Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

MARTORUL 1136 un documentar despre Viețile care salvează vieți

0

ÎN PREMIERĂ LA DIGI LIFE

MARTORUL 1136, un documentar despre Viețile care salvează vieți

Să fii salvamar, adică responsabil de viața altora, nu este o joacă, iar mulți turiști ignoră sfaturile salvamarilor și își pun astfel propriile vieți în pericol, dar și pe cea a salvatorilor lor. Mai mult decât atât, legea care reglementează serviciul de salvamar – Hotărârea nr. 1136 /2007 – este extrem de permisivă, aproape inexistentă la nivel practic deoarece persoanele care ignoră avertizarile salvamarilor nu sunt sancționați în niciun fel.

Apa, marea, natura dacă nu o respecți, indiferent de cât de bun sau bine pregătit ești te dovedește. Apa e un mediu periculos pentru toată lumea chiar dacă știi să înoți foarte, foarte bine sau crezi că poți face față, de exemplu, unei ape foarte agitate atunci când este steagul roșu.”, explică Gabriel Culea, Președintele Asociației Salvamarilor din România.

Meseria de salvamar este una extrem de solicitantă la nivel fizic și psihologic care cere vigilență în a preveni, pe cât e posibil, pierderea de vieți omenești.

Ignorarea avertismentelor primite, demonstrează un nivel de inconștientă al turistului, vis-a-vis de propria viață și o lipsă de respect a acestuia față de meseria de salvamar și importanța acestei profesii, în salvarea vieților omenești. Atunci când un salvamar se aruncă în apă, pentru a salva o viață, și-o pune în pericol și pe a lui.

În ceea ce privește curenții marini situația este foarte simplă. Apa se mișcă pe direcție orizontală și, bineînțeles, că înotătorii sunt cumva surprinși de aceste mișcări ale apei. Ceea ce este important pentru ei ca să știe în astfel de situații e că atunci când valurile vin spre țărm, perpendicular pe țărm, există această incidență a valurilor. Ele când vin trebuie să se și întoarcă. În situația aceasta se formează niște curenți de tip jet care au întinderi relativ mici la mal după care ei pleacă transversal către larg”, subliniază Răzvan Mateescu, personal din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marină.

Turistul are nevoie să conștientizeze în profunzime riscurile la care se expune când intră în apă și se depărtează de mal, fie din propria voință sau din cauza curenților.

Uitați-vă la plajă cât e de linistită! Acum, atât e de periculoasă. De exemplu, când se formează curenții, se formează undeva în zona laguna. Într-o zi mi-a luat patru copii și două femei, dintr-o dată, așa, curenții. Nu știam pe cine să pun mână pe cine să iau. Vă dați seama cum e! Plus, atunci s-a întâmplat și incidentul cu domnul care a murit care a venit să ajute, că a trecut pe lângă colegul meu și a zis că e profesor de înot sau ce e. Și a făcut comoție cerebrală și l-am luat după din apă. A avut puls vreo 21 de minute după care s-a pierdut”, atrage un semnal de alarmă salvamarul Stefan Gigi.

Documentarul 1136 ce prezintă o serie de interviuri emoționante despre linia subțire dintre viață și moarte în sezonul estival atunci când turiștii se avântă în mare și din neștiință sau ignoranță nu iau în calcul avertismentele salvamarilor va putea fi vizionat în premieră națională pe DIGI LIFE, în data de 30 dec, la ora 22.00.

Trailer oficial MARTORUL 1136: https://www.youtube.com/watch?v=nt3DbYnAxTI&feature=youtu.be

MARTORUL 1136” face parte dintr-o serie de opt documentare care abordează teme sensibile ale societății românești și care vor fi difuzate pe Digi Life.

Filmul este o producție Oblique Media Film și Atic Pictures, regizat de Cristina Dobrițoiu și Titi Rădoaie, avându-i producători pe Adela Vrînceanu Celebidachi, Titi Rădoaie, Dan Iancău și Cristina Dobrițoiu. Filmul a fost realizat cu sprijinul OMD, Media Investment, Publicis Groupe, Intersnack, Ogilvy, Jysk.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.