Orchestra de cameră a Filarmonicii „Oltenia“ din Craiova în turneu în Austria

0

În perioada 29 septembrie – 2 octombrie, Orchestra de cameră a Filarmonicii „Oltenia“ din Craiova susţine patru concerte în cadrul unui turneu în Austria organizat de Institutul Cultural Român de la Viena.

Sub bagheta dirijorului bulgar Ivan Iliev, ansamblul va prezenta, alături de soliştii Barbara Katejtanowicz (soprană, Austria), Mihaela Popa (mezzosoprană), Gabriel Niţă (vioară) şi Liviu Farcaş (oboi), un repertoriu ce cuprinde compoziţii de Samuel Barber, Johann Sebastian Bach, Giovanni Battista Pergolesi, Gustav Holst, Antonio Vivaldi, Johannes Brahms, Wolfgang Amadeus Mozart, Nigel Hess, John Williams şi Astor Piazzolla.

austria-2-oct-hf_small

Turneul cuprinde următoarele concerte:

  • joi, 29 septembrie, ora 19:30, Stadtpfarrkirche – Ried im Innkreis (Kirchenplatz, 4910);
  • vineri, 30 septembrie, ora 19:30, Castelul Hunyadi – Maria Enzersdorf (Schloßgasse 6, 2344);
  • sâmbătă, 1 octombrie, ora 16:00, Biserica Sf. Othmar – Mödling (Kirchengasse, 2340);
  • duminică, 2 octombrie, ora 16:00, Biserica Sf. Elisabeta – Viena (Sankt-Elisabeth-Platz 9, 1040). 

Înfiinţată în anul 1957, Orchestra de cameră a Filarmonicii „Oltenia“ a fost specializată, la începuturile existenţei sale, în promovarea muzicii preclasice şi clasice. În prezent, repertoriul orchestrei s-a extins şi s-a diversificat considerabil prin includerea unor titluri reprezentative pentru creaţia muzicală contemporană. Orchestra de cameră a Filarmonicii „Oltenia“ a întreprins numeroase turnee internaţionale, concertele susţinute în Italia, Franţa, Germania, Olanda şi Bulgaria fiind apreciate de către public şi critica de specialitate.  De asemenea, ansamblul a înregistrat LP-uri și CD-uri în colaborare cu o serie de case de discuri din România, Bulgaria, Germania şi Elveţia.

Sub coordonarea dirijorului Ivan Iliev, începând din toamna anului 2015 Orchestra de cameră a Filarmonicii „Oltenia“ susţine frecvent concerte atât în România, cât şi în străinătate, în cadrul proiectului „Muzica clasică uneşte oamenii de peste Dunăre“. 

Născut în Bulgaria, Ivan Iliev a absolvit cursurile Academiei de Muzică din Sofia. S-a perfecţionat în domeniul dirijatului de orchestră cu profesorii Michael Esselstrom (la Universitatea din Indiana), Victor Yampolsky (la Universitatea Northwestern) şi Julian Shew (la Universitatea de Stat din Louisiana). A urmat studii postuniversitare la Universitatea din Indiana; în perioada 2006-2008 a urmat programul de studii doctorale al Universităţii de Stat din Louisiana, susţinând apoi teza de doctorat la Academia Naţională de Muzică din Sofia.

A evoluat în fruntea unor ansambluri simfonice precum: Orchestra Simfonică a Universităţii de Stat din Louisiana, Orchestra Filarmonicii din Sarajevo, Orchestra Simfonică a Academiei Naţionale de Muzică din Sofia, orchestrele filarmonice din Shumen, Plovdiv şi Plevna, Filarmonica „Oltenia“ şi Opera Română din Craiova, Orchestra Simfonică din Teheran.

În prezent, Ivan Iliev este consultant artistic al Filarmonicii „Oltenia“ din Craiova şi, totodată, dirijorul Orchestrei de cameră. De asemenea, colaborează în calitate de dirijor invitat cu diferite orchestre simfonice din România şi din străinătate.

 Barbara Kajetanowicz s-a născut la Klagenfurt, Austria. Şi-a început activitatea muzicală la 6 ani, studiind flautul, chitara și apoi pianul, iar primele ore de canto le-a primit la 12 ani. De la 15 ani devine solistă permanentă a Catedralei catolice din Ried. La 19 ani, a început studiile universitare la Conservatorul privat „Anton Bruckner“ din Linz (clasa prof. Gertrud Schulz), iar în paralel a absolvit Institutul Pedagogic ca profesor de engleză și muzică. A studiat la Universitatea de Muzică din Viena, la clasa de canto a profesoarelor Rotraud Hansmann și Gertraud Berka-Schmid. A participat la diferite cursuri de vară ale renumitelor soprane Ileana Cotrubaș, Sena Jurinac și Elly Ameling. Lucrează ca profesor de canto și susține seminarii de canto în Austria și în străinătate. A fost solistă în turnee și concerte de lied, oratoriu, muzică de cameră, muzică religioasă, operetă și jazz în Germania, Ungaria, Italia, România și Mexic.

Mihaela Popa a absolvit cursurile Liceului de Artă „Marin Sorescu“ din Craiova, secţia canto clasic, apoi secţia Interpretare muzicală – canto a Departamentului de Muzică, Universitatea din Craiova (2009). Mezzosoprana Mihaela Popa a activat, între 1986 şi 2013, în cadrul Teatrului Liric „Elena Teodorini“ (astăzi, Opera Română Craiova), la început ca artist liric, iar începând cu 2003 deţinând statutul de solistă vocală. Din anul 2013 este artist liric în cadrul Coralei Academice a Filarmonicii „Oltenia“, unde interpretează frecvent partituri solistice din repertoriul vocal-simfonic.

Gabriel Niţă a început să studieze vioara de la vârsta de patru ani, sub îndrumarea tatălui său, Nicolae Niţă, violonist în cadrul Filarmonicii „Oltenia“ din Craiova. A urmat cursurile Liceului de Artă „Marin Sorescu“ şi a absolvit cursurile Academiei de Muzică „Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti, la secţiile Interpretare muzicală – vioară şi Compoziţie şi a urmat, în cadrul aceleiaşi instituţii academice, studiile masterale la specializările Interpretare muzicală – vioară şi Compoziţie – muzicologie. Gabriel Niţă este laureat al unor concursuri prestigioase de vioară, naţionale şi internaţionale: „Vaclav Huml“, Croaţia (1985), „Rodolfo Lipizer“,  Italia (1986), „Tibor Varga“, Elveţia (1992),  Belgia (1994). Totodată, a susţinut numeroase recitaluri şi concerte în ţară şi în străinătate – Italia, Brazilia, Africa de Sud, Franţa, Belgia, Monaco, Germania, Bulgaria, repertoriul său cuprinzând lucrări reprezentative din toate perioadele şi stilurile componistice, de la baroc până în secolul XXI.

Liviu Fărcaş a urmat cursurile Liceului de Artă din Târgu Mureş. În anul 2002 a  absolvit cursurile Facultăţii de Muzică din Braşov (secţia interpretare instrumentală – oboi). A urmat cursuri de perfecţionare în domeniul muzicii de cameră (cu prof. Samsa Kotinen, Finlanda) şi de specializare în domeniul creaţiei contemporane (cu prof. Hans Elhorst, Elveţia). Între anii 2002-2003, Liviu Fărcaş a fost angajat al Teatrului Liric „Elena Teodorini“ (astăzi, Opera Română Craiova), iar din anul 2003 activează în Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia“, în prezent deţinând statutul de solist instrumentist. Pe plan internaţional, a întreprins turnee artistice în Ungaria, Italia, Franţa, Spania, Austria. De asemenea, din 2004, colaborează – atât în calitate de artist instrumentist, cât şi ca solist – cu diferite ansambluri din Italia (Orchestra Sinfonica di Molise; Orchestrele de suflători Citta di Bracigliano, Citta di Fisciano şi Citta di Noicattaro).

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează