Proiecţia filmului „Un arbore la mijloc de lumi, Constantin Brâncuşi“ la Cinemateca ICR Viena

0

Institutul Cultural Român de la Viena prezintă marţi, 23 august, de la ora 19:00, la sediul său din Argentinierstrasse 39, filmul „Un arbore la mijloc de lumi, Constantin Brâncuşi“ (2009), în regia lui Horia Muntenus. Evenimentul face parte din seria de manifestări organizate lunar de Institutul Cultural Român de la Viena pe parcursul anului 2016 în contextul aniversării a 140 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi.

Afis

Filmul evidenţiază simbolistica brâncuşiană şi sursele sculpturale tradiţionale cuprinse în opera sa testamentar artistică, Ansamblul sculptural-monumental de la Târgu Jiu – ,,Calea Eroilor“ –  dedicat eroilor căzuţi în primul război mondial. Constantin Brâncuși a fost un Homo Universalis. Cetățean român și cetățean francez, lansat pe plan mondial de către elita culturală și financiară a Statelor Unite, având discipoli în întreaga lume, Constantin Brâncuși nu aparține doar României sau Franței, ci culturii întregii umanități. (Horia Muntenus)

Regizor şi producător: Horia Muntenus;

Narator: Vasile Tomoiagă;

Aforismele lui Constantin Brâncuşi în rostirea lui Nucu Pandrea;

În rolul lui Constantin Brâncuşi: Nucu Pandrea;

În rolul tânărului Jian: George Drăghescu (actor la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“, Târgu Jiu);

Copilul: Florin Marian;

Cu participarea Ansamblului „DOINA“ al Palatului Copiilor din Cluj-Napoca, direcţia coregrafică Ioan Motoc şi Camelia Motoc;

Montajul: Gabriela Cristea, Sorin Bogdan Bocica

Filmul este prezentat în limba română cu subtitrare în limba engleză. Proiecţia are loc prin bunăvoinţa producătorului şi regizorului filmului, domnul Horia Muntenus.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează