Păduri virgine din România pe lista UNESCO

0

WWF Romania: pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO se găsesc și pădurile virgine de fag de la Izvoarele Nerei, Cheile Nerei-Beușnița, Domogled-Valea Cernei (Caraș Severin), Masivul Cozia, Lotrișor (Vâlcea), Codrul secular Șinca (Brașov), Codrul secular Slătioara (Suceava), Groșii Țibleșului, Strâmbu Băiuț (Maramureș).

19748357_10155478003277298_7609360536468899876_n

Mulțumim tuturor celor care s-au implicat pentru a salva aceste păduri! Mulțumim societății civile, jurnaliștilor care au urmărit acest subiect, autorităților (Ministerul Apelor și Pădurilor – RomâniaRegia Nationala a Padurilor – Romsilva, ) ICAS -Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice și Greenpeace Romania.

Pădurile virgine sunt ultimele ecosisteme forestiere în care natura supravieţuieste în forma sa pură, fără a fi afectată de intervenția omului. În pădurea virgină trăiesc arbori de toate vârstele, iar sub coroanele giganților de peste 500 de ani mișună peste 10.000 de specii de animale, toate într-o strânsă legătură firească.

Despre autor

avatar

Înfiinţată în anul 1961, WWF (World Wide Fund for Nature) este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. În România, WWF lucrează din anul 2006 pentru protejarea mediului sălbatic din Munții Carpați și din lungul Dunării: arii protejate, păduri, urși bruni, Delta Dunării, sturioni. La toate acestea se adaugă stimularea tranziției spre economia verde și un program de educație de mediu adresat tinerilor. Mai multe detalii la: www.wwf.ro

Comentează