Ţara Haţegului – Retezat. Iată că, după ani de muncă şi după ce am reuşit să punem în valoare un parteneriat public – privat care să funcţioneze în scopul dezvoltării şi promovării acestei zone minunate, am ajuns ca astăzi să primim atenţia cuvenită din partea autorităţilor centrale. Pentru acest lucru, le mulţumesc tuturor partenerilor noştri, şi în mod special reprezentanţilor celor două arii naturale protejate din destinaţie, Administraţia Parcului Naţional Retezat şi Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului – Geoparc Internațional UNESCO,  colegi de nădejde, care au fost alături de mine în acest moment festiv. Totodată, un gând de mulţumire se îndreaptă şi către Asociaţia de Ecoturism din România, entitatea care coordonează Reţeaua Naţională de Destinaţii de Ecoturism, dar şi spre Romanian American Foundation şi Fundaţia pentru Parteneriat, care susţin financiar dezvoltarea ecoturismului în România”, a declarat Anca Rusu, managerul Destinaţiei ecoturistice Ţara Haţegului – Retezat.

Această nouă recunoaștere pentru Țara Hațegului vine exact la un an de la adoptarea deciziei UNESCO de a crea Programul Internațional pentru Geoștiințe și Geoparcuri. Pe 17 noiembrie 2015, Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, alături de toate celelalte geoparcuri membre în Rețeaua Globală a Geoparcurilor, a devenit sit UNESCO de importanță geologică. Momentul a fost marcat și prin prezența, la standul județului Hunedoara de la Târgul de Turism al României, a lui Zalmoxes robustus, macheta în mărime naturală a unuia dintre dinozaurii care au populat în urmă cu cca. 70 de milioane de ani fosta Insulă a Hațegului. Macheta a fost realizată de Brian Cooley, unul dintre cei mai apreciați paleoartiști din lume.

Zona Țara Hațegului – Retezat este singura din țară care are pe teritoriul său două situri de importanţă internaţională, recunoscute şi promovate de UNESCO ( Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului și Rezervația Biosferei Retezat), dar și o destinație ecoturistică recunoscută la nivel național.

Destinaţia ecoturistică Ţara Haţegului – Retezat este coordonată de către Asociaţia de Turism Retezat, iar partenerii care contribuie la dezvoltarea zonei sunt: Administraţia Parcului Naţional Retezat, Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului – Universitatea din Bucureşti, Instituţia Prefectului judeţul Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi “Decebal” Hunedoara, Serviciul Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Colegiul Naţional “I.C. Brătianu” Haţeg, Unitățile Administrativ – Teritoriale din Ţara Haţegului, Asociaţia Intercomunală Ţara Haţegului şi operatorii în turism cu certificare Eco-România din zonă.

 

Geoparcul Dinozaurilor, ce cuprinde întreaga Țară a Hațegului este sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 120 de teritorii din 33 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii pitici descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și embrioni de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare  (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor. Administrarea Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului – Geoparc Internaţional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti.

Destinația ecoturistică Țara Hațegului – Retezat acoperă două dintre cele mai importante zone turistice din România – Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului și Parcul Național Retezat, ambele cu recunoaștere internațională UNESCO.  Atractivitatea zonei este dată de multitudinea de obiective naturale, istorice și culturale, dar și de cele peste 40 de trasee tematice, de drumeție sau de biciclete.  Destinația ecoturistică Țara Hațegului –  Retezat își propune să ofere vizitatorilor o experiență unică, prin intermediul produselor, serviciilor de ecoturism la cele mai înalte standarde dar și prin promovarea unei atitudini responsabile față de mediu și de comunitatea locală.

 

Pentru informații privind Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului accesați: www.hateggeoparc.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

2 comentarii

  1. avatar

    Blablabla.
    Cu tot respectul Adevarul.ro dar ati uitat de articole pe care le-ati scris in trecut? Articole de genul :

    http://adevarul.ro/locale/hunedoara/defrisari-nemiloase-parcul-national-retezat-primele-hectare-padure-cad-spicele-fata-taietorilor-lemne-1_5513073d448e03c0fde79a1d/index.html

    Sau daca nu mai stiti, mai scriu si altii despre Siturile mentionate de voi :

    http://www.romaniacurata.ro/alerta-distrugerea-raului-alb-din-geoparcul-dinozaurilor-poate-fi-reluata-suspendarea-avizelor-a-fost-anulata-sub-pretextul-necesitatii-investitiei-intr-o-biserica/

    Frumos articolul pe hartie dar in realitate aceasta asa zisa recunoastere oficiala ramane un mare si penibil blablabla.

Comentează