Marele premiu Timishort 2016 pleacă în Filipine

0

Sandra”, un scurtmeraj despre un grup de fete excentrice care sunt închise într-o pseudo-comunitate de fete în care violența și prietenia se împletesc într-un mod nefiresc a câștigat trofeul Timishort 2016 în valoare de 3500 de euro. Premiul este oferit de Institutul Cultural Român.

Am ales acest film pentru modul visceral și authentic în care regizorul Carlo Francisco Manatad alege să un univers feminin într-un limbaj cinematografic aparte”- aceasta a fost motivația juriului international format din regizorul maghiar Balázs Juszt, regizoarea italiană Grazia Tricarico și Carlos Ramos, directorul Festivalului de Film „IndieLisbao”.

Juriul competiției internaționale a ales să ofere și două mențiuni special filmelor – “Il Silenzio” din Italia și “Con Todas Nuestras Camaras”, o coproducție Ungaria-Spania.

Competiția internațională a însumat 24 scurtmetraje din Marea Britanie, Macedonia, Filipine, Suedia, Serbia, Belgia, Italia, Spania, Germania, Cuba, Brazilia, Albania, Ungaria, Finlanda, Ucraina, Turcia, Austria, Canada, China și Polonia.

timishort_2016_day4_cristian_vaduva-14_resize

Competitția Națională, jurizată de Szymon Stemplewski, directorul artistic al Festivalului „ShortWaves” din Poznań, Octav Chelaru, câștigătorul premiului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc la Timishort 2015 și Olga Török, actriță de teatru și film a ales câștigător scurtmetrajul “Toate fluviile curg în mare”, în regia lui Alexandru Badea, „pentru precizia regiei și abilitatea de a induce o stare de deplinătate, unde moartea nu lasă loc pentru niciun comentariu„. Premiul, în valoare de 500 de euro a fost oferit de Asociația Română a Filmului Independent.

Mențiunea specială a juriului a fost câștigată de Vlad Buzăianu, regizorul scurtmetrajului “Vise de vânzare”, “pentru încercarea de a găsi noi mijloace de exprimare în cinema, într-o lume în care oamenii încep să renunțe la vise”.

Pentru aceste premii au concurat 11 scurtmetraje.

Videorama, secțiunea dedicată filmului experimental, a avut drept câștigător un film din Germania, “Craving for narrative”, “pentru ritmul impresionant, energia proaspătă, combinarea inteligentă a poveștilor personale cu analiza culturală, claritatea fluxului constiinței și umorul inteligent”. Mențiunea specială a juriului a plecat în Brazilia, pentru filmul “Confidente”. Secțiunea Videorama a cuprins în acest an 9 scurtmetraje.

Pentru prima dată în istoria festivalului, secțiunea Timikids, dedicată copiilor, a fost una competițională. S-au oferit două premii, pe categorii de vârstă: La categoria 7-11 ani publicul a ales “The short story of a fox and a mouse”, o animație franceză , Premiul secțiunii 12-14 ani a plecat to în franța, pentru scurtmetrajul “Miel Bleu”.

Cea de-a 8-a ediție a celui mai important festival de scurtmetraje din vestul României a avut loc anul acesta în perioada 6-9 octombrie, la Cinema Timiș și la Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara.

Timishort este organizat de Asociația Româna a Filmului Independent (ARFI) din Timișoara cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Timișoara și al Centrului Național al Cinematografiei.

Parteneri: Institutul Cultural Român, Institutul Polonez București, Ambasada Portugaliei în România, Casa Artelor Timișoara, Electronic Resistance Timișoara, Music Service Timișoara.

Parteneri media: Digi24, DigiFilm, TVR Timișoara, Radio România Cultural, Radio România Timișoara, Zile și Nopți, liternet.ro, cnefan.ro, sub25

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează