Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Proiect despre poluare în vremea pandemiei de coronavirus

0

Final de proiect  eTwinning Pollution – a never ending story cu activități de acasă în timpul pandemiei

 În anul școlar 2019-2020, s-a  derulat în Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu Constanța, proiectul  eTwinning Pollution – a never ending story. 2020 este Anul eTwinning al schimbărilor climatice și provocărilor de mediu. Pactul verde pentru educație deschide posibilitatea recunoașterii  faptului că, tinerii sunt agenți ai schimbării, viitori adulți de mâine, într-o lume aflată într-o permanentă transformare. De aceea, este important să învățăm să trăim într-o manieră durabilă, pentru a putea împiedica efectele dezastuoase ale schimbărilor climatice.

În acest context, am demarat acest proiect în colaborare cu parteneri din Italia, Grecia, Spania, Turcia. 

Proiectul a fost creat în colaborare de către elevii și profesorii participanți, iar materialele realizate au fost încărcate pe eTwinning.net.   

Dorim ca elevii să conștientizeze pericolele poluării și ca tinerii să se gândească cum pot contribui la limitarea pericolelor asupra sănătății omului. Ne propunem oferirea unor soluții posibile la provocările cauzate de comportamente greșite. 

Obiective propuse au fost:  să sensibilizeze opinia publică cu privire la pericolele poluării; să identifice soluții comune lucrând în colaborare, la o problemă de mediu; să aplice cunoștințele teoretice creând povești colaborative și benzi desenate; să colaboreze cu partenerii străini, folosind noile tehnologii și învățarea la distanță; să aprofundeze cunoștințele de limba engleză, explorând în același timp și alte spații geografice online. 

Activitățile proiectului: Încă de la început, profesorii și elevii din proiect s-au întâlnit folosind chat și Messenger precum și aplicația Google Docs, pentru a crea împreună proiectul, a propune activități care au ca temă problematica poluării. Elevii au fost împărțiți în șase echipe transnaționale, iar fiecare profesor a urmărit și îndrumat activitatea elevilor din grupa de care a răspuns. A fost creată o poveste colaborativă în lanț, iar fiecare echipă a avut ca sarcină: redactarea unei părți, traducerea, crearea desenului, înregistrarea. Înainte de a scrie partea lor din poveste, elevii s-au întâlnit și au discutat, apoi au scris în documentul partajat. Elevii au realizat schimb de idei pe chat, pe email. Elevii au lucrat în orele de curs, apoi acasă și au avut întâlniri de grup la fiecare două săptămâni. În perioada martie – iunie 2020, împreună cu elevii am continuat să colaborăm cu partenerii folosind aplicația Google Meet sau eTwinning chat. Proiectul a fost apreciat de elevi, iar la final au completat un chestionar prin care și-au arătat gradul de satisfacție, precizând că doresc o continuare, în anul școlar viitor.

Rezultate : Produsele finale au fost o carte electronică, unde puteți citi și audia povestea noastră și o carte de benzi desenate în limba engleză și limbile italiană, greacă, română, spaniolă.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.