Meşteri populari români la Târgul de Advent de la Hallstatt

0

Meşterii populari Marius Diaconu, Ioan Drăgan şi Vasile Moldoveanu vor participa la ediţia din acest an a târgului de Advent de la Hallstatt, care se desfăşoară în data de 8 decembrie, la Marktplatz din Hallstatt. În perioada 9-11 decembrie, între orele 9.00-18.00, artiştii meşteşugari vor susţine demonstraţii de creativitate şi vor participa la ateliere de prezentare la magazinul Dachsteinsport Janu, strungăria de lemn Drechslermeisterei şi Bräugasthof din Hallstatt. Localitatea Hallstatt face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.

 hallstatt-advent-2016-page-001

Târgul de Advent de la Hallstatt reuneşte peste 30 de standuri cu obiecte de artizanat, decoraţiuni din sticlă, lemn şi ceramică tradiţională ale unor artişti meşteşugari din România, Austria (Hallstatt, Altaussee, Ebenssee, Bad Ischl, Gmunden), Polonia, Franţa, Italia şi Rusia. În cadrul târgului va răsună muzică tradiţională de Advent, iar lângă bradul de Crăciun din Marktplatz va fi reprodusă de către şcolari Scena Naşterii Domnului.

Participarea meşterilor români la evenimentele de la Hallstatt este susţinută de Târgul de Advent al comunităţii Hallstatt, Asociaţia de Turism Inneres Salzkammergut (regiunea turistică Dachstein Salzkammergut), Muzeul Astra din Sibiu şi Institutul Cultural Român de la Viena.

banner-hallstatt

Marius Diaconu a învăţat de la tatăl său Nicolae Diaconu (d. 2016) – plastician ceramist – arta modelării lutului, în mod special confecţionarea de figuri umane, dar nu numai. Nicolae Diaconu, cunoscut ca „părintele ceramicii figurative“, obişnuia să croiască din lut trupuri şi chipuri de oameni, înzestrându-i cu atitudini, fizionomii şi sentimente aparţinând unei lumi atât de familiare din pruncie: cea a satului natal.

Ioan Drăgan lucrează în lemn, măiestria lui constând în confecţionarea de obiecte utile în gospodărie într-o tehnică străveche. Face parte dintr-o familie de rudari, din satul Băbeni, judeţul Vâlcea, unde majoritatea populaţiei prelucrează şi comercializează obiecte de lemn indispensabile oricărei gospodării.

Vasile Moldoveanu este artist popular în domeniul prelucrării lemnului, renumit în România şi în străinătate. Originar din Moreni, judeţul Dâmboviţa, a studiat creaţiile vechi ale meşteşugarilor, readucându-le în prim-plan. Excelează în sculptura în lemn şi realizează cruci de mână, pristornice, icoane de vatră, lăzi de zestre, sărăriţe, linguri confecţionate şi decorate manual.

 

Institutul Cultural Român de la Viena

Argentinierstr. 39, 1040

Tel.: +431 319 10 81;

office@rkiwien.at; www.rkiwien.at

www.facebook.com/RKIWien.ICRViena

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează