Proiectele pentru tineret în topul înscrierilor la Gala Societății Civile 2018. Județele Cluj, Brașov și Timiș fruntașe la înscrierile din afara Bucureștiului. 

0

189 de proiecte, programe și campanii de comunicare pe teme sociale s-au înscris în competiția Gala Societății Civile de anul acesta. Mai exact, 155 de proiecte, 21 de programe și 13 campanii de comunicare din partea organizațiilor, grupurilor de inițiativă și, respectiv, agențiilor de comunicare și companiilor din România, se vor alătura celorlalte demersuri notabile din ultimii 15 ani care au scris istoria Galei Societății Civile și au adus schimbare în România.

Cele mai multe proiecte au fost înscrise la secțiunea Proiecte pentru Tineret, respectiv 30, această secțiune fiind urmată îndeaproape de Educație, Învățământ, Cercetare, cu 27 de proiecte și de Proiecte și campanii de Voluntariat, cu 26 de proiecte înscrise.

„Gala Societății Civile a fost inițiată în anul 2002 pentru a scoate sectorul asociativ din anonimat și pentru a pune în lumină inițiativele ce apar la nivelul societății civile. Primii 15 ani ai Galei au fost dedicați acestei misiuni. Astăzi ne interesează să structurăm toate inițiativele, atât cele care vin din partea sectorului asociativ, dar și cele ale societății civile. Profitând de contextul oferit de competiție, care ia anual pulsul sectorului, ne-am propus să identificăm inițiativele reprezentative realizate de persoane fizice sau de grupuri de inițiativă constituite informal, de aceea le-am dedicat o secțiune în cadrul ediției din acest an. În același timp, vrem să vedem care sunt cele mai de durată programe ale sectorului asociativ, dar și proiectele organizațiilor new entry în sector.” – Florentina Loloiu, Director Programe Gala Societății Civile.

Cele 189 de proiecte, programe și campanii de comunicare pe teme sociale au intrat sub lupa a 45 de jurați, printre care îi amintim pe: Cătălin Ștefănescu, Mircea Toma, Aurora Liiceanu, Liana Alexandru, Alina Seghedi, Elena Stancu, Vintilă Mihăilescu, Alexandru Negrea, Luiza Vasiliu, Alex Livadaru, Christian China-Birta, Andrei Crăciun, Șerban Alexandrescu, Vlad Mixich, Adriana Liuțe și Sergiu Voicu. Sunt doar o parte dintre specialiștii în implementarea și evaluarea proiectelor, cercetătorii, sociologii, jurnaliștii, liderii și formatorii de opinie ai societății civile și ai sectorului asociativ, consultanți în CSR, comunicare, corporate affairs și community affairs, care până în data de 14 mai vor evalua cele 189 de proiecte înscrise la cea de-a XVI-a ediție a Galei Societății Civile.

Pentru mai multe detalii despre Gala Societății Civile 2018, vizitați: http://www.galasocietatiicivile.ro/participants.php

Gala Societății Civile 2018 în cifre:
Număr total de proiecte, programe și campanii înscrise în competiție și forma de organizare
# 189 proiecte, programe și campanii înscrise în competiția GSC 2018
# 155 de proiecte
# 21 de programe
# 13 campanii de comunicare

Statistici / județe participante
# cele mai multe înscrieri provin de la reprezentanți din București și Ilfov, 117, repectiv, 19 înscrieri.
# 9 dintre înscrieri provin de la reprezentanți din județul Cluj, 7 înscrieri din Brașov și 5 din județul Timiș.
# câte 4 înscrieri au fost realizate de reprezentanți din județele Iași și Mureș.
# câte 3 înscrieri din județele Harghita și Prahova.
# câte două înscrieri de reprezentanți din județele: Constanța, Hunedoara, Maramureș, Satu Mare și Sibiu.
# câte o înscriere a fost realizată de reprezentanți din județele: Arad, Bistrița-Năsaud, Dâmbovița, Dolj, Teleorman, Vâlcea.

Statistici formă de organizare
# 116 organizații non-profit, neguvernamentale
# 10 grupuri de inițiativă
# 8 persoane fizice
# 7 agenții & companii

Statistici înscrieri/ secțiuni
Categoria A
Educație, Învățământ, Cercetare – 27 de proiecte
Artă și cultură – 25 de proiecte
Apărarea drepturilor individuale/ colective – 9 proiecte
Comportament civic și Participare publică – 17 proiecte
Sănătate – 19 proiecte
Incluziune socială – 17 proiecte
Servicii de asistență socială – 10 proiecte
Protecția mediului – 11 proiecte
Dezvoltare economică si socială – 6 proiecte
Categoria B
Proiecte și campanii de Voluntariat – 26 de proiecte
Proiecte pentru Tineret – 30 de proiecte
Categoria C
Programe – 21 de programe
Inițiative Cetățenești – 17 inițiative
Campanii de comunicare pe teme sociale – 13 campanii
Categoria D
Premiul Special Organizația NEW ENTRY – 22 de proiecte
Premiul Special pentru INOVAȚIE – vor fi desemnați după prima etapă de evaluare

În prima etapă, membrii juriului de la secțiunile Categoriilor A și B vor stabili shortlist-ul de proiecte. Vor intra pe shortlist toate proiectele care vor obține în prima etapă nota 5, nota maximă, la criteriul Originalitate. În a doua etapă de evaluare, o echipă de jurizare dedicată va evalua proiectele de pe shorlist pentru a decide câștigătorul Premiului Special pentru Inovație.

Parteneri și susținători

Susținătorii Galei Societății Civile sunt KMG International, în calitate de partener principal, Fundația Vodafone România, în calitate de sponsor fondator, BCR, Bursa Binelui, Regina Maria.

Ediția a XVI-a este susținută de Lidl România.

Parteneri media: Adevărul, Dilema Veche, Hotnews.ro, News.ro, Zile și Nopți, IQAds, The Institute, Promenada Mall, Știri ONG, România Pozitivă.

Parteneri tradiționali: Gavrilă & Asociații, Netvibes România, AVON România, 360 Revolution și Kaustik.

Gala Societatii Civile este un proiect THE INSTITUTE.

Despre

Gala Societății Civile este cel mai amplu proiect care promovează și premiază activitatea sectorului asociativ din România. Inițiat în anul 2002, Gala Societății Civile are ca misiune recunoașterea tuturor inițiativelor luate pentru îmbunătățirea vieții într-o comunitate, promovarea și premierea spiritului civic și a responsabilității sociale în România.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează