Proiecte si proiectii pentru Romania de la … 6483.49 km distanta

0

Adina Deacu  locuieste de 4 luni in Shanghai, China unde lucreaza in calitate de consultant in planificare urbana. Perioada pe care o va petrece departe de tara este nedeterminata inca, avand in vedere oportunitatile carieristice care exista in acest moment in China in domeniu. In aceeasi luna in care a plecat din tara a devenit si voluntar GRASP, desi urmarise activitatea organizatiei de mai multa vreme. Face parte din echipa proiectului Mentorship for Success.

Ne face placere sa continuam seria de interviuri online cu romani aflati la km distanta de tara. Adina raspunde intrebarilor RomaniaPozitiva, impartasind cu noi cateva ganduri si proiecte despre Romania de la …6483.49 de Km distanta de tara.

–-

RomaniaPozitiva: Ce-ti ofera Romania si nu gasesti afara?

Stiu ca este un stereotip ce urmeaza sa scriu, dar plecand frecvent in strainatate am ajuns sa apreciez mai mult niste lucruri care atunci cand eram in tara consideram ca mi se cuvin. Voi lasa deoparte sentimentul de “acasa” (subiectiv de la persoana la persoana) si am sa vorbesc despre lucruri palpabile. Traind in prezent intr-o tara comunista resimt din plin lipsa libertatii de exprimare atat prin restrictiile impuse la accesarea anumitor pagini de internet (Blogspot, Facebook etc), cat si prin bariera limbii (iti dai seama ca poti sa vorbesti cate limbi straine vrei si in zadar daca nu vorbesti chineza care nici macar nu se apropie de vreo alta limba). Si lista lucrurilor bune din Romania e lunga!

RomaniaPozitiva:Care sunt lucrurile pe care le-ai descoperit despre Romania cand erai in strainatate?

Am descoperit cate oportunitati avem la dispozitie facand parte din Europa si ce avantaje avem din acest motiv fata de alte persoane de pe alte continente. Tototdata, faptul ca vorbim o limba latina cu influente, care ne permite sa intelegem si sa invatam o multitudine de alte limbi este un mare avantaj in fata multor natii. Totusi, un lucru negativ pe care l-am descoperit de cand sunt in China si care ma intristeaza foarte mult este ca romanii nu cred in comunitate si odata ajunsi in strainatate fiecare este cam pentru el. De exemplu, aici nu exista o comunitate a romanilor si nici nu simt un indemn catre remediere din partea autoritatilor competente care ar trebui sa se ocupe de asta.

RomaniaPozitiva: Ce faci pentru Romania din strainatate?

Incerc sa imi aduc contributia la o societate mai buna prin activitatea in cadrul GRASP, oferind cu ajutorul intregii echipe Mentorship for Success indrumare tinerilor aflati la inceput de drum sau dornici de perfectionare.

RomaniaPozitiva: Ce te-a motivat sa pleci?

Factorii determinanti au fost lipsa locurilor de munca in domeniul planificarii urbane in Romania si dorinta unei noi experiente intr-o cultura complet diferita, ceea ce am gasit din plin aici. Sentimentele au fost contradictorii de foarte multe ori.

La inceput esti incantat de diferenta de cultura si de lucrurile noi pe care le descoperi, apoi ajungi sa te intrebi ce cauti singur intr-o tara in care nu intelegi ce se vorbeste in jurul tau, departe de familie si prieteni si apoi te obisnuiesti si te intrebi mereu ce va urma. Viata intr-un oras cu 22 milioane de locuitori este de cele mai multe ori coplesitoare.

RomaniaPozitiva: Un vis de-al tau despre Romania.

Visez la momentul in care vom si face ceva in loc sa ne vaitam, in care nu ne vom mai vinde celui care da mai mult si in care vom fi cu adevarat o comunitate cu oameni pregatiti sa se ajute unul pe celalalt si nu sa-si dea in cap unul altuia. Visez la momentul in care vom realiza ca natie cate resurse avem si vom invata sa le si valorificam.

Multumim Adina & GRASP! 

Interviurile RomaniaPozitiva, iulie 2012

Facebook

Despre autor

avatar

Asociația Globală a Tinerilor Studenți și Profesioniști Români (GRASP) este o organizație neguvernamentală fondată în 2008 la iniţiativa unui grup de tineri români aflaţi la studii în străinătate. GRASP este o reţea deschisă care contribuie activ la schimbarea României prin implicare civică, îmbunătăţirea politicilor publice, transfer de cunoştințe şi know-how, încurajarea dialogului şi dezbaterilor publice și susținerea antreprenoriatului. www.mygrasp.org

Comentează