Peste 5.300 de tineri „conectaţi la comunitate” de Fundaţia Noi Orizonturi, cu sprijinul Nokia şi International Youth Foundation

0

Proiectul „Conectează-te la comunitate!” a inspirat peste 5.300 de tineri şi peste 600 de adulţi din întreaga ţară să devină agenţi ai schimbării, implicându-se în mod direct în comunităţile în care trăiesc şi transformându-le în mod pozitiv. Proiectul implementat de Fundaţia Noi Orizonturi cu sprijinul Nokia şi International Youth Foundation s-a derulat timp de trei ani, din octombrie 2008 până în aprilie 2011.

„Conectează-te la comunitate!” şi-a propus să ajute tinerii să-şi dezvolte abilităţi de viaţă şi leadership, să-şi îmbunătăţească performanţa şcolară şi să inspire o mişcare naţională de serviciu în folosul comunităţii în rândul tinerilor, bazată pe activităţi de voluntariat şi cetăţenie activă. Motorul proiectului au fost 152 de cluburi de iniţiativă comunitară pentru tineri IMPACT, deschise în 152 de şcoli din 11 judeţe (Cluj, Timiş, Mehedinţi, Braşov, Galaţi, Călăraşi, Constanţa, Hunedoara, Iaşi, Neamţ, Bucureşti). Dintre acestea, 45 de cluburi au fost deshise în judeţul Cluj. Cluburile IMPACT au fost înfiinţate în şcoli în baza unui parteneriat cu Inspectoratele Şcolare Judeţene.

Timp de 3 ani, 5.376 de tineri şi 607 adulţi (din care 453 profesori) – lideri de club voluntari – au identificat nevoile din comunităţile lor şi au implementat peste 580 de proiecte în folosul comunităţii. Proiectele de serviciu în folosul comunităţii au servit ca instrumente de învăţare pentru tineri. Peste 125.000 de persoane au beneficiat de acţiunile comunitare realizate de cluburile IMPACT în cadrul proiectului „Conectează-te la comunitate!”.

Proiectul „Conectează-te la comunitate!” desfăşurat prin cluburile IMPACT i-a ajutat pe tineri să-şi dezvolte abilităţi de viaţă şi leadership. Mai mult decât atât, proiectul i-a încurajat pe tineri să lucreze împreună şi să fie uniţi pentru binele comun.

Conectează-te la comunitate este un proiect de mare impact şi un punct de referinţă între proiectele de educaţie nonformală din România”, a declarat Maria Neagu Butyka, Direcror Program IMPACT Fundaţia Noi Orizonturi.

„Proiectul a adus beneficii pe trei nivele: pentru tineri, pentru şcoală şi pentru comunitate. Tinerii au fost ajutaţi să-şi dezvolte abilităţi de viaţă şi competenţe pe care sistemul educaţional tradiţional nu le oferă. Şcolile au beneficiat de un model de educaţie extracurriculară de înaltă calitate, ce vizează consolidarea relaţiei cu comunitatea şi îmbunătăţirea actului educativ. Întreaga comunitate a beneficiat de nivelul ridicat de implicare şi de cetăţenii activi, angajaţi în indentificarea şi soluţionarea nevoilor comunităţii şi în promovarea responsabilităţii sociale în rîndul autorităţilor şi al altor actori locali”, a explicat Maria Neagu Butyka.

„Suntem mândri că am susţinut proiectul Conectează-te la comunitate în România. Nokia este aici nu doar pentru a face business ci şi pentru a fi un partner activ în comunitatea locală”, a spus Risto Meskus, Director General Nokia România. „O parte din angajaţii noştri chiar s-au implicat în activităţi de voluntariat, lucru pe care îl încurajăm din plin.”

Proiectul „Conectează-te la comunitate!” a dus la dezvoltarea modelul IMPACT la scară naţională şi a ajutat acest program să devină cea mai mare mişcare de tineret în domeniul cetăţeniei active din ţară. Modelul IMPACT este acum adoptat şi folosit în şcoli din întreaga ţară, ca parte a ofertei de educaţie extracurriculară. Acest proiect a creat premisele unei dezvoltări durabile a modelului IMPACT pe patru componente cheie (cetăţenie activă, anagajabilitate, leadership şi antreprenoriat social), ce vor fi implementate în anii următori.

 

*****

Fundaţia Noi Orizonturi (FNO)

Înfiinţată în anul 2000 – este o organizaţie non-guvernamentală cu sediul în Lupeni, judeţul Hunedoara. Misiunea Fundaţiei Noi Orizonturi este de a promova modele de educaţie prin experienţă de calitate, dezvoltând abilităţi de viaţă în rândul tinerilor, ca o strategie de dezvoltare durabilă a societaţii. FNO derulează programe de educaţie nonformală la nivel naţional şi internaţional, adresate cu precădere tinerilor cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani. FNO a creat două programe naţionale de educaţie nonformală pentru tineri: Programul VIAŢA (un program de educaţie prin aventură, constând în tabere anuale pentru copii în staţiunea Straja) şi Programul IMPACT (cluburi de iniţiativă comunitară pentru tineri). Metodele de lucru utilizate în cadrul programelor FNO sunt educaţia prin serviciu în folosul comunităţii (service learning) şi educaţia prin aventură (adventure education). În 2006, Fundaţia Noi Orizonturi a primit diploma de excelenţă din partea Autorităţii Naţionale pentru Tineret, ca recunoaştere a meritelor Programului IMPACT, iar la Gala Premiilor în Educaţie 2010 a primit premiul doi la secţiunea „ONG-ul anului în domeniul educaţiei” pentru excelenţa programelor educaţionale dezvoltate. Pentru mai multe informaţii despre programele FNO, vizitaţi: www.noi-orizonturi.ro, www.tabara-viata.ro, www.facebook.com/FundatiaNoiOrizonturi.

Despre Programul IMPACT

Programul IMPACT (Implicare, Motivare, Acţiune, Comunitate, Tineri) dezvoltat de Fundaţia Noi Orizonturi (FNO) constă în cluburi de iniţiativă comunitară pentru tineri. Cluburile IMPACT combină învăţarea, distracţia şi serviciul în folosul comunităţii pentru a ajuta tinerii să-şi dezvolte abilităţi de viaţă şi angajabilitate. IMPACT îi ajută pe tineri să devină agenţi ai schimbării, capabili să-şi transforme propria viaţă şi comunitatea în care trăiesc în mod pozitiv. Membrii IMPACT se implică direct în comunitate, implementând la fiecare trei luni un proiect de serviciu în folosul comunităţii. Prin intermediul IMPACT tinerii sunt învăţaţi şi motivaţi să se dezvolte în patru domenii cheie: cetăţenie activă, angajabilitate, antreprenoriat social şi leadership. Reţeaua IMPACT numără 160 de cluburi şi este cea mai mare mişcare de tineret în domeniul cetăţeniei active din România, cu peste 3.600 de membri şi peste 520 de lideri de club voluntari (aprox. 80% profesori + studenţi, preoţi, asistenţi sociali). Programul IMPACT este recunoscut ca model de bună practică de experţi internaţionali în domeniul dezvoltării tinerilor şi a fost replicat la nivel internaţional, 12 cluburi IMPACT fiind deschise în Honduras, 2 în SUA, iar 4 urmează a fi deschise în Republica Moldova.

Despre Nokia
Nokia este liderul mondial în domeniul mobilităţii, impulsionând transformarea şi creşterea industriei de comunicaţii şi a celei de Internet, devenite acum convergente. Nokia produce o gamă largă de dispozitive mobile, oferindu-le oamenilor, prin intermediul acestor dispozitive, acces la experienţe mobile diverse: muzică, servicii de navigaţie, vizualizare de conţinut video, vizionare TV, utilizare de jocuri şi imagini, precum şi posibilitatea de a lucra în afara biroului. Nokia oferă, de asemenea, echipamente, soluţii şi servicii pentru reţelele de comunicaţii. Dezvoltarea şi diversificarea ofertei de servicii internet, ca şi a celei de soluţii şi software, este unul dintre domeniile cheie pe care companie se concentrează. De asemenea, companie furnizeză echipamente, soluţii şi servicii pentru reţelele de comunicaţii prin Nokia Siemens Networks. Pentru mai multe informaţii despre Nokia accesaţi www.nokia.com.

Despre Nokia – Implicarea în comunitate
Angajamentul Nokia de a avea un impact pozitiv asupra societăţii se extinde dincolo de tehnologia avansată, produsele şi serviciile pe care le creează. Nokia a investit în proiecte comunitare de sprijinire a tinerilor şi de educaţie din peste 30 de state, proiecte având peste un million de tineri beneficiari. Compania are un program de voluntariat al angajaţilor prin intermediul căruia, anul trecut, angajaţii Nokia au prestat aproape 32.100 de ore în cadrul proiectelor comunitare locale. De asemenea, Nokia susţine proiecte de inovaţie tehnologică menite a aduce beneficiile tehnologiei mobile comunităţilor din toată lumea.

Despre International Youth Foundation

International Youth Foundation (IYF) investeşte în potenţialul extraordinar al tinerilor. Înfiinţată în anul 1990, IYF construieşte şi întreţine o comunitate globală de organizaţii de afaceri, guvernamentale şi ale societăţii civile angajate în împuternicirea tinerilor de a fi cetăţeni sănătoşi, productivi şi implicaţi. Programele IYF reprezintă un catalizator al schimbării care ajută tinerii să obţină o educaţie de calitate, să dobândească abilităţi de angajabilitate, să facă alegeri sănătoase şi să îmbunătăţească comunităţile lor. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.iyfnet.org.

Facebook

Despre autor

avatar

Misiunea Fundaţiei Noi Orizonturi este de a promova modele de educaţie prin experienţă de calitate, care dezvoltă abilităţi de viaţă în rândul tinerilor, ca o strategie de dezvoltare durabilă a societăţii. Fundaţia Noi Orizonturi îşi doreşte o lume în care toţi tinerii se implică pentru binele comun al tuturor şi simt că pot face o diferenţă în societate.

Comentează