Proiecția filmului Țara moartă, în regia lui Radu Jude, și întâlnire cu istoricul Adrian Cioflâncă la Festivalul Estul Culturii / Altă Dimensiune de la Białystok

0

Institutul Cultural Român de la Varșovia va fi și în 2019 partener al Festivalului Wschód Kultury. Inny Wymiar / Estul Culturii. Altă Dimensiune de la Białystok. În data de 29 august, în ziua deschiderii Festivalului, la Cinematograful Forum va avea loc proiecția filmului Țara moartă, în regia lui Radu Jude, precedată de o discuție cu istoricul Adrian Cioflâncă.

Țara moartă / The Dead Nation este un documentar-eseu despre uimitoarea colecţie de fotografii realizate de Costică Acsinte într-un mic oraş din România anilor ’30 şi ’40. Soundtrack-ul, compus din fragmente din jurnalul scriitorului şi medicului de origine evreiască, Emil Dorian, citite de Radu Jude însuşi, şi materiale sonore de propagandă carlistă, legionară, antonesciană şi comunistă, din Arhiva Naţională de Filme, dezvăluie ceea ce fotografiile nu pot înfăţişa: răspândirea antisemitismului şi, apoi, o descriere bântuitoare a Holocaustului din România, un subiect rareori discutat astăzi în societatea românească. Montajul documentarului este semnat de Cătălin Cristuţiu, sound design-ul de Dana Bunescu, iar consilierea tehnică a fost asigurată de Marius Panduru. Filmul este realizat cu sprijinul lui Cezar Mario Popescu, cel care a descoperit fotografiile lui Costică Acsinte.

Evenimentul va fi deschis de o discuție cu istoricul Adrian Cioflâncă despre film și percepția lui la nivelul societății, despre memoria istorică și modul ei de funcționare.

Adrian Cioflâncă este director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România și membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Cercetător științific la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” al Academiei Române. A fost membru în Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului din România (2003-2004) și expert în Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, contribuind la Rapoartele Finale ale celor două comisii. Din 2005 este membru în delegația României la  International Holocaust Remembrance Alliance (fosta Holocaust Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance and Research). A fost Tziporah Wiesel Fellow la United States Holocaust Memorial Museum in Washington (2009). Între 2010-2012 a fost director de department la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. A editat șapte volume, în colaborare; ultimul dintre ele: Istoria recentă altfel. Perspective culturale, Andi Mihalache, Adrian Cioflâncă (coordonatori), Iaşi, Editura Universităţii „Al. I Cuza”, 2013. A publicat mai multe studii în domenii precum istoria Holocaustului, istoria comunismului, violență politicã, istorie culturală, teoria istoriei.

Festivalul Wschód Kultury. Inny Wymiar / Estul Culturii. Altă Dimensiune prezintă bogăția multiculturalității regiunii Podlasie, în principal a orașului Białystok. Promovează ideea dialogului și toleranței într-un oraș foarte divers cultural, unde de secole au trăit alături polonezi, ruși, bieloruși, tătari, ucraineni, lituanieni, evrei și germani. Rememorează trecutul, prezentând totodată realizările contemporane, leagă istoria de activitatea artistică modernă. Festivalul este coorganizat de Centrul pentru Cultură Białystok împreună cu Centrul Național pentru Cultură, cu sprijinul Ministerului polonez al Culturii și Patrimoniului Național și al Orașului Białystok.

În acest an, Festivalul de la Białystok se va desfășura în perioada 29 august-1 septembrie și va avea cinci componente, ale căror denumiri pornesc de la cea a Festivalului: Altă Dimensiune a Muzicii, Altă Dimensiune a Artei, Altă Dimensiune a Teatrului, Altă Dimensiune a Filmului, Altă Dimensiune a Societății.

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.