Peste 11.500 de români au descoperit

0

“SUSTENABILITATEA CONTEAZĂ

Peste 11.500 de români au descoperit partea distractivă a ştiinţei în Oraşul Viitorului

Peste 11.500 de români au creat, în perioada septembrie – decembrie 2012, oraşe ecologice în FUTURE CITY, jocul educațional online adresat tinerilor şi care îmbină principiile sustenabile cu inovaţiile din domeniul ştiinţific. Lansat de compania BASF în cadrul platformei sale educaționale Chemgeneration.com, FUTURE CITY este un joc online care se desfășoară pe Facebook. FUTURE CITY este disponibil la adresa: www.chemgeneration.com/ro/futurecity.html.  

„Suntem foarte încântaţi că tinerii români au primit atât de bine invitaţia companiei BASF de a construi online oraşul viitorului. Numărul mare de participanți ne dovedește că au fost extrem de receptivi la proiectul nostru şi interesaţi de ştiinţă, în general”, a declarat Luminiţa Teodorescu, Managing Director BASF România. ”Este important să găsim un limbaj comun cu tinerii, iar FUTURE CITY s-a dovedit a fi o cale foarte bună. Construind oraşe virtuale, tinerii au cunoscut cele mai avansate tehnologii şi cele mai noi descoperiri ştiinţifice. FUTURE CITY s-a desfăşurat în 10 ţări din Europa Centrală şi de Est, iar România a înregistrat până în acest moment cel mai mare număr de jucători, peste11.500”, a completat Luminiţa Teodorescu.

România ocupă primul loc din punct de vedere al numărului de jucători, reprezentând aproximativ 25% din totalul europenilor ce au creat oraşe ecologice în FUTURE CITY.

Jocul FUTURE CITY a fost lansat în 10 ţări din Europa, precum Polonia, Ungaria, Croaţia, Slovacia şi Bulgaria, şi a adunat peste 43.000 de jucători în total. România ocupă primul loc din punct de vedere al numărului de jucători, reprezentând aproximativ 25% din totalul europenilor ce au creat oraşe ecologice în FUTURE CITY.

În România, numărul femeilor (6.000) l-a depăşit pe cel al bărbaţilor (5.550) care au jucat FUTURE CITY, iar dintre cei 11.500 de jucători, peste 50% au fost tineri cu vârste între 14 şi 18 ani.

Ambasadoarea campaniei FUTURE CITY din România a fost cântăreaţa Giulia. De asemenea, proiectul a fost susținut şi de bloggerii Cristian China (Chinezu), Marius Matache, Cristi Dorombach (Piticu’), Andrei Cismaru, Dan Dragomir, Sabina Cornovac, Laurenţiu Buică, Titus Căpîlnean, Dragoş Şchiopu, Mihalcea Nicolae şi Andreea Burlacu, pasionaţi de inovaţii şi chimie.

În cadrul FUTURE CITY, jucătorii trebuie să construiască un oraș în spațiul virtual, folosindu-și imaginația. Pe parcursul jocului, tinerii se familiarizează cu întregul proces de urbanizare. Orașul se transformă într-o metropolă plină de viață în fața ochilor lor, iar ei trebuie să rezolve diverse sarcini, cum ar fi gestionarea rezervei de energie verde, tratarea apei, a deșeurilor sau transportul ecologic, în același timp cu folosirea celor mai recente inovații științifice. Tinerii vor observa că deciziile lor afectează mediul înconjurător, astfel încât pe parcursul jocului pot dobândi o gândire responsabilă.

Obiectivul FUTURE CITY este să popularizeze în rândul tinerilor descoperirile științifice într-o manieră cât mai plăcută, iar tinerii au posibilitatea să descopere inovații cu un rol esențial în conservarea mediului înconjurător și realizarea unei dezvoltări durabile în viitor.

BASF a lansat platforma educațională Chemgeneration.com în 2011 și are în plan dezvoltarea mai multor proiecte dedicate educării tinerilor în domeniul științific. Anul acesta, platforma s-a bucurat de un real succes, înregistrând peste 117.000 vizitatori unici. Chemgeneration.com prezintă într-un mod interactiv istoria chimiei, cele mai mari realizări din domeniu şi impactul lor asupra societăţii.

Partenerul campaniei FUTURE CITY este ED – http://ed-web.com/, platforma educațională și de carieră dedicată tinerilor ce oferă informații necesare pentru dezvoltarea lor profesională și personală.

Chemgeneration Blog – cele mai inedite inovații într-un singur loc!

Toate inovațiile prezente pe parcursul jocului FUTURE CITY sunt descoperiri științifice esențiale pentru construirea unui viitor sustenabil. Pentru a informa tinerii despre aceste descoperiri și a le furniza date științifice pe înțelesul lor, a fost creat un blog pe site-ul Chemgeneration.com. Articolele interesante și bogat ilustrate ajută cititorii să  pătrundă în captivanta lume a științei. Pe www.chemgeneration.com/ro/blog/  tinerii pot afla, de exemplu, cum hainele se curăță singure, cum un plafon solar de mașină poate produce energie sau în ce domenii inteligența artificială a fost deja folosită.

Despre CHEMGENERATION.COM

Platforma Chemgeneration.com a fost fondată în 2011 şi oferă informaţii interesante din istoria chimiei, rezultate şi impactul acesteia asupra dezvoltării civilizaţiei, într-un mod atractiv şi amuzant. Principalele obiective ale site-ului sunt să trezească interesul pentru ştiinţă şi să prezinte rolul chimiei în lume, inclusiv importanţa acesteia pentru viitorul umanităţii şi al dezvoltării sustenabile.

Site: www.chemgeneration.com/ro/

Facebook: www.facebook.com/ChemgenerationRomania

Blog: www.chemgeneration.com/ro/blog/

 

Despre BASF

BASF este lider mondial în domeniul chimic: The Chemical Company. Portofoliul său cuprinde o gamă largă de produse, de la substanţe chimice de bază, produse pentru industria materialelor plastice, produse performante şi produse pentru protecţia plantelor, până la petrol şi gaze. Combinăm succesul economic, responsabilitatea socială si protecţia mediului. Cu ajutorul ştiinţei şi al inovaţiei, ne ajutăm clienţii din aproape toate industriile să facă faţă cerinţelor curente şi viitoare ale societăţii. Produsele şi sistemele noastre de soluţii contribuie la conservarea resurselor, asigurarea unei nutriţii sănătoase şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. Am rezumat această contribuţie în obiectivul nostru global: Creăm chimie pentru un viitor sustenabil. În 2011 BASF a realizat vânzări de peste 73.5 miliarde de euro şi avea mai mult de 111.000 de angajaţi la sfârşitul anului. Acţiunile BASF sunt listate la bursele de mărfuri din Frankfurt (BAS), Londra (BFA) şi Zurich (AN). Informaţii suplimentare sunt disponibile pe internet la adresa www.basf.com.

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează