Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Prieteni germani ai culturii românești vorbesc la ICR Berlin despre valorile țării noastre

0

Acad. Klaus Bochmann, unul dintre cei mai activi promotori ai limbii române în Germania, profesor în cadrul Institutului de Romanistică al Universităţii Leipzig, președinte al „Institutului Moldova“, este primul invitat care va susține o prelegere în cadrul seriei „Cuvântul românesc în spaţiul german”. Proiectul va fi lansat de Institutul Cultural Român Berlin joi, 11 februarie 2021, de la ora 19.00 (ora Germaniei), pe rețelele de socializare și pe platforma Zoom.

Programul „Cuvântul românesc în spaţiul german” îşi propune să ofere o platformă acelor personalităţi discrete, cadre didactice, autori, oameni de litere, care, fără a fi români sau originari din România, şi-au dedicat şi continuă să îşi dedice activitatea cunoaşterii şi promovării limbii, culturii şi civilizaţiei românești în spaţiul german. Academicieni, titulari sau foşti titulari ai catedrelor de Românistică ale diferitelor universităţi germane, cadre universitare, cercetători, colaboratori ai unor edituri sau, pur şi simplu, foşti studenţi în România, unii dintre ei aflaţi la vârste venerabile, aceşti purtători de cultură au vorbit întreaga lor viaţă despre marile figuri ale culturii române şi aproape niciodată despre ei înşişi. Experienţa lor personală de viaţă, în materie de aducere a limbii şi spiritualităţii româneşti aproape de publicul german doritor să le descopere, va face obiectul prezentului ciclu de autoportrete culturale, în care invitaţii vor dispune de o platformă, la ICR Berlin, unde vor putea să împărtăşească publicului larg ataşamentul lor faţă de cultura română.

Prof. univ. dr. Klaus Bochmann (n. 1939), profesor emerit pentru limbi romanice din cadrul Institutului de Romanistică al Universităţii Leipzig, este, de asemenea, doctor honoris causa al Universităţii din Alba Iulia şi al Universităţii de Stat din Chişinău. A studiat limbile romanice la Universitatea din Leipzig, în perioada 1957-1962, urmând un stagiu la Universitatea Bucureşti, în perioada 1960-1961, în cadrul căruia a studiat cu Iorgu Iordan, Alexandru Rossetti şi Boris Cazacu. A obţinut titlul de doctor în anul 1967 cu teza „Contribuţii la filozofia lui Nicolae Bălcescu” (magna cum laude). A fost profesor de limba română la Universitatea din Leipzig din anul 1978, până la pensionarea sa, în anul 2004, fiind unul din cei mai activi promotori ai limbii române în Germania. Este, de asemenea, președinte al „Institutului Moldova“ din Leipzig. Membru al Academiei Saxone de Științe din Leipzig, președinte, în perioada 2006-2020, al Comisiei de Lingvistică din cadrul respectivei Academii.

O selecție din lucrările acad. Klaus Bochmann: Limba română: istorie, variante, conflicte. O privire din afară, Ed. Cartdidact, Chişinău 2004.(=ältere Aufsätze); Klaus Bochmann, Heinrich Stiehler, Introducere în istoria limbii și literaturii române, Cartier, Chișinău 2018. (= Übersetzung unseres Buches Einführung in die rumänische Sprach- und Literaturgeschichte. Romanistischer Verlag, Bonn 2010. Secținea ”Istoria Limbii”); Lexicul social-politic românesc între 1821 și 1848, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“, Iași 2017. Akademie-Verlag, Berlin 1979; Cum sunt trăite și percepute limbile. Despre istoria limbilor ca istorie socială. Volum coordonat de Sabine Krause, Alina Tofan și Marina Dumbrava. Cartier, Chișinău 2020; Grammatik der rumänischen Sprache der Gegenwart (Gramatica limbii române contemporane. Cu Arthur Beyrer und Siegfried Bronsert). Verlag Enzyklopädie, Leipzig 1986. Peste 100 de studii pe teme românești, în publicații și volume germane, române și franceze. Alte titluri în limba germană: https://www.univerlag-leipzig.de/catalog/bookstore/author/392-Klaus_Bochmann

Discuția din seria „Cuvântul românesc în spaţiul german”, despre Școala românească din Leipzig, va avea loc în limba germană; moderator: Claudiu Florian, directorul ICR Berlin.

Zoom Meeting

https://us02web.zoom.us/j/81971023112?pwd=RkNDZ3dLQ05jOUVMcW50UWJWamk5dz09  

Meeting ID: 819 7102 3112

Passcode: 340897

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.