Mastercard lansează Cartea Albă „Impactul guvernării digitale asupra societății românești”, prin care pune pe agenda publică necesitatea digitalizării României

0

București, România – 31 octombrie 2018 – Mastercard, companie de tehnologie în industria globală de plăți, a organizat pe 30 octombrie 2018, la Palatul Parlamentului, Mastercard Round Table, eveniment care a reunit, deopotrivă, reprezentanți ai sectorului public și ai celui privat.

Cu ocazia mesei rotunde, Mastercard a lansat Cartea Albă „Impactul guvernării digitale asupra societății românești”, prin intermediul căreia pune pe agenda publică necesitatea digitalizării României în contextul în care societatea în care trăim este puternic influențată, într-un ritm accelerat, de internet și de tehnologiile digitale. Totodată, Mastercard vine cu o serie de măsuri menite să îmbunătățească accesul la internet și utilizarea lui pentru societate, în ansamblul ei, să dezvolte competențele digitale ale oamenilor și să integreze tehnologia digitală.

În contextul progresului continuu la nivel tehnologic, necesitatea creșterii nivelului de digitalizare a României este, pentru noi, prioritatea numărul unu la nivel local, motiv pentru care acest obiectiv ar trebui să fie realizat prin intermediul unui parteneriat public-privat. De aceea am lansat Cartea Albă „Impactul guvernării digitale asupra societății românești”, prin care nu doar identificăm oportunități de dezvoltare, ci venim și cu propuneri de implementare, inclusiv cu o abordare strategică în care invităm să se implice toți actorii-cheie: instituții publice, sector privat și societate civilă. Încă de când a intrat pe piața din România, în urmă cu peste 22 de ani, Mastercard a fost și va continua să fie partenerul instituțiilor publice, în condițiile în care dezvoltarea României nu este doar o datorie a acestora, ci și a companiilor private”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager, Mastercard România.

Mastercard atrage atenția asupra necesității de digitalizare a României și ca urmare a rezultatelor ultimului raport DESI (Digital Economy and Society Index), care plasează țara noastră pe ultimul loc în rândul țărilor membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește gradul de digitalizare al economiei și al societății. Comisia Europeană publică, anual, Digital Economy and Society Index, raport care analizează gradul de digitalizare al economiei și al societății fiecăreia dintre cele 28 de țări ale Uniunii Europene. Conform ultimului raport publicat, cea mai avansată țară din acest punct de vedere este Danemarca, cu un scor agregat de 73,7%%. Media UE este de 54%%, iar România are un scor agregat de 37,5%, aflându-se pe ultimul loc.

Totodată, Mastercard amintește că România trebuie să se ralieze Strategiei Privind Piața Unică Digitală. În ceea ce privește implementarea ei, Comisia Europeană s-a concentrat pe asigurarea unui acces mai bun al consumatorilor şi al întreprinderilor la bunurile şi serviciile digitale, pe crearea condiţiilor adecvate şi a unor condiţii de concurenţă echitabile pentru dezvoltarea reţelelor digitale şi a serviciilor și pe valorificarea la maximum a potenţialului de creştere a economiei digitale.

Ca România să poată răspunde provocărilor actuale într-o competiție globală centrată pe inovare și digitalizare, dar și pentru a beneficia pe deplin de Piața Unică Digitală a Uniunii Europene, are nevoie să își asume o serie de măsuri strategice.

În Cartea Albă „Impactul guvernării digitale asupra societății românești”, Mastercard propune o serie de măsuri menite să crească gradul de digitalizare al României care să atingă fiecare dintre următoarele dimensiuni:

  • societate și cetățeni;

  • economie digitală și mediu antreprenorial;

  • integrarea economiei digitale;

  • e-guvernare și infrastructură.

Mastercard Round Table este al doilea eveniment din seria de două evenimente din cadrul Mastercard Technology Summit, care a avut loc în intervalul 29-30 octombrie la Palatul Parlamentului din București.

În timpul primului eveniment, Mastercard Technology Exhibition, de pe 29 octombrie, Mastercard a prezentat în premieră în România unele dintre cele mai noi tehnologii digitale de plată pe care le-a dezvoltat la nivel global: Pepper – primul robot umanoid capabil să recunoască principalele emoții umane și să interacționeze cu oamenii, prin intermediul căruia Mastercard extinde capabilitățile de comerț; Retail Mirror – destinată cabinelor de probă, permite înregistrarea dimensiunilor și preferințelor de culoare ale clienților și plata direct în cabina de probă; Smart Table concepută și dezvoltată de Mastercard pentru zonele de relaxare și pentru cele cu restaurante din aeroporturi; și Dreamhome AR – cu ajutorul Artificial Reality (AR), transformă experiența de mobilare a unei case într-una care le permite clienților să testeze diferite obiecte de mobilier în propria locuință și, la final, să plătească.

Despre Mastercard

Mastercard, www.mastercard.com, este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Operăm cea mai rapidă rețea de procesare a plăților din lume, oferind un liant între consumatori, instituții financiare, comercianți, autorități și companii din peste 210 țări și teritorii. Produsele și soluțiile Mastercard fac activitățile zilnice de comerț – cum ar fi cumpărăturile, călătoriile, derularea unei afaceri sau managementul finanțelor – mai simple, mai sigure și mai eficiente pentru toată lumea. Urmăriți-ne pe Twitter: participați la discuțiile de pe blogul Beyond the Transaction și înregistrați-vă pentru cele mai noi știri.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează