Masteranzii Erasmus+ vor beneficia de un nou sistem de împrumuturi şi de sprijin din partea foştilor studenţi

0

Primele împrumuturi pentru absolvenţii înscrişi la studii de masterat în străinătate sunt acum disponibile în cadrul sistemului de garantare a împrumuturilor Erasmus+ pentru masterat. Acordul, care va permite alocarea de împrumuturi în valoare de până la 30 de milioane EUR, garantate de Comisia Europeană prin intermediul programului său Erasmus+, va fi semnat de MicroBank şi de Fondul European de Investiţii (FEI). Acest prim acord va oferi sprijin financiar pentru studenţii din Spania care urmează studii de masterat într-una dintre celelalte 32 de ţări incluse în programul Erasmus+ sau pentru studenţii din ţările respective care pleacă la masterat în Spania.

Salutând semnarea acordului, comisarul UE Tibor Navracsics a declarat: „Ne-am angajat să-i sprijinim pe tinerii europeni talentaţi care doresc să obţină o diplomă de masterat în străinătate. Aceste împrumuturi Erasmus+ pentru masterat le permit studenţilor din Europa să investească în propria educaţie şi în propriul viitor, în condiţii avantajoase. Felicităm MicroBank pentru pionieratul său în cadrul sistemului şi aşteptăm cu mult interes să colaborăm în viitor şi cu alte instituţii financiare din Europa.”

Sistemul de garantare a împrumuturilor Erasmus+ pentru masterat a fost lansat la începutul acestui an de Comisia Europeană şi de FEI printr-o invitaţie de aderare adresată băncilor. Sistemul va primi peste 500 de milioane EUR din bugetul programului Erasmus+, sumă care va contribui la strângerea unui fond de împrumuturi de până la 3 miliarde EUR destinat tinerilor Europei. În total, sistemul vizează să sprijine 200 000 de studenţi care doresc să obţină o diplomă de masterat în străinătate.

În cadrul sistemului, studenţii pot primi până la 12 000 EUR pentru un masterat de un an şi maximum 18 000 EUR pentru un masterat de doi ani. Comisia Europeană s-a asigurat că aceste împrumuturi sunt oferite în condiţii avantajoase. De exemplu, nu se solicită garanţii din partea studenţilor sau a părinţilor, rata dobânzii este avantajoasă şi există opţiuni de rambursare cu întârziere a împrumuturilor. Mai multe informaţii cu privire la acest sistem sunt disponibile pe pagina de internet dedicată împrumuturilor Erasmus+ pentru masterat şi pe site-ul MicroBank.

De acum înainte, toţi studenţii care beneficiază de un grant, de o bursă sau de un împrumut Erasmus+ vor putea beneficia, de asemenea, de sprijin şi de consiliere din partea noii Asociaţii a studenţilor şi foştilor studenţi Erasmus+ (Erasmus+ Student and Alumni Association – ESAA) care va fi lansată pe 12 iunie, cu ocazia unui eveniment organizat la Bruxelles. Noua asociaţie, care va reprezenta peste 3 milioane de studenţi Erasmus+ în perioada de până în 2020, va reuni patru asociaţii existente şi reţelele lor locale – Asociaţia studenţilor şi foştilor studenţi Erasmus Mundus, Erasmus Student Network, garagErasmus (gE) şi reţeaua OCEANS.

Erasmus

Context

Erasmus+

Sprijinirea modernizării sistemelor de învăţământ din Europa şi îmbunătăţirea competenţelor studenţilor şi a capacităţii de asigurare a unor locuri de muncă adecvate reprezintă un aspect esenţial al programului Erasmus+, care sprijină, de asemenea, acţiunile de formare pentru dezvoltare, acţiunile în favoarea tineretului şi cele sportive. Un studiu realizat pentru Comisia Europeană cu privire la impactul programului Erasmus de schimb de studenţi al Uniunii Europene confirmă beneficiile aduse de mobilitatea studenţilor: absolvenţii cu experienţă internaţională au şanse mult mai mari pe piaţa forţei de muncă şi tind să posede competenţe transversale mai solide, care sunt extrem de apreciate de angajatori. Programul, cu o durată de şapte ani (2014-2020), dispune de un buget de 14,7 miliarde EUR, ceea ce reprezintă o creştere cu 40% faţă de nivelurile anterioare ale cheltuielilor şi reflectă angajamentul UE de a investi în aceste domenii. Erasmus+ va oferi unui număr de peste 4 milioane de europeni posibilitatea de a studia, de a se forma, de a câștiga experienţă profesională şi de a face voluntariat în străinătate. De asemenea, programul sprijină parteneriate transnaţionale între instituţiile de învăţământ, de formare profesională şi de tineret, pentru a încuraja cooperarea şi a construi o punte între mediul educaţional şi cel profesional.

Fondul European de Investiţii

Misiunea principală a Fondului European de Investiţii (FEI) este de a sprijini microîntreprinderile, precum şi întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) din Europa, facilitându-le accesul la finanţare. FEI creează şi dezvoltă capital de risc şi capital de creştere, instrumente de garantare şi de microfinanţare care vizează în mod specific acest segment de piaţă. În cadrul acestei misiuni, FEI sprijină iniţiativele UE în domeniul inovării, al cercetării şi dezvoltării, al antreprenoriatului, al creşterii şi al ocupării forţei de muncă.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează