Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Până unde a ajuns digitalizarea industriilor din România

0

Autor: Constantin Măgdălina, Expert, Tendințe și tehnologii emergente

Odata cu pandemia, digitalizarea a devenit un subiect mai actual decât oricând. Top manageri din sectoare mai ”extroverte” precum sectorul serviciilor, dar și din sectoare mai ”introverte” precum cel al producției industriale vorbesc despre necesitatea digitalizării.

Constrânse de o realitate brutală companiile fiecărei industrii sau fiecărui sector de activitate au început să se digitalizeze. Studiul Valoria, Barometrul digitalizării companiilor din România 2020, surprinde această realitate. Ce spun companiile din principalele industrii despre digitalizare, aflăm din acest studiu relevant.

Încrederea în digitalizare

Dacă 70% dintre companiile din Telecomunicații, 65% din Media și Publicitate și 64% din IT spun că digitalizarea a avut o influență foarte mare asupra lor până acum,34% dintre companiile din Agricultură și Alimentație, 33% din Producție Industrială, 32% din Industria Chimică și 31% Construcții și Imobiliare spun că sunt numai oarecum încrezătoare că vor valorifica această tendință a digitalizării.

Modelele digitale de business

70% dintre companiile de Telecomunicații, 58% dintre cele de IT și 42% dintre cele din industria de Servicii Financiar-Bancare spun că modelele digitale de business au schimbat în foarte mare măsură industriile din care fac parte.Pe de altă parte, 67% dintre companiile din Turism, 65% din IT și 64% din Telecomunicații se așteaptă ca modelele digitale de afaceri să le transforme în foarte mare măsură industria din care fac parte în următorii 1-3 ani.Procentul companiilor din top 3 industrii care consideră modelele digitale de afaceri o amenințare scade de la 54% în Servicii Financiar-Bancare, la 45% în Comerț și 35% în Turism.

Strategia de digitalizare

Nu e o surpriză că 62% dintre companiile din Construcții și Imobiliare și 56% dintre cele de Producție Industrialănu au făcut din digitalizare partea centrală a strategiei lor de business, dar e diferit când afli că 53% dintre cele din Industria Farmaceutică și de Sănătate sunt în acest stadiu.În 2020, 50% dintre companiile de Producție Industrială, 48% dintre cele de Turism și 45% dintre cele de Energie și Utilități nu au un lider din top management desemnat pentru a gestiona dezvoltarea digitală.În acest an, 76% dintre companiile din Turism, 75% din Agricultură și Alimentație și 71% din Industria Chimică spun că nu au o astfel de expertiză la nivelul conducerii, dar dau prioritate construirii acesteia.

Digitalizarea ca avantaj competitiv

Din păcate 47% dintre companii de Producție Industrială, 38% din Construcții și Imobiliare, 36% din Industria Chimică și 35% din Comerț cred că nu se vor transforma în următorii 3-5 ani datorită digitalizării.În anul 2020, 91% dintre companiile de Telecomunicații, 88% din IT și 46% din Industria Farmaceutică și de Sănătate spun că au competitorii afectați în foarte mare măsură de digitalizare.84% dintre companiile de IT, 72% dintre cele de Telecomunicații și 68% dintre cele de Servicii Financiar-Bancare spun, în 2020, că au valorificat punctual digitalizarea și au transformat-o într-un avantaj competitiv.

Digitalizarea obstacole și beneficii

Pentru 45% dintre companiile de R&D, 41% din Turism și 31% din Agricultură și Alimentație, dar și din Serviciile Financiar-Bancare percepția costurilor prea mari este principalul obstacol în calea digitalizării.În 2020, 80% dintre companiile din Transporturi, 78% din Construcții și Imobiliare și 77% din IT pun pe primul loc simplificarea proceselor în următorii 5 ani, ca principal beneficiu al digitalizării.46% dintre companiile de Media și Publicitate, 45% din Turism și 42% din Construcții și Imobiliare spun că vor adopta sisteme inteligente de management operațional în următorii 5 ani ceea ce le va produce o creștere a veniturilor de 10%.

Impactul digitalizării

În 2020, 33% dintre companiile din IT, 21% din Turism și 19% din Media și Publicitate spun că digitalizarea le va crește cifra de afaceri cu peste 30% în următorii 3 ani.72% dintre companiile din Serviciile Financiar-Bancare, 57% din Turism și 33% din Industria Farmaceutică și de Sănătate spun că digitalizarea le va crește marja de profit cu peste 30% în următorii 3 ani.În acest an, 39% dintre companiile din Industria Farmaceutică și de Sănătate spun că digitalizarea le va reduce numărul de angajați cu 1%-5% în următorii 3 ani, iar 21% dintre companiile din Turism se așteaptă la scăderi de 5%-10%.În 2020, 50% dintre companiile de Energie și Utilități și tot atâtea dintre cele din Telecomunicații spun că digitalizarea va contribui la valoarea de piață a companiei cu 10%-20%.

Inteligența artificială și RPA

În 2020, 35% dintre companiile din domeniul Serviciilor Financiar-Bancare, 27% din Media și Publicitate și 23% din IT spun că au o strategie clară pentru includerea AI în capabilitățile de business ale firmei.

În 2020, 41% dintre companiile din domeniul Serviciilor Financiar-Bancare, 34% dintre cele deTelecomunicații și 31% din Comerț spun că utilizează RPA în prezent. În 2020, 28% dintre companiile din Energie și Utilități, 27% din Serviciile Financiar-Bancare și tot 27% din Serviciile Profesionale spun că utilizează cel mai mult RPA în procesele de bugetare și analiză.

În loc de concluzie

În legătură cu digitalizarea, fiecare companie își exprimă uneori interesul și încrederea, alteori îngrijorarea și pesimismul, dar niciuna nu rămâne indiferentă la această tendință. Întrebate în legătura cu aspectele de mai sus companiile au răspuns din perspectiva proprie și a industriei pe care o reprezintă.

Transformarea digitală necesită schimbări sistemice ale proceselor de afaceri, modelelor de afaceri și relațiilor economice la nivel de companie și de industrie. Fuziunea tehnologiilor avansate care integrează sisteme fizice și digitale, atunci când este combinată cu modele și procese de afaceri la nivel companie și industrie, duce la crearea de produse, servicii inteligente și creșterea productivității. Studiul Valoria arată că în 2020, în multe industrii, digitalizarea este mai degrabă la nivel de intenție.

* * *

Despre Constantin Măgdălina

Constantin Măgdălina are o experienţă profesională de 10 ani, timp în care a lucrat la companii multinaţionale, atât în ţară cât şi în străinătate. Constantin are un Master în Marketing şi Comunicare la Academia de Studii Economice Bucureşti. Este certificat LeanSix Sigma şi ITIL (IT Information Library®) ceea ce-i facilitează o bună înţelegere a proceselor şi transformărilor din cadrul organizaţiilor. Pe de altă parte certificarea obţinută de la Chartered Institute of Marketing îi completează expertiza de business. În cei peste 4 ani de activitate în cadrul unei companii din Big 4 a iniţiatşi coordonat studii ce analizau aspecte legate de mediul de afaceri din România. Printre acestea se află previziunile economice de creştere ale firmelor în 2013-2016, managementul cunoştinţelor, experienţa de cumpărare în era consumatorilor digitali, social media și mediul de afaceri românesc, utilizarea dispozitivelor mobile în România. Este autor a numeroase articole cu teme legate de inovaţie, eficientizarea proceselor de afaceri, social media, transformarea digitală, tendinţeşi tehnologii emergente. Este invitat ca vorbitor la numeroase evenimente şiconferinţe de business.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.