Pe 21 martie, de Ziua Mondială a Sindromului Down, Special Olympics România lansează provocarea „Fii socksy pentru o zi”  

0

Pe 21 martie, în întreaga lume se sărbătorește Ziua Mondială a Sindromului Down. Pentru a marca această zi, Special Olympics România invită publicul larg să fie socksy pentru o zi. Cei dornici să sărbătorească abilitățile și potențialul persoanelor cu sindrom Down sunt invitați să poarte șosete desperecheate și cât mai colorate și să posteze pe conturile de Facebook o fotografie cu astfel de șosete însoțite de hashtag-urile #suntsocksy, #sindromdown și #specialolympicsromania. Cele mai vesele și originale fotografii vor primi premii din partea partenerilor campaniei.

21Martie4

De ce șosete colorate? La microscop, cromozomii arată ca niște șosete colorate! Iar unii dintre noi au o „șosetă” în plus, așa cum este cazul celor cu Sindrom Down. Astfel, simbolul internațional pentru Ziua Mondială a Sindromului Down este o pereche de șosete desperecheate și cât mai colorate.

De asemenea, 7card organizează o galerie socksy cu vânzare, în beneficiul Special Olympics România. În cadrul unui eveniment online, cei interesați să susțină cauza Special Olympics România pot cumpăra lucrări originale semnate Arina Gheorghiță, realizate special cu ocazia Zilei Mondiale a Sindromului Down. Detalii despre galeria online cu vânzare pot fi văzute aici.

Partenerii campaniei de conștientizare „Fii socksy pentru o zi!” sunt: Madam Mitza, Șoseta 3, Made in Roșia Montană, Ciorapii Floricăi, 7card și Starbucks.

Despre Sindromul Down

Sindromul Down este termenul folosit pentru un set de simptome cognitive si fizice care pot rezulta din exista unui cromozom 21 în plus (trisomia 21). Sindromul Down este cea mai frecventă cauză cromozomială pentru dizabilitatea ușoară spre moderată.

În general, copiii cu sindrom Down se dezvoltă comportamental mai lent decât alți copii. Cauza apariției trisomiei 21 este necunoscută.

Dezvoltarea fizică a copiilor cu sindrom Down este, adeseori, mai lentă decât în cazul celor fără sindrom Down. De exemplu, din cauza musculaturii slab tonifiate, un copil cu sindrom Down învață mai greu să se sucească de pe o parte pe alta, să stea, să se așeze și să meargă.

În ciuda acestei lentori, copiii cu sindrom Down pot participa la activități pe care le fac, în mod obișnuit, copiii fără dizabilități. Primilor le va lua mai mult timp să facă unele lucruri, însă într-un final le pot face pe cele mai multe dintre ele.

Problemele cognitive – gândire și învățare – sunt caracteristice persoanelor cu sindrom Down și sunt, de obicei, moderate. Printre problemele cognitive și comportamentale se numără: deficitul de atenție, comportamentul impulsiv, învățarea lentă și întârzierea în vorbire.

Cu toate acestea, nimic nu îi împiedică să iasă din casă și să facă sport pentru sănătate, cu atât mai mult cu cât problemele de sănătate asociate (probleme hormonale și glandulare, pierdere a auzului și a văzului, precum și probleme cardiace ) se pot agrava dacă nu fac acest lucru.

Despre Special Olympics România

Special Olympics este o mișcare globală care valorifică potențialul uman prin puterea transformatoare a sportului. Special Olympics ajută persoanele cu dizabilități intelectuale să fie acceptate și implicate ca membri activi ai comunităților din care fac parte, pentru a crea o societate respectată și incluzivă pentru noi toți. Folosind sportul drept catalizator, împreună cu programele colaterale de sănătate și educație, Special Olympics luptă împotriva pasivității, nedreptății și intoleranței. În România din 2003, Special Olympics a ajutat, până în prezent, peste 25.000 de copii, tineri și adulți cu dizabilități intelectuale să fie cetățeni activi ai comunității.

Informații despre Special Olympics România sunt disponibile pe website-ul oficial (www.specialolympics.ro) și pagina oficială de Facebook (www.facebook.com/SpecialOlympicsRomania).

Facebook

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează