Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Propaganda vă invită să descoperiți una dintre cele mai frumoase zone turistice ale României – Țara Făgărașului

0

PROPAGANDA PROMOVEAZĂ ȚARA FĂGĂRAȘULUI ÎNTR-UNUL DINTRE CELE MAI IMPORTANTE PROIECTE DE BRANDING REGIONAL DIN ROMÂNIA

București, 20 Iulie 2020 – Propaganda vă invită să descoperiți una dintre cele mai frumoase zone turistice ale României – Țara Făgărașului – într-una dintre cele mai complexe campanii de comunicare dezvoltate pentru promovarea unui brand turistic local. Realizată la inițiativa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Centrul Regional Pentru Dezvoltare Durabilă şi Promovarea Turismului „Ţara Făgăraşului”, campania își propune să pună pe harta turistică a României, și nu numai, una dintre cele mai ofertante regiuni turistice ale noastre, recent declarată de bloggerii de turism români drept Destinația turistică a anului 2020.

Aflată în centrul țării, la doar 200 de km de București, zona Țara Făgărașului este o depresiune și un ținut istoric din Transilvania, situat de-a lungul cursului mijlociu al râului Olt, cu centrul în cetatea medievală Făgăraș. Se remarcă prin posibilitățile de petrecere a timpului liber, prin încărcătura culturală și istorică, fiind o destinație ideală pentru o mini-vacanță activă, de descoperire.

 

Înființată special pentru a promova turismul în regiune, Asociația ADI  „Ţara Făgăraşului” și-a asumat ca scop promovarea masivului Făgăraș pe întreaga să întindere. Eforturile Asociației au fost direcționate către crearea și promovarea unui brand de destinație, acțiune inițiată încă de la începutul anului; s-au desfășurat studii de amploare legate de tipologiile de turiști și de vacanțe, iar agenția Brand New a dezvoltat identitatea vizuală a brandului turistic Țara Făgărașului.

”Asociația noastră a decis să abordeze strategic dezvoltarea zonei Țării Făgărașului având viziunea pe termen lung de a deveni o destinație turistică importantă în România. Acesta e motivul pentru care am apelat la specialiști de top în cercetare de piață, marketing și publicitate – atât pentru expertiza specializată, cât și pentru obiectivism. Am fost încântați să vedem nivelul de implicare în cauza noastră și calitatea excelentă în gândire și în execuție”, Florin Ioani, Presedinte ADI Tara Fagarasului

Campania de comunicare lansată de curând poartă semnătura creativă a Propaganda și cuprinde două execuții TV (două spoturi de 2 minute și respectiv 1 minut https://we.tl/t-ZqYFPBGiS8), prinț și online. Mixul media include TV alături de o importantă componentă de online și Social Media.

  

 “Mă bucur că am putut să construim unul dintre cele mai complexe și mai generoase proiecte de branding regional din România, alături de oamenii inimoși din Țara Făgărasului. Este un proiect frumos, amplu din punct de vedere al elementelor implicate – de la atracții la gastronomie, de la istorie la geologie. O destinație turistică minunată, una dintre cele mai diversificate zone din România de care mă leagă personal și o conexiune emoțională – originile familiei mele! Acest proiect este pentru noi un exemplu de coerență și consistență din punct de vedere branding și comunicare și sperăm cât mai mulți romani să viziteze Țara Făgărașului”, a declarat Adrian Țuluca, Director General Propaganda.

”Abia începusem să facem primii pași din procesul de definire a unei identități de brand de destinație pentru Țara Făgărașului, că veștile proaste au început să curgă și era clar în curând că cel puțin anul 2020 nu va mai fi deloc unul obișnuit. Așa ca ne-am oprit puțin să ne orientăm și am decis ca nu e momentul să ne afundăm capul în nisip. Dimpotrivă, ar fi cazul să ieșim cu și mai mult curaj. Acum este timpul pentru români să (re)descopere și să (re)aprecieze noi destinații chiar la noi în țară. Cu parteneri ca Propaganda, Brand New, V8, Unlock, ProTV, Samsung și împreună cu unii din cei mai apreciați bloggeri de călătorii, am reușit să facem în pas alert ceea ce era necesar și ce ne statea în puteri pentru a lansa Țara Făgărașului, destinația anului 2020 în România”, Mihai Bârsan, Advisor al Asociației ADI Țara Făgărașului.

O dată cu campania de comunicare va fi lansată și o platforma de informare turistică și rezervări www.tarafagarasului.com care va promova frumusețile, obiceiurile, tradițile, obiectivele și istoria zonei. Lansarea site-ului dedicat este un pas important în dezvoltatea turismului în zonă. Va pune în legatură turiștii cu unitățile de cazare, va promova restaurante și gastronomia zonei precum și alte atracții de interes turistic.

***

Despre PROPAGANDA

PROPAGANDA este o agenţie independentă, fondată în 2002, care oferă clienţilor săi servicii integrate de comunicare, de la strategie de brand şi creaţie până la producţie sau dezvoltare şi implementare media. PROPAGANDA crede în Creative Marketing, campaniile sale fiind apreciate şi premiate în cadrul festivalurilor naţionale şi internaţionale, atât pentru creativitate, cât şi pentru eficienţă, festivaluri la care au obţinut peste 60 de premii, printre care 19 premii Effie.

Despre ASOCIAȚIA ADI „ŢARA FĂGĂRAŞULUI”

ADI Țara Făgărașului (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Centrul Regional pentru Dezvoltare Durabilă și Promovarea Turismului – Țara Făgărașului) este o asociatiei de utilitate publică constituită dintr-un numar de 24 de unități adminitrativ teritoriale din județul Brașov, trei unități administrativ-teritoriale din judetul Sibiu și Consiliul Județean Brașov.

Scopul ADI Țara Făgărașului este de a desfășura activități de utilitate publică în ceea ce privește dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, atât în țară cât și în străinatate, de a desfășura activitatea de audit public intern în sistem de cooperare, activități de dezvoltare teritorială, urbanism și arhitectură în interesul Unităților Administrativ- Teritoriale membre ale Asociației.

Scopul principal al Asociației este acela de a promova masivul Făgărașului precum și promovarea unitară pentru întreaga zonă.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.