Mii de angajați din peste 80 de ţări dedică luna octombrie voluntariatului. 100 de angajați din România li s-au alăturat

0

Mondelēz International sărbătoreşte un an de la lansare

Mii de angajați din peste 80 de ţări dedică luna octombrie voluntariatului

100 de angajați din România li s-au alăturat

 Mondelēz International, unul dintre cei mai mari producători la nivel mondial de ciocolată, biscuiţi, gumă, bomboane, cafea şi băuturi (sub forma de pulbere), sărbătoreşte un an de la lansarea noii companii. Timp de o lună s-au organizat acţiuni festive şi activităţi de voluntariat pentru cei 110.000 de angajaţi din întreaga lume.

În urmă cu un an, Kraft Foods Inc a devenit Mondelēz International Inc. după desprinderea de divizia de produse alimentare din America de Nord. În prezent, Mondelēz International este o forţă, la nivel mondial, pe piaţa snack-urilor, generând creştere durabilă și profitabilă, datorită numeroaselor sale avantaje competitive, printre care:

•acoperire geografică – 40% din venitul companiei provine din pieţele emergente

•75% din venit este generat de categoriile de snack-uri, ce înregistrează o creştere accelerată

•un portofoliu de neegalat de mărci îndrăgite

•platforme de inovare, de succes, la nivel mondial

•capacitate puternică de penetrare a pieţelor greu de accesat

•angajaţi extrem de talentaţi şi un grup extins de lideri cu experienţă

Pe parcursul lunii octombrie, angajaţii au marcat prima aniversare a companiei, alocând mai mult timp comunităţilor în care trăiesc. Peste 16.000 de angajaţi din peste 80 de țări şi-au planificat activităţi de voluntariat prin parteneriate cu organizaţii non-profit globale şi locale, precum Salvaţi Copiii, Parteneriatul pentru copii INMED şi Klasse 2000.

În România, 100 de angajaţi au participat la activitățile derulate în luna octombrie. Aceştia au pregătit pachete cu alimente pentru 50 de copii de la Centrul de zi “Ana şi Copiii”, precum şi pachete cu haine şi alimente pe care le-au distribuit celor 15 familii (aproape 80 de membrii) din Bucureşti, Urlaţi şi Fundeni.

Împreună cu copiii de la Centrul de zi “Ana şi Copiii”, voluntarii de la Mondelez România  au organizat și un atelier de creaţie în cadrul căruia au confecţionat bijuterii și cutii pentru acestea, obiecte decorative, felicitări etc. Aceste obiecte vor fi expuse în cadrul târgului special organizat cu scopul de a strânge fonduri suplimentare pentru familiile nevoiaşe.

De asemenea, un grup de voluntari din echipa de vânzări a petrecut câteva momente memorabile cu copiii de la Centrul de zi din Slobozia, oferindu-le acestora alimente, haine, produse de îngrijire personală, veselă și jucării. Copiii s-au bucurat foarte mult de prezenţa acestora şi le-au făcut cadou coşulete confecţionate de ei.

Am simţit tristeţe, compasiune, dar și bucurie când am văzut zâmbetele de pe feţişoarele copiilor când s-au văzut înconjuraţi de atâtea cadouri. Am înţeles că orice lucru mic aduce o schimbare în viaţa lor. Am plecat de acolo cu dorinţa de a face mult mai mult, pe termen mai lung!” a declarat unul dintre voluntari.

Angajaţii joacă un rol vital în comunităţile lor pe tot parcursul anului, iar această lună dedicată voluntariatului vine ca o continuare a bogatei tradiţii a voluntariatului din compania Mondelēz International. În acest an, perioada de voluntariat a fost extinsă de la o săptămână la o lună întreagă, astfel încât acţiunile angajaţilor să producă un impact mai mare. De la plantări de legume în grădinile şcolilor din Egipt sau ateliere de nutriţie în Statele Unite, până la ambalarea de pachete cu alimente pentru familiile nevoiaşe din Japonia şi organizarea de activităţi sportive pentru copiii din China şi India, angajaţii de pretutindeni își folosesc abilităţile pentru a contribui la protejarea bunăstării planetei.

mondelez

Despre Mondelēz International

Mondelēz International, Inc. (NASDAQ: MDLZ) este o adevărată forţă globală în industria snack-urilor, cu un venit de $35 miliarde în 2012. Creând momente delicioase de bucurie în 165 de ţări, Mondelēz International este lider mondial în ciocolată, biscuiţi, gumă, dulciuri, cafea şi băuturi, cu mărci de miliarde de dolari, cum ar fi ciocolata Cadbury, Cadbury Dairy Milk şi Milka, cafeaua Jacobs, biscuiţii LU, Nabisco şi Oreo, băuturile Tang şi guma Trident. Mondelēz International este listată la indicii bursieri Standard and Poor’s 500, NASDAQ 100 şi Dow Jones Sustainability Index.

Vizitaţi www.mondelezinternational.com şi www.facebook.com/mondelezinternational.

Mondelez România este prezentă pe piaţa locală din anul 1994, cu un portofoliu de mărci îndrăgite de consumatori, şi anume: Jacobs, Nova Brazilia, Tassimo, Milka, Poiana, Africana, LU Pepito, LU Pim`s, Barni, Oreo, Tuc, Belvita.

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează