Perioada de inscrieri pentru Premiul Fundatiei ERSTE pentru Integrare Sociala 2011 se prelungeste pana la 15 decembrie 2010

0

Valoarea totală a premiilor este de 610.000 Euro

Datorită interesului mare din cele 12 ţări participante, perioada de înscrieri pentru Premiul Fundaţiei ERSTE pentru Integrare Socială 2011 se prelungeşte până la 15 decembrie 2010.

Premiul se adreseaza organizatiilor non-profit, administraţiilor publice, membrilor societatii civile, comunităţilor religioase, iniţiativelor private sau reprezentanţilor media din următoarele ţări: Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Cehia, Ungaria, Kosovo, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Romania, Serbia, Slovacia şi Slovenia.

Proiectele câştigătoare vor fi selecţionate şi verificate de un juriu format din 20 de personalităţi marcante, experţi în zonele de integrare socială, societate civică, politică şi media din regiune. La finalul procesului de selecţie, vor fi desemnate 30 de proiecte câştigătoare, care vor fi anunţate în cadrul ceremoniei de gală din iunie 2011, de la Budapesta.

Suportul financiar oferit câştigătorilor pentru angajamentul constant în procesul de dezvoltare socială este doar unul din beneficiile acestui premiu. În plus, toate cele 100 de proiecte finaliste vor primi recunoaştere regională pentru eforturile depuse prin promovare media asigurată de consultanţi de relaţii publice profesionişti, timp de doi ani după ceremonia de premiere din 2011, acţiune finanţată de Fundaţia ERSTE. De asemenea, toate proiectele finaliste vor fi fi incluse într-un set de proiecte cu cele mai bune practici şi vor fi postate pe website-ul Reţelei de Integrare Socială a Fundaţiei ERSTE: www.socialintegration.org/network.

Mai multe detalii despre Premiul Fundaţiei ERSTE pentru Integrare Socială şi despre procesul de înscriere sunt disponibile aici: www.integrationaward.org

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează