Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Prioritatea Organizaţiei Salvaţi Copiii este echiparea copiiilor pentru şcoală!  

0

Salvați Copiii alocă de urgență fonduri pentru copiii în risc de excluziune școlară, pentru că nu au laptop sau tabletă, iar școala a început pentru ei în scenariul roșu sau galben

Tu cum îi sprijini în noul an școlar?

București, 17 septembrie 2020: Ca parte a campaniei naţionale #VreaulaScoala, Organizația Salvați Copiii România a achiziţionat în regim de urgență 500 de tablete cu acces la internet, pe lângă cele 3000 tablete deja donate şi achiziţionate cu fonduri de la companii. Tabletele vor fi donate copiilor din zone roșii (educație exclusiv online), sau galbene (participare școlară hibrid – clasic și online), al căror drept la educație e îngrădit în lipsa unui dispozitiv care să permită participarea școlară reală. Organizația face un apel public şi invită publicul larg să se alăture pentru ca toți copiii aflați în această situație gravă de excluziune școlară să își poată exercita dreptul universal la educație.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a declarat: ”E o situație de urgență, sunt câteva mii de copii care sunt puși într-o situație critică de neparticipare școlară, pentru că nu au cum să acceseze cursurile online. E inadmisibil că s-a ajuns aici și că tocmai copiii vulnerabili sunt sacrificați, dar e imperios necesar mai întâi să identificăm o soluție și apoi să lucrăm la un plan pe termen lung, care să nu mai permită astfel de situații. Facem un apel la solidaritate, mai e nevoie de cel puțin 4.500 de tablete cu acces la internet. Echipele Salvați Copiii sunt pe teren, culeg date și se asigură că sprijinul ajunge nemijlocit la beneficiari”.

Până acum, Salvați Copiii a reușit să mobilizeze mecanisme de finanțare pentru a dota 3.000 de copii cu tablete pentru a putea participa la cursuri online.

Datele studiului ”Impactul Covid-19 asupra copiilor din România” realizat de Salvați Copiii România arată că aproape jumătate dintre copiii din România nu au acces la o tabletă sau la un computer, singurele dispozitive care pot permite o participare reală la lecțiile online.

Închiderea școlilor și organizarea arbitrară a unor cursuri școlare online, acolo unde a fost posibil și fără instrumente de evaluare a calității procesului de educație, a dus la situații-limită.

Mii de copii au fost lăsați în afara școlii și puși în pericol. Cu câteva zile după ce anul şcolar a început, încă sunt copii cărora le este teamă că sistemul i-a uitat. Este imperios necesar și urgent să restabilim, împreună, dreptul real la educație pentru toți copiii vulnerabili. 

O altă cercetare din august a Salvați Copiii, desfășurată în 144 de școli, a evidențiat că rețeaua deficitară de cabinete medicale și de personal specializat este una dintre problemele majore din școli, deși 80% au optat pentru pentru reîntoarcerea în clase în format clasic, față în față. 

Persoanele fizice care vor sa susțină începerea școlii în siguranță pentru toți Copiii, o pot face donând online pe https://bit.ly/3k22P0W

Persoanele juridice pot de asemenea contribui, donând direct in contul Salvați Copiii RO15 RNCB 0071 0114 3479 0005. Puteți descarca contractul de sponsorizare direct aici. 

______________________________

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii: 30 de ani 

De 30 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societatea și autoritatea publică, în beneficiul  copilului.

În trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. 

Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. 

În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 30 de ani de activitate, peste 2.200.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii. 

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.