Locul 2 la campionatul internațional de precizie a aterizării cu parapanta Albania Open

0

În perioada 27 – 30 aprilie 2017 s-a desfășurat în Vlore, Albania campionatul internațional de precizie a aterizării cu parapanta Albania Open. Această competiție anticipează Campionatul Mondial de Precizie a Aterizării cu Parapanta ce va avea loc între 4-14 mai 2017 în aceași locație.

cropped-kis-antet

România a fost reprezentată la Albania Open de piloții Sarig Istvan și Rancz Pavel. Competiția a inclus trei manșe. Condițiile meteo pe tot parcursul campionatului au fost foarte dificile: vânt puternic în rafale cu schimbări bruște de direcție și viteză. Decolarea s-a realizat de la o distanță de 2400m de locul aterizării cu o diferență de nivel de 740m. Chiar și în astfel de condiții la prima manșă Sarig a aterizat perfect, la 0 cm distanță de centru – acest centru fiind un punct de 2 cm în diametru; iar la celelalte două manșe Sarig a aterizat la 4 cm de centru. Sarig Istvan a fost surclasat după cele trei manșe doar de către cehul Tomas Lednik care a aterizat cu un singur centimetru mai aproape de centru țintei față de pilotul nostru. În aceasta competiție Sarig la surclasat pe Matjaz Sluga din Slovenia, campion mondial si european en-titre la precizia aterizării cu parapanta.

Sarig a început să zboare cu parapanta în anul 1997 și de atunci a obținut peste 100 de locuri pe podiumurile naționale, fiind multiplu campion național și de cinci ori câștigător al Cupei României la parapantism. Istvan este membru fondator al Aeroclubului Turbulencia unde activează ca instructor de zbor. Deși există foarte multă dedicare și pasiune pentru acest sport, echipa Turbulencia se confruntă și cu obstacole – cel mai sever fiind lipsa unui punct electronic pentru precizia aterizării cu parapanta. Acest punct fix este extrem de necesar în antrenamentele pentru aterizare la punct fix pentru a putea replica condițiile de concurs, a declarat Sarig reporterilor.

În următoarele zile de dinaintea Campionatului Mondial, Sarig are un plan de pregătire intensă în Albania țintind un loc pe podium. Informații la zi despre pregătirea și participarea la Campionatul Mondial puteți găsi pe profilul de Facebook al campionului nostru  și situl Aeroclubului Turbulencia .

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează