Anul trecut magazinul IKEA a lansat Angajamentul IKEA România faţă de Comunitate cu menirea de a identifica şi suţine proiecte ce au ca scop bunăstarea, protecţia drepturilor şi educaţia copiilor. Cu ocazia aceasta, compania a lansat şi un concurs de proiecte sociale, al cărui câştigător a fost ONG-ul SOS Satele Copiilor România cu proiectul Oportunităţi egale pentru copii vulnerabili – ”Educaţie şi grijă, o şansă pentru o viaţă mai bună”. Magazinul IKEA s-a implicat în susţinerea financiară a proiectului câştigător cu suma de 30.000 de euro.
Scopul proiectului a fost să ofere cele mai bune oportunităţi de dezvoltare copiilor cu vârste până în 18 ani, din jurul Bucureştiului, prin îngrijire socială şi suport educativ.
Până în acest moment, 330 de copii au primit ajutorul celor de la SOS Satele Copiilor România.
Activităţi principale desfăşurate în cadrul proiectului:
- Au fost înfiinţate încă 30 de locuri în Grădiniţa SOS Satele Copiilor prin echiparea camerelor cu paturi, saltele şi lenjerii de pat noi.
- În septembrie, toţi copii care erau la vârsta potrivită pentru a merge la şcoală au primit ghiozdane cu toate rechizitele necesare.
- În octombrie au fost organizate diferite activităţi pentru copii: plimbări în parc, vizite la muzeu sau workshop-uri în care copiii au învăţat lucruri noi.
- În noiembrie, un grup de copii a participat la un curs de pictură.
- În decembrie, copiii au particiat la activităţi legate de sărbătorile de iarnă. Desigur, Moş Crăciun a fost şi el prezent.
Astfel de activităţi le-au dat celor mici oportunitatea să cunoască oameni noi, să socializeze şi să-şi lărgească chiar şi grupul de prieteni.
Câteva din rezultatele de care ne bucurăm alături de SOS Satele Copiilor:
- Prin ajutorul primit în cadrul acestui proiect, ONG-ul reuşeşte să prevină separarea copiilor de către familiile lor. Toți cei 330 de copii înscriși în proiect vor rămâne alături de părinții lor.
- Fiecare copil a fost înscris la un doctor de familie.
- 95% dintre părinţi au avut acces la consulturi periodice de sănătate.
- Toate familiile care fac parte din program au primit consiliere socială şi psihologică.
- Adulţii sunt ajutaţi să-şi dezvolte abilităţile parentale.
- 50% dintre familii şi-au îmbunătăţit condiţiile de trai.
- Părinţii au primit sfaturi şi suport pentru a-şi găsi, dar şi pentru a-şi menţine slujba.
Planurile din următoarea perioadă includ pregătirea unor noi locuri în program pentru alte familii.
Susţinerea acestui proiect reprezintă pentru compania IKEA doar începutul Angajamentului IKEA România faţă de Comunitate. Cu grijă pentru oameni şi mediu, compania va dedica resurse pentru a oferi şi pe viitor suport comunităţii din care face parte.