Literatura română, în topul traducerilor în polonă

0

Literatura română, în topul traducerilor în polonă.

Ziua Internațională a Traducătorului, sărbătorită la Varșovia

Institutul Cultural Român de la Varșovia participă, în perioada 28-30 septembrie 2019, la „Ziua Internaţională a Traducătorului”, unul dintre evenimentele anuale, tradiționale, ale cluster-ului EUNIC Varșovia.

Ultimii ani au adus un număr record de traduceri de volume românești în limba polonă, marea lor majoritate publicate cu sprijinul programului TPS al Centrului Cărții din cadrul ICR. Cu o medie de 15-20 volume noi pe an, literatura română se află printre liderii traducerilor în premieră pe piața poloneză. Dintre cele mai noi apariții amintim: Întâmplări în irealitatea imediată, Inimi cicatrizate și Vizuina luminată, de Max Blecher, Zilele regelui și Toate bufnițele, de Filip Florian, Matei Brunul și Celelalte povești de dragoste, de Lucian Dan Teodorovici, Medgidia, orașul de apoi și Cartea pisicii, de Cristian Teodorescu, De ce este România altfel?, România, țară de frontieră a Europei, Cum s-a românizat România, de Lucian Boia, Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor și Nu putem evada din istoria noastră, de Adrian Cioroianu, Viața începe vineri și Inocenții, de Ioana Pârvulescu, Sexagenara și tânărul, de Nora Iuga, Nostalgia, de Mircea Cărtărescu, Fetița care se juca de-a Dumnezeu, de Dan Lungu, Soldații. Poveste din Ferentari, de Adrian Schiop, Cartea șoaptelor, de Varujan Vosganian, Negustorul de începuturi de roman, de Matei Vișniec, Despre graniță, de Gabriel Liiceanu, Falsul Dimitrie, de Dumitru Crudu, Patria mea A4, de Ana Blandiana. În sezonul toamnă-iarnă 2019, editurile poloneze pregătesc noi titluri românești, printre care un nou volum de Matei Vișniec, Domnul K. eliberat, Minima moralia. Elemente pentru o etică a intervalului, de Andrei Pleșu, Interior zero, de Lavinia Braniște, Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu, de Tatiana Niculescu, Parohia, de Dan Coman.

Pentru a unsprezecea oară, cluster-ul varșovian al Rețelei Institutelor Naționale de Cultură din Uniunea Europeană – EUNIC Varșovia, Reprezentanța Comisiei Europene în Polonia și Asociația Traducătorilor Literari vor organiza Ziua Internațională a Traducătorilor. Ziua este sărbătorită în data de 30 septembrie, de Sf. Ieronim (potrivit Calendarului romano-catolic), autorul primei traduceri în latină a Bibliei, patronul traducătorilor. Scopul evenimentului este atragerea atenției asupra rolului traducătorului în receptarea literaturii de limbă străină, precum și conștientizarea de către cititori a faptului că, prin munca lor, traducătorii co-creează literatura mondială.

Aniversarea varșoviană din acest an a Zilei Internaționale a Traducătorului va oferi publicului larg un program bogat, derulat pe toată durata zilei de 28 septembrie la Centrul pentru Artă Contemporană Zamek Ujazdowski din Varșovia, în clădirea Laboratorium: mese rotunde având ca temă arta traducerii, intitulate „Polifonie despre traducere”; un „duel” între doi traducători care vor prezenta propriile interpretări ale unui text de Albert Cohen; proiecția a zece filme de scurtmetraj prezentând portretele unor remarcabili traducători din și în limba polonă, ziua fiind încheiată de o gală aniversară dedicată celor zece ani de activitate a Asociației Traducătorilor Literari din Polonia.

O serie de evenimente conexe, expoziție de carte „Scufița Roșie în 30 de limbi”, organizată cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în Polonia și „lecții” susținute în liceele varșoviene, în data de 30 septembrie, de către traducători profesioniști, vor întregi programul evenimentelor. La invitația Institutului Cultural Român de la Varșovia, traducătoarea Olga Bartosiewicz Nikolaev va susține lecția cu titlul „Ce fel de Românie cunosc polonezii? Rolul traducătorului în promovarea culturii“ într-unul dintre liceele-gazdă, participante la proiect.  Începând din 2012, în programul Zilei Internaționale a Traducătorului se regăsesc și lecții și ateliere în liceele teoretice varșoviene, susținute de traducători literari, care familiarizează tinerii cu anumite aspecte interesante ale propriei munci.

Olga Bartosiewicz Nikolaev este doctor în istoria literaturii, absolventă de filologie romanică și română, traducătoare, cadru didactic la Institutul de Filologie Romanică al Universității Jagiellone din Cracovia. A tradus în limba polonă romane de Doina Lungu (Simfonia unui criminal / Symfonia złoczyńcy, Ed. Ha!art, Cracovia, 2016) și Adrian Schiop (Soldații. Poveste din Freentari / Żołnierze. Opowieść z Ferentari, Ed. Universitas, Cracovia, 2018), precum și numeroase fragmente de proză și poezie românească și franceză (printre autori se numără: Gheorghe Mocuţa, Andrei Mocuţa, Radu Ciobanu, Nora Iuga).

La festivitățile prilejuite de Ziua Internațională a Traducătorului, alături de Institutul Cultural Român de la Varșovia se vor afla și în acest an Forumul Cultural Austriac, British Council, Centrul Ceh, Institutul Cultural Danez, Goethe-Institut, Centrul Cultural Lituanian de pe lângă Ambasada Lituaniei la Varșovia, Institutul Cultural Italian, Institutul Francez, Reprezentanța Comisiei Europene în Polonia. Principalul partener al EUNIC Varșovia este Asociaţia Traducătorilor Literari din Polonia.

Programul complet: https://www.icr.ro/varsovia/ziua-internationala-a-traducatorului-editia-a-xi-a-2019

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.