Orchestra de Cameră Radio, ovaţionată la Chișinău

0

Orchestra de Cameră Radio a concertat în seara de 21 martie, pentru prima dată în istoria ansamblului, la Chișinău, pe scena Sălii cu Orgă. Concertul a fost dedicat sărbătoririi celor 65 de ani împliniți chiar în această zi de Yuri Botnari, dirijor principal și director artistic al Orchestrei Filarmonice din Barcelona și dirijor al Orchestrei Filarmonice din Moscova, care s-a aflat la pupitrul dirijoral.

OCR_Chisinau_15_Foto_Virgil Oprina_2016_03_21

Programul propus publicului a fost pe măsura evenimentului: celebrul Concertul nr. 5 pentru pian si orchestră – supranumit Imperialul și Simfonia a II-a de Beethoven, alături de o partitură ce poartă semnătura compozitorului contemporan Vladimir Beleaev: Ascensius.

La finalul concertului dirijorul a spus că, „deşi părea un concert greu, o orchestră cu un asemnea potenţial, precum Orchestra de Cameră Radio, a fost alegerea perfectă pentru a-şi sărbători ziua de naştere.”
Evenimentul l-a adus în fața publicului și pe pianistul de talie internațională Sergey KUZNETSOV, care a lăudat prestaţia orchestrei spunând că i-a plăcut foarte mult evoluția acesteia şi felul cum au răspuns instrumentiştii români cerinţelor lui. Sergey KUZNETSOV este laureat al unor competiții prestigioase: China International Piano Competition (Beijing, 2004), Hilton Head International Piano Competition (SUA, 2003), Caltanissetta International Competition (Italia, 1999), International Piano Competition – Houston (SUA, 2005).
Sala cu orgă din Chişinău a fost arhiplină, cei aproximativ 600 de spectatori cerând bis la finalul concertului.

Publicul român va avea șansa de a se bucura de acest eveniment aniversar și la București! Programul de la Chișinău va fi reluat la Sala Radio, în concertul susținut de Orchestra de Cameră Radio miercuri, 23 martie (19.00), sub bagheta dirijorului Yuri Botnari și cu participarea pianistului Sergey KUZNETSOV.

Concertul de la București poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele pentru Sala Radio sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează