L’Oréal și UNESCO au desemnat câștigătoarele burselor L’Oréal – UNESCO Pentru Femeile din Știință

0

Senzori de gaze mai sensibili cu impact redus asupra mediului, implanturi osoase ce reduc riscul de reapariție a tumorilor, motivele pentru care unii pacienți devin rezistenți la tratamentul contra cancerului hepatic și o analiză mai profundă a cauzelor infertilității pentru a crește șansele de reușită ale FIV sunt temele de cercetare ale câștigătoarelor programului de burse private L’Oréal – UNESCO Pentru Femeile din Știință, ediția 2019.

Alexandra Mocanu, Gianina Popescu Pelin, Iuliana Nenu și Mariana Pavel-Tanasă sunt câștigătoarele ediției a X-a a programului ce susține tinere cercetătoare și au fost premiate cu burse în valoare de câte 42.000 lei, care le vor ajuta să își continue proiectele științifice.

De zece ani sprijinim și recunoaștem meritele, efortul și potențialul tinerelor din cercetarea românească prin componenta locală a programului L’Oréal – UNESCO For Women in Science. Le susținem prin burse care le permit să deruleze proiecte importante și care deschid noi oportunități în cercetarea românească și internațională, contribuind, astfel, la avansul științei. Credem cu tărie că femeile aduc perspective diferite față de bărbați în știință, de aceea reprezentativitatea acestora în toate domeniile științei și pe toate palierele ierarhice este vitală”, a declarat Vanya Panayotova, Director General L’Oréal România.

O misiune importantă a UNESCO este să contribuie la dezvoltarea durabilă prin știință, iar una dintre prioritățile globale ale Organizației este de a lupta pentru egalitatea de șanse. Sunt două axe importante ale Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, iar programul <Pentru Femeile din Știință> se înscrie perfect în acest context. CNR UNESCO a fost și rămâne, prin vocația sa, un partener strategic atât pentru sectorul public cât și pentru cel privat în sprijinirea dezvoltării științei”, a declarat Ani Matei, Secretar General CNR UNESCO.

Programul de burse private L’Oréal – UNESCO Pentru Femeile din Știință premiază tinere cercetătoare cu vârste sub 35 de ani, care activează în domeniile Științe Fizice sau Științele Vieții, în urma unui riguros proces de selecție, realizat de nume prestigioase din comunitatea științifică din România.

Câștigătoarele secțiunii Științe Fizice

Alexandra Mocanu este șef de lucrări universitar, specializat în domeniul ingineriei chimice, are 34 de ani și lucrează în cadrul Universității Politehnice București. Proiectul pentru care a primit finanțare va crea premisele pentru dezvoltarea de senzori de gaze mult mai sensibili, cu durată de funcționare mai mare și impact redus asupra mediului.

Gianina Popescu-Pelin are 33 de ani, este cercetător științific grad III în cadrul Institutului Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației. Proiectul căruia i se dedică propune dezvoltarea unei noi generații de implanturi medicale, ce pot scădea riscul recurenței tumorilor în cazurile de cancer osos.

Câștigătoarele secțiunii Științele Vieții

Iuliana Nenu este medic rezident gastroenterolog, are 28 de ani și este doctorand la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Iuliana studiază motivele pentru care pacienții cu carcinom hepatocelular dezvoltă rezistență la anumite forme de tratament.

Mariana Pavel-Tanasă are 33 de ani, este asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași. Proiectul de cercetare propus va evidenția legătura dintre autofagia celulelor NK (natural killer) și infertilitatea feminină, pentru a crește șansele de reușită ale FIV.

10 ani, 25 de câștigătoare, burse în valoare de 1 milion de lei

Lansate în România în 1999, bursele L’Oréal – UNESCO Pentru Femeile din Știință au sprijinit până în prezent 25 de tinere cercetătoare, cu burse în valoare totală de peste 1 milion de lei. Rezultatele științifice ale proiectelor susținute au deschis noi arii de cercetare la nivel național și internațional, au generat noi metode de diagnostic și tratament pentru boli rare, au dus la formarea de noi laboratoare și departamente, ori au dus la atragerea de fonduri europene pentru noi proiecte de cercetare.

Ediția a zecea a programului s-a desfășurat în perioada iulie – octombrie 2019 și a reunit 72 de dosare de candidatură.

Programul de burse naționale se adresează cercetătoarelor cu vârsta de maxim 35 de ani, care fie sunt doctorande, fie au obţinut titlul ştiinţific de doctor şi urmează un program de pregătire postuniversitară în țara noastră.

Despre programul internațional For Women in Science (în română Pentru Femeile din Știință)

Pe parcursul ultimilor 20 de ani, Fundația L’Oréal și UNESCO au sprijinit 3.200 de tinere femei de știință din toată lumea, prin programe de burse. Bursele L’Oréal – UNESCO For Women in Science (în română – Pentru Femeile din Știință) se acordă anual, la nivel național sau regional, în ceremonii organizate în 117 țări.

275 de tinere beneficiază de programe de burse naționale sau regionale în fiecare an. Dintre acestea, cele mai promițătoare 15 femei de știință sunt selectate în cadrul programului Internațional Rising Talents.

Anual, cinci femei de știință primesc premiul L’Oréal – UNESCO For Women in Science Award în domeniul lor de activitate. Fiecare laureată primește câte un premiu de 100.000 euro.

Pentru mai multe detalii: www.forwomeninscience.com.

Despre L’Oréal România

L’Oréal România, parte a grupului L’Oréal, care se dedică frumuseții de peste 105 ani, are o istorie de 22 de ani pe piața locală. Cu portofoliul său unic de 22 de branduri internaționale diverse și complementare, L’Oréal România este unul dintre liderii pieței locale de cosmetice, prezent în toate canalele de distribuție: mass market, magazine, farmacii și drogherii, saloane, travel retail și branded retail.

Despre Comisia Naţională a României pentru UNESCO

Comisia Naţională a României pentru UNESCO a fost înfiinţată în 1957 şi este instituţie publică în coordonarea Ministerului Educaţiei Naționale, asigurând legătura României cu UNESCO, în baza colaborării cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii, Academiei Române şi cu alte instituţii şi organisme centrale.

Comisia Naţională a României pentru UNESCO are, conform Cartei Comisiilor Naţionale pentru UNESCO, rol consultativ, prin acordarea de consultanţă de specialitate guvernelor proprii şi delegaţiilor la Conferinţa Generală în domeniul UNESCO şi al programelor sale; rol de legătură între Secretariatul UNESCO şi structurile guvernamentale şi neguvernamentale; rol de informare a UNESCO asupra obiectivelor şi activităţilor naţionale; rol participativ în elaborarea, implementarea şi evaluarea programelor UNESCO. Misiunea CNR UNESCO este, pe de o parte, aceea de a focaliza programele UNESCO relevante în România, făcându-le repere ale dezvoltării socio – economice – durabile. Pe de altă parte, Comisia are rolul de a fructifica în planul activităţii globale a UNESCO valorile româneşti în domeniul educaţiei şi ştiinţei, precum şi profunzimea şi diversitatea culturală românească.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.