LONDRA: Simfonia a III-a de George Enescu va fi interpretată de prestigioasa London Philarmonic Orchestra

0

Premieră extraordinară la Londra în 2015

 Simfonia a III-a de George Enescu va fi interpretată de prestigioasa London Philarmonic Orchestra pe scena Southbank Centre

 Vladimir Jurowski pe scena Festivalului Enescu 2013 credit foto Sergiu Iczkovits

Una dintre cele mai cunoscute orchestre din lume, London Philarmonic Orchestra, va interpreta lucrarea compozitorului român sub bagheta celebrului dirijor de origine rusă Vladimir Jurowski pe 7 februarie 2015. Este pentru prima dată când Simfonia a III-a de George Enescu va fi interpretată pe o scenă londoneză.

Programul de la Londra cuprinde două lucrări ale compozitorului Serghei Rahmaninov în prima parte, iar în a doua parte urmează “Simfonia a III-a de George Enescu, o lucrare plină de intensitate emoțională, eroică și triumfală, inspirată de angoasele Primului Război Mondial”, se precizează pe site-ul renumitului spațiu cultural Southbank Centre. Concertul susținut anul viitor de London Philarmonic Orchestra va avea loc în sala Royal Festival Hall.

Simfonia a III-a cu Cor în Do Major Op. 21, de George Enescu în interpretarea dirijorului Vladimir Jurowski, aflat în top 50 cei mai bine cotați dirijori ai lumii, a fost prezentată inițial în cadrul programului ediției 2013 a Festivalului Internațional “George Enescu”, pe 14 septembrie.

„Evenimentul care va avea loc la Londra este unic și demonstrează, o dată în plus, puterea Festivalului de a face cunoscută muzica lui George Enescu în lume”, a declarat pentru presă Oana Marinescu, Director de Comunicare al Festivalului “George Enescu”.

Este parte din obiectivele Festivalului Enescu să prezinte publicului național și internațional noi versiuni ale compozițiilor enesciene, în interpretarea celor mai bine cotați artiști contemporani ai lumii.

“Atașamentul meu față de muzica lui George Enescu a crescut direct proporțional cu atașamentul față de Festivalul Enescu, încă de la prima ediție a Festivalului la care am participat ca invitat, în urmă cu nouă ani”, îi povestea dirijorul Vladimir Jurowski jurnalistului Marius Constantinescu, într-un interviu din septembrie anul trecut.

De-a lungul carierei, Vladimir Jurowski a colaborat cu unele dintre cele mai importante instituții muzicale din lume, printre care prestigioasele Royal Opera House Covent Garden, Teatro La Fenice di Venezia sau Opéra Bastille de Paris. În anul 1999 a debutat la Metropolitan Opera New York. Din anul 2007,  Vladimir Jurowski a devenit dirijor principal al London Philharmonic Orchestra, una dintre cele mai bine cotate orchestre britanice ale momentului. „Sub bagheta lui Jurowski, această orchestră a devenit un instrument fabulos de rafinat”, scria cotidianul britanic “The Telegraph”.

Southbank Centre este considerat unul dintre centrele culturale de grad zero din Londra și din lume și este, în același timp, și sediul London Philarmonic Orchestra.

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează