“O poveste de dragoste, Lindenfeld”, în regia lui Radu Gabrea, a impresionat la Săptămâna Filmului Românesc de la Nisa

0

“O poveste de dragoste, Lindenfeld” (2013), cel mai recent film al reputatului regizor Radu Gabrea, a stârnit reacții entuziaste în cadrul galei de închidere a celei de-a 7-a ediții a Săptămânii Filmului Românesc la Nisa, ce s-a desfășurat în perioada 3 – 8 decembrie 2014 iar marele regizor și cunoscuții actori Victoria Cociaș și Mircea Diaconu, care s-au aflat printre invitații de marcă ai evenimentului, au primit din partea Consulului Onorific al României la Nisa, Ştefan de Faÿ, diploma Consulatului, „RAYONNEMENT – HONNEUR – PRESTIGE”, acordată pentru contribuţia la imaginea pozitivă a României.

Filmul “O poveste de dragoste, Lindenfeld”, ce a impresionat puternic publicul prezent la vizionare, reunește o distribuție de excepție, de mari actori ai teatrului și cinematografiei românești: Victoria Cociaș (Helga la maturitate), Victor Rebengiuc (Ully Winkler), Mircea Diaconu (Oskar Prechtel), Ion Caramitru (Dr. Simon Hermann) și prezintă povestea emoționantă a iubirii regăsite, după 60 de ani, dintre Ully Winkler (Victor Rebengiuc, aflat la prima sa colaborare cu regizorul Radu Gabrea) și Helga (rol magistral interpretat de actrița principală, Victoria Cociaș), singura locuitoare a unui sat săsesc din Banat acum abandonat: Lindenfeld, ai cărui locuitori fuseseră deportați de regimul comunist, în 1945, în lagărele sovietice din Siberia

Filmul a participat la mai multe festivaluri internaționale de prestigiu, printre care: San Diego Film Festival, Bogota International Film Festival, Thessaloniki International Film Festival, Festival International de Film de la Cannes – Marché du Film, TIFF Sibiu, Festivalul Ecranizărilor Literare UCIN, în cadrul căruia lui Radu Gabrea i-a fost decernat Premiul pentru Regie.

Săptămâna Filmului Românesc la Nisa este organizată de Consulatul Onorific al României la Nisa în parteneriat cu Conseil Général des Alpes Maritimes, Centrul Naţional al Cinematografiei şi Uniunea Cineaştilor din România.

affiche_7eme_edition_semaine_film_roumain_a_nice_-_2014_w-page-001__original

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează