Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Optim Project Management, câștigătoare la Europa Property SEE Real Estate Awards 2021

0

București, 15 aprilie 2021. Compania Optim Project Management a primit premiul „SEE Project Management Company of the Year” (compania de project management a anului din regiunea de sud-est a Europei) în cadrul celei de-a 16-a ediții a Galei Premiilor SEE Real Estate, care a avut loc pe 8 aprilie 2021.

Aceasta este a șasea recunoaștere acordată de Europa Property în ultimii ani și evidențiază dimensiunea, complexitatea și varietatea proiectelor la care lucrează compania în regiune.

În 2020, Optim Project Management a participat la construcția și livrarea cu succes a unor proiecte de anvergură din România, precum ibis Timișoara City Center, Moxy Bucharest Old Town, WDP Industrial Park Buzău, Hornbach Oradea, dar și din alte țări din regiune, precum construcția centrului comercial Galerija Belgrad și renovarea Galerija Stara Zagora. În plus, pentru a-și extinde serviciile în regiunea SEE, compania a deschis anul trecut al doilea birou în afara granițelor României, la Belgrad, în Serbia.

„Acest premiu reprezintă o binemeritată recunoaștere internațională din partea industriei pentru munca noastră și efortul de a oferi servicii la cele mai înalte standarde pentru clienții noștri, menținând rezultate ridicate și profesionalism în toate proiectele noastre. Aș dori să mulțumesc echipelor noastre din România, Bulgaria și Serbia”, a declarat David Evans, proprietar și fondator al Optim Project Management.

Despre Optim Project Management

Optim Project Management oferă în Europa de Sud-Est servicii de proiectare, management de proiect și de costuri, proiectare și inginerie, managementul proiectării, soluționarea disputelor, analize de întârzieri și managementul revendicărilor, dirigenție de șantier și coordonare SSM pentru toate sectoarele industriei imobiliare – industrial, birouri, retail, HoReCa, social-cultural (spitale și clinici) și rezidențial – și diligență tehnică, monitorizare pentru bănci și investitori, evaluări și certificări pentru clădirile verzi și studii în domeniul energiei regenerabile.

www.optimpm.com | LinkedIn | Instagram | Youtube

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.