MAE, UNICEF și Eurochild invită copiii să își spună părerile în sondajul de opinie „Europa pe care și-o doresc copiii“

0

#PărereaTaConteaza, #EuropaCopiilor

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul ministrului delegat pentru Afaceri Europene, UNICEF și Eurochild îi invită pe toți copiii și tinerii din România să își spună părerea în sondajul de opinie online „Europa pe care și-o doresc copiii“, o ocazie inedită de a-și face vocile auzite de către liderii Uniunii Europene.

„În contextul european marcat de numeroase provocări şi schimbări, eforturile noastre trebuie îndreptate către construirea unui viitor solid și durabil pentru generațiile viitoare. Din această perspectivă, dar și a faptului că în anul 2019 vom celebra 30 de ani de la semnarea Convenției privind Drepturile Copilului, am considerat că implicarea copiilor și tinerilor în procesul de pregătire și exercitare a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene este esențială, iar România a introdus deja printre tematicile de interes ale mandatului problematica drepturilor copilului, educația timpurie și accesul la oportunități egale pentru grupurile vulnerabile, creşterea adaptabilităţii tinerilor la provocările pieţei muncii viitorului sau promovarea parteneriatelor între instituțiile publice și mediul asociativ, cu scopul dezvoltării tinerilor ca parteneri de creare a politicilor publice“, a declarat Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

Rezultatele sondajului dezvoltat de UNICEF și Eurochild pentru copiii și tinerii de pe continentul european vor sta la baza discuțiilor ce vor avea loc în plenul Parlamentului European cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, pe 20 noiembrie 2018, dar și a altor întâlniri la nivel înalt.

„În Uniunea Europeană, 1 din 5 cetățeni este copil sau tânăr. Este esențial ca la dezbaterile care definesc viitorul Europei să participe copiii și tinerii. Ideile lor ar trebui să contribuie la viitoarele politici europene care să le asigure accesul egal la educație, sănătate, integrarea pe piața forței de muncă și o implicare activă în deciziile care le influențează viața. În contextul preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene, Guvernul României are oportunitatea unică de a promova la nivel european participarea copiilor“, a subliniat Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România.

Copiii și ținerii din Uniunea Europeană și nu numai, cu vârsta între 0 și 30 de ani, sunt invitați să răspundă la întrebări pe teme diverse despre școală, societate, viața de familie, preocupări și speranțe, cât și despre viziunile lor asupra viitorului Europei. Sondajul a fost creat de către experți în drepturile copilului și testat cu copiii prin intermediul focus grupurilor.

Completarea lui durează șapte minute. Nu există răspunsuri greșite. Sondajul este deschis până la 21 septembrie 2018. Copiii îl pot completa în limba română pe pagina http://bit.ly/europacopiilor și în alte 26 de limbi aici: http://www.childrightsmanifesto.eu/europe-kids-want.

În noiembrie 2017, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, s-a angajat să găzduiască în plenul institutiei pe care o conduce un eveniment anual prin care este analizată activitatea acesteia în ceea ce privește promovarea drepturilor copilului. Ca urmare a acestui angajament, la 20 noiembrie 2018, președintele Parlamentului European va găzdui prima sesiune plenară la care participă o delegație de aproximativ 400 de copii și tineri. Rezultatele sondajului „Europa pe care și-o doresc copiii“ / „The Europe Kids Want“ vor constitui baza discuțiilor la acest eveniment la nivel înalt. Sondajul este susținut de organizațiile din cadrul Grupului de Acțiune pentru Drepturile Copilului.

UNICEF este prezent în România şi în alte 190 de ţări şi teritorii pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă. În România, UNICEF lucrează împreună cu Guvernul, Parlamentul, autorităţi locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naţionali şi internaţionali şi cu mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie de calitate şi la şcoală, pentru protejarea adolescenţilor şi monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecţie socială şi pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. UNICEF este susţinut financiar integral prin contribuţiile voluntare ale persoanelor fizice, corporaţiilor, fundaţiilor şi ale guvernelor.

România va asuma, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, Președinția Consiliului Uniunii Europene. Acest mandat se asigură prin rotație între statele membre ale Uniunii Europene la fiecare șase luni. În timpul exercitării Președinției, România va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituții europene, în special Comisia Europeană și Parlamentul European, lucrând, de asemenea, în strânsă coordonare cu Președintele Consiliului European în cadrul procesului decizional. Președinția rotativă asigură gestionarea agendei europene și prezidarea formațiunilor sectoriale ale Consiliului la toate nivelurile (ministerial, ambasadorial și tehnic), cu excepția Consiliului Afaceri Externe. Președinția trebuie să acționeze ca un mediator imparțial, concentrându-se în principal pe prezentarea de propuneri de compromis, capabile să conducă la adoptarea de poziţii comune ale statelor membre.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează