Lungmetrajul “Ilegitim” apreciat de critica internațională

0

“Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, a avut premiera mondială la sfârșitul săptămânii trecute, în prezența echipei, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin (11-21 Februarie). Filmul a fost primit cu aplauze furtunoase din partea publicului dar și cu cronici laudative din partea jurnaliștilor internaționali.

Publicația franceză Le Figaro titrează:  „Sitaru, susținut de o distribuție remarcabilă, nu alunecă în capcanele unui film tezist, nu își judecă niciunul dintre personaje și semnează un film provocator care poate fi interpretat în mai multe chei. Cel mai probabil, filmul “Ilegitim” va genera multiple dezbateri”, mai scrie Le Figaro.

Ilegitim Berlinale 1, (c)credit photo Florin Ghioca

            „Prezentat în secțiunea Forum de la Berlinale, cel de-al patrulea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, reprezintă o întoarcere a regizorului la începuturile sale în cinematografia independentă”, constată Cineuropa. “Realizat fără nicio susținere din partea Centrului Național al Cinematografiei (unde a fost ignorat probabil din cauza subiectului său delicat), “Ilegitim” este atât o dramă a unei familii disfuncționale, cât și o analiză a psihologiilor diferite. Filmul este mai mult o poveste complicată de dragoste, decât o analiză a unui incest și, spectatorul este atras într-o dramă familială convingătoare care demonstrează cât de ușor este să judeci din exterior și cum perspectiva lucrurilor se schimbă atunci când ești în centrul poveștii. Lungmetrajul jonglează și cu limitele fine dintre acceptabil și inacceptabil fiind evident că aceste limite sunt ușor interschimbabile” scrie Cineuropa.

Prestigioasa publicație Screen International titrează:

„Adrian Sitaru (“Pescuit Sportiv”, ”Din dragoste cu cele mai bune intenții) redeschide subiectul avortului în cinematografia românească, și, chiar dacă impactul său nu este atât de puternic și tulburător precum în „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” (regia Cristian Mungiu), este foarte probabil să șocheze câteva minți mai sensibile și să declanșeze dezbateri înverșunate despre moralitate, incest și afecțiune fraternă. De data aceasta, dezbaterea are loc fără un context istoric, deoarece linia narativă se află în prezent”, adaugă Screen International.

            “Ilegitim”, despre care criticul român Cristina Corciovescu spune că este cel mai bun lungmetraj realizat de Adrian Sitaru, va avea o ultimă proiecție în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, pe data de 20 Februarie, de la 21:30 (ora locală), Cinestar 8.

“Ilegitim”, unul dintre cele mai provocatoare filme românești din ultimii ani, spune povestea a doi frați (Alina Grigore și Robi Urs) și iubirea lor ilegitimă. Un tată medic (Adrian Titieni) și mai multe denunțuri. O familie în care limita dintre moral și legal nu a existat niciodată. Nici măcar în cazul unui avort.

Din distribuție fac parte Adrian Titieni, Bogdan Albulescu, Alina Grigore dar și actori neprofesioniști din cadrul școlii de actorie InLight – Robi Urs, Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu, Mihaela Perianu.

Scenariul a fost scris de Adrian Sitaru și Alina Grigore, imaginea poartă semnătura lui Adrian Silișteanu și Alexandru Lorian Timoșca, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu și Theo Lichtenberger în timp ce de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, producător Anamaria Antoci.

“Ilegitim” este o producție Domestic Film, în coproducție cu Film Produkcja Polonia și Damned Films Franța, cu sprijinul Altex și HBO România.

            În România, “Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, va avea premiera pe 18 martie 2016.

Pagina oficială de Facebook a filmului: https://www.facebook.com/ilegitim

TEASER: https://www.youtube.com/watch?v=dyc1I0dobjs 

Cu sprijnul: CNC, ICR, Polish Film Institute

Susținut de: RADIO ZU

Partener de comunicare: MEDIAFAX GROUP

Partener de monitorizare: mediaTRUST

Recomandat de: ZILE SI NOPTI

Parteneri media: Cinemap, FILM, Catavencii, Cinemagia, Descopera.ro, Gandul.info, The One, csid.ro, ZiarulMetropolis.ro, CinemaRX.ro, Cinefan.ro, All About Romanian Cinema (aarc.ro), MovieNews.ro, @FILM

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează