Programul „Fiecare Copil în Grădiniță” premiat la nivel european

0

Campania de advocacy realizată în parteneriat cu OvidiuRo a adus echipei McGuireWoods premiul pentru cea mai bună campanie de Public Affairs din Europa în cadrul European Excellence Awards, ediția 2016. Aceasta a contribuit la adoptarea legii ce preia, la nivel național, mecanismul programului Fiecare Copil în Grădiniță (FCG.)

Asociația OvidiuRo a beneficiat de sprijinul pro bono din partea McGuireWoods, proiectul inițiat de aceasta reușind să obțină o susținere aproape unanimă din partea Parlamentului României. Legea preia soluția implementată în programul ,,Fiecare Copil în Grădiniță” și instituie stimulentul educațional, sub formă de tichete sociale pentru grădiniță. Prin finanțarea de la bugetul de stat, începând cu 15 februarie 2016, copiii de vârstă preșcolară din familiile defavorizate beneficiază lunar de tichete sociale în valoare de 50 de lei dacă au frecvență regulată la grădiniță. Conform unor evaluări inițiale din partea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, 111.000 copii sunt eligibili pentru a beneficia de aceste tichete sociale.

Gala European Excellence Awards reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente dedicate industriei de comunicare din Europa, cu peste 63 de categorii de premii și care oferă recunoaștere europeană campaniilor ce au înregistrat rezultate remarcabile. Ediția de anul acesta a marcat cea de-a zecea aniversare a premiilor EEA în cadrul unei gale impresionante la Berlin, care a reunit deopotrivă agenții și companii.

eea_2016_logo_winner

Fondată în anul 1998, McGuireWoods Consulting LLC este o companie de public affairs care oferă clienților săi servicii integrate de relații guvernamentale, comunicare strategică și de dezvoltare a afacerilor la nivel internațional. McGuireWoods Consulting este o subsidiară a McGuireWoods LLP, o firmă de avocatură internațională de top, cu peste 1000 de avocați. În 2014, McGuireWoods LLP s-a clasat în top 15 în „The Influence 50” realizat de The National Law Journal”, un raport anual al companiilor de Public Affairs din Washington D.C. McGuireWoods are birouri în peste 20 de orașe, printre care Washington, D.C., Atlanta, Austin, Chicago, Dallas, Houston, Los Angeles, New York, Richmond (Virginia), Londra, Bruxelles și București, România.

Pentru mai multe informații, vizitați pagina web McGuireWoods Consulting: www.mcguirewoodsconsulting.com.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează