Muzeul ”Antipa” lansează vizitele senzoriale pentru persoanele cu deficiențe de vedere

0

Joi 31 octombrie 2013, Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” lansează produsele culturale ale proiectului ”Vizite senzoriale – Sensory Visits”, dedicat persoanelor cu deficiențe de vedere. Acestea vor putea „vedea”, auzi și „simți” piesele din expunerea permanentă a Muzeului. Proiectul a fost realizat cu finanțarea acordată de către Fundaţia Orange România și s-a derulat de-a lungul a 12 luni.

Vizite senzoriale – Sensory Visits” continuă seria proiectelor de accesibilizare a patrimoniului ”Antipa” pentru persoanele cu deficienţe de vedere din România. Cele două finanțări consecutive (2012 și 2013), acordate de către Orange și Fundația Orange România în valoare de 70.000 euro au inițiat și continuat transformarea Muzeului Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” din București, într-un Muzeu al tuturor vizitatorilor. Prin inovațiile muzeotehnice și de accesare a informației conexe pieselor prezentate, s-a urmărit accesibilizarea și adaptarea patrimoniului deținut la nevoia de cunoaștere și aprofundare a informațiilor științifice de către cei cu deficiențe de vedere dar, și conștientizarea de către aceștia a avantajelor de percepție pe care le poate oferi cercetarea tactilă a unei piese de muzeu.

În cadrul proiectului s-au realizat 4 standere în care sunt expuse cochilii de moluște, tipuri de pene şi eșantioane de blănuri aparținând unor specii autohtone şi din fauna mondială, care fac posibilă interacțiunea vizitatorilor cu deficienţe de vedere cu piesele muzeale, în mod obișnuit, interzise atingerii. Din cele 21 de basoreliefuri realizate anul trecut, tot pentru persoanele cu dizabilități vizuale, 17 au  fost completate cu ”glasurile” animalelor reproduse în lucrările murale, pentru a completa şi îmbogăţi informaţia ştiințifică câştigată prin pipăirea lor.

Nu în ultimul rând, proiectul a inclus şi realizarea unui ”Ghid de prezentare a expunerii permanente a Muzeului Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”, lucrare a cărei ilustrație a fost tipărită în relief și explicată în Braille. Această lucrare special dedicată nevăzătorilor este primul produs cultural de acest gen din România.

„Cunoscuți pentru sensibilitatea deosebită dar și pentru acuitățile tactile de excepție, ne dorim ca și vizitatorii cu dizabilități de vedere să se simtă în Muzeul ”Antipa” ca toți ceilalți care ne sunt deja fideli. Îi așteptăm pe toți, fie ei elevi ai școlilor pentru ambliopi sau adulți cu deficiențe de vedere să ”vadă”, să audă și să ”simtă” o parte a patrimoniului din ”Antipa”, un Muzeu care este și al lor, un Muzeu al tuturor” – a declarat Dr. Aurora Stănescu, din cadrul Departamentului Relații Publice, Marketing Cultural și Programe Educaționale.

„În acești doi ani de colaborare, Muzeul „Antipa” s-a transformat într-un muzeu incluziv, nu doar într-unul unul accesibil şi este un model în România în ceea ce priveşte accesibilizarea senzorială. Ne bucurăm că am putut să contribuim la acest demers şi ne vom strădui în continuare să înlesnim accesul la cultură, educație si sănătate pentru persoanele cu deficiențe de auz si văz” – a declarat Amalia Fodor, Director al Fundației Orange România

 

Mulțumim partenerilor noștri: UnitedMedia, Zeppelin, Centrul de Presă, Rezista Ioana, ProKid, Mămica, Media IQ, Melc Codobelc, Comunicate de presă, GoKid, Orașul Meu, Calendar Evenimente, ANR (Asociația Nevăzătorilor din România), Asociația Art&Co

Afis Vizite Senzoriale

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează