RAPORT Greenpeace: 21 DIN CELE 31 DE TERMOCENTRALE PE CĂRBUNE ALE ROMÂNIEI FUNCȚIONEAZĂ ILEGAL

0

Greenpeace România a lansat raportul “Starea termocentralelor pe cărbune din România în 2016”1, analiză a situației termocentralelor ce folosesc cărbunele drept combustibil, urmărind stabilirea viabilității acestui sector pe termen mediu și lung din punct de vedere al conformării cu limitele de emisii de poluanți în aer. Din cele 31 de grupuri energetice pe cărbune existente în România, 21 de grupuri funcționează ilegal2.

harta starea termocentralelor

Raportul analizează legalitatea funcționării și conformarea cu standardele de emisii ale instalațiilor în funcție de prevederile autorizațiilor integrate de mediu, ale rapoartelor de monitorizare a concentrațiilor de poluanți la coș pentru trimestrul IV 2015 și trimestrul I 2016, precum și a debitelor masice anuale de poluanți pentru anul 2015.

Pentru termocentralele pe cărbune, 2015 a reprezentat sfârșitul unei perioade de opt-nouă ani în care acestea trebuiau să realizeze investiții pentru reducerea poluării aerului și conformarea cu standardele europene de emisii. O parte dintre termocentrale au realizat investiții pentru reducerea emisiilor unor poluanți. Unele termocentrale s-au închis pentru că nu au reușit să reducă poluarea, în timp ce altele au continuat să funcționeze, dintre acestea o bună parte fără a respecta standardele de emisii și în unele cazuri fără autorizații integrate de mediu valabile. Practic, este vorba de un impact ridicat asupra sănătății populației, ce la nivelul anului 2009 era cuantificat la 6,4 miliarde de euro anual3.

“În ultimii ani, termocentralele din România au avut emisii la coș cu depășiri chiar de peste zece ori ale standardelor aplicabile în UE. Astfel, sunt cazuri precum cele ale termocentralelor Oradea, Mintia, Drobeta, Iași, Paroșeni, care nu au redus emisiile și funcționează ilegal. Există, de asemenea, exemplele unor termocentrale (Mintia, Turceni), cărora Garda de Mediu le-a suspendat activitatea dar acestea continuă să funcționeze, profitând de inexistența unui sistem sancționator care să descurajeze menținerea unui nivel ridicat de emisii ale termocentralelor“, spune Cătălina Rădulescu, avocat, autoarea acestui studiu.

Foto Mircea Topoleanu Greenpeace Romania

Din cele 31 de grupuri energetice pe cărbune ale României, distribuite în 11 termocentrale, doar 2 termocentrale funcționează legal conform rapoartelor de monitorizare a emisiilor și documentației comunicate: Ișalnița și Rovinari. Termocentrala Turceni funcționează legal cu trei grupuri energetice, alte două neavând autorizație integrată de mediu, fără care funcționarea este interzisă.

“Este deosebit de grav ca o unitate industrială să funcționeze fără reglementare în privința poluării produse. Este de asemenea foarte grav că un operator industrial poate să înlăture efectele unei sancțiuni aplicate de Garda de Mediu prin simpla atacare în instanță a acesteia, echivalând practic încălcarea dreptului de mediu cu o contravenție oarecare de circulație rutieră. În aceste condiții, angajamentele climatice ale României în contextul COP21, contribuția țării noastre la limitarea creșterii temperaturii globale sub 1,5 grade Celsius și tranziția către o economie cu zero emisii de carbon par fi obiective foarte distante. Prin acest studiu, tragem un semnal de alarmă în ceea ce privește impactul acestor termocentrale asupra sănătății, asupra vieții comunităților afectate de activitatea termocentralelor și a minelor de cărbune, și asupra climei și mediului înconjurător. Este important să subliniem că reducerea emisiilor de poluanți în aer la nivelul legal – ceea ce în multe cazuri nu s-a întâmplat – nu înseamnă că termocentralele pe cărbune ajung să nu mai aibă un impact asupra sănătății și mediului; practic, încadrarea în normele de emisii nu înseamnă că nu există poluare. Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Garda Națională de Mediu trebuie să dispună urgent suspendarea activității grupurile energetice ce nu au autorizația integrată de mediu și/sau nu respectă normele de poluare. De asemenea, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor trebuie să aducă îmbunătățiri legislației ce reglementează emisiile industriale pentru a asigura un grad ridicat de protecție a sănătății umane și a factorilor de mediu”, spune Ionuț Apostol, director de campanii la Greenpeace România.

Având în vedere concluziile acestui studiu, Greenpeace își propune să inițieze un dialog cu factorii de decizie care trebuie să pregătească pachetul de soluții pentru dezvoltare alternativă în zonele dependente de această industrie aflată în ultimul său deceniu de funcționare – asigurând astfel dezvoltarea post-cărbune a unor zone monoindustriale, cât și dezvoltarea unui sistem energetic românesc orientat către soluții nepoluante, de viitor.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează