Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Minte vs. Creier (II). Alianța Minte-Creier pentru o pandemie mai ușoară

0

autor text: psih. Iulia Radu, consilier școlar la LTN

De-a lungul timpului, nenumărați cercetători au căutat să înțeleagă cum anume funcționează mintea umană și ce relație există între minte și creier. Daniel Siegel, psihiatru și profesor universitar cu numeroase studii și publicații despre neuroștiință, definește creierul ca fiind hardul, suportul fizic prin care circulă energie și informație. 

Mintea este un proces emergent, care reglează energia în timp și are capacitatea de a modifica pattern-uri și căi neuronale. Aceasta este definită ca fiind softul. Nu se află într-o stare fixă vreodată, e fluidă și este dinamică. Mintea se poate schimba în urma experiențelor pe care le trăim și a relațiilor pe care le avem cu cei din jur. 

După cum am văzut în articolul – Cum și de ce gândim și acționăm în felul în care o facem?, creierul este organizat în mai multe structuri corticale: sistem reptilian, limbic și neocortex.

Având în vedere diferența de vârstă între aceste structuri, se explică motivul pentru care răspunsurile noastre către exterior sunt în mare parte emoționale, sistemul limbic (cel responsabil cu emoțiile) și cel reptilian (centrat pe supraviețuire) fiind formate în urmă cu 150-200 de milioane de ani, comparativ cu neocortexul care s-a dezvoltat în urmă cu aproximativ 50 de mii de ani. Este ca și cum am compara înțelegerea și folosirea unei abilități pe care o avem de 24 de ore versus ceva ce facem de 1 minut.

Așadar, este firesc ca cea mai veche formațiune a creierului să fie și cea mai puternică și uneori greu de stăpânit. Când apare un anumit sentiment fără o cauză vizibilă sau când gândirea nu poate găsi explicație pentru o situație, cel mai probabil prietenul de 200 de milioane de ani este activ și prezent în acel moment. 

Când suntem confruntați cu noutatea, când ceva s-a schimbat în viața noastră, sistemului limbic și reptilian (axat pe supraviețuire) li se aprind beculețele de avarie pentru că noutatea în trecutul evolutiv era pericol, este ceva ce neocortexul înțelege. Pe de altă parte, pentru creierul emoțional analiza și logica nu există, el recepționează stimulii ajungând să ne comunice prin emoții și stări fiziologice, nu prin cuvinte. Rezultatul este tradus în anxietate, stres, alertă în corp, simptome fizice și alte manifestări. Ele ne comunică – Pericol! este nevoie să fii în alertă!

Ce este stresul? Și cum se manifestă în interiorul minții noastre?

Stresul este o presiune și o tensiune psihică care ne împinge către găsirea unei soluții de adaptare. Acesta apare atunci când o situație din exterior ne suprasolicită resursele, fiind nevoiți să găsim o cale de a o rezolva. Aici intervin mecanismele de apărare care vin să susțină psihicul. 

Hipotalamusul este cel care comunică cu sistemul nervos central și cel care reglează mecanismele de apărare de tip fugă sau luptă. El eliberează în sânge hormoni numiți epinefrină și norepinefrină care alcătuiesc adrenalina. Aceasta din urmă este cea care ne face să luăm o decizie rapidă, ca răspuns la situația stresantă.

În anumite situații, stresul ne poate ajuta, aceasta este cel care ne motivează, ne îmbunătățește memoria și capacitatea de răspuns. Când stresul se întinde pe perioade lungi de timp, acesta se poate transforma în anxietate.  Cercetările au arătat că persoanele cu anxietate au mai multă activitate cerebrală la nivelul sistemului limbic. În special la nivelul amigdalei, care este considerată centrul fricii din creier.

Pandemia a avut o mulțime de efecte care să provoace stres și anxietate. De la lipsa de previzibil și necunoscutul situației, până la modul în care funcționăm zi de zi. Întreaga activitate acum are loc online, mediul care din anumite puncte de vedere nu este în acord cu nevoile psihicului uman.

Creierul nostru nu a evoluat natural pentru a comunica digital la nivelul pe care îl facem astăzi. Când interacționăm cu cineva este esențială comunicarea para și nonverbală și apoi ce spunem prin cuvinte. Comunicarea digitală se bazează foarte mult pe activarea neocortexului, iar lipsa imaginii unei persoane și a contactului fizic menține sistemul limbic în stare de stres.

Neocortexul, structura care se ocupă de analiză, logică și adaptare, este suprasolicitat, cu atât mai mult că obosește mai repede decât sistemul limbic. Această suprasolicitare ne face să ne simțim obosiți, demotivați, nervoși, ajungând chiar și la burnout.

Fiecare structură din psihicul uman are un rol, fără o parte din sistemele descrise mai sus, mintea s-ar destructura și nu ar putea supraviețui. Cu alte cuvinte, fără emoții și impulsuri, ne-ar fi foarte dificil să știm când ne e bine și când avem nevoie de o schimbare. Tot astfel fără gândire, nu am putea lua decizii care să producă schimbarea. Sigmund Freud definea aceste structuri ca fiind inconștientul (partea emoțională) și conștientul (gândirea).

Pentru ca aceste sisteme să funcționeze armonios  este important să observăm care parte din creierul nostru este mai activă în anumite momente, ca mai apoi să le aducem în echilibru. Când emoțiile devin copleșitoare, este necesar să luăm o pauză în care să respirăm, pentru a readuce logica și analiza înapoi în mintea noastră. Iar când gândirea este solicitată pe perioade lungi de timp, este nevoie să ne oprim și să permitem emoțiilor să se manifeste fără a fi cenzurate. Primul pas este conștientizarea acestor părți din interiorul nostru, care ne servesc zi și noapte de milioane de ani.

Este ca atunci când ai multe task-uri de făcut și responsabilități, moment în care neocortexul este trezit la capacitate maximă și pentru că nu oferi spațiu sistemului limbic (adică emoției) el se va activa într-un mod mult mai intens pentru a opri acțiunea care îți provoacă stres și disconfort. Cum spuneam mai sus, sistemul limbic comunică prin stări fiziologice și emoție. Iar printre ultimele semnale sunt simptomele fizice, boala. E situația în care, după ce există prea mult efort și suprasolicitare, apare o răceală de nicăieri care spune: stai, trebuie să te odihnești.

Este fascinant cum mintea are propriile strategii de a proteja persoana, uneori fără să vedem acest lucru.

Un aspect care ne hrănește mintea și oferă creierului nostru liniște este colaborarea cu ceilalți. Pentru că suntem ființe sociale, avem nevoie de contact, avem nevoie să știm că suntem împreună, că cineva ne este alături. Cooperarea și interacțiunea cu cineva, care are un scop comun, eliberează oxitocină în creier, acest hormon ne oferă sentimentul de încredere. Lipsa de contact este cea  care a condus la sentimentul de nesiguranță, fiind printre efectele pandemiei. Așa că este important să ne reamintim că mintea noastră are nevoie de oameni, are nevoie să vorbim cu ceilalți despre ceea ce ni se întâmplă.

Mintea umană este extraordinar de complexă, este ca un întreg univers care este în plină evoluție și schimbare. Ceea ce ne poate ajuta să fim mai bine este să fim curioși să o cunoaștem și să îi descifrăm mesajele, pentru a putea lua decizii conștiente și nu după impuls sau obișnuință.

Când ne dăm seama că nu este ușor să colaborăm cu mintea noastră, este un moment bun să cerem ajutor familiei, unui prieten sau unui psihoterapeut. 

#PsihologieInEducatie

#EducatiePentruViata

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.