Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Linie telefonica de suport psihologic-emotional gratuit pentru persoanele afectate de COVID-19

0

București, 6 aprilie 2021 – De astăzi, persoanele afectate de pandemia COVID-19, personalul medical supus condiţiilor de stres sau oricine se confruntă cu presiunea cauzată de pandemie beneficiază de servicii gratuite de sprijin psihologic prin apelarea liniei telefonice cu tarif normal 021 9081.

Peste 40 de psihoterapeuţi voluntari sunt implicaţi în proiectul demarat şi coordonat de către Ministerul Sănătăţii în parteneriat cu Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale (APCCR), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (prin Clinica Universitară de Psihologie PsyTech) și Vodafone România.

Linia telefonică de sprijin psihologic 021 9081 funcţionează de luni până sâmbătă în intervalul 12.00 – 20.00 şi poate fi apelată cu tarif normal din toate rețelele telefonice. Apelurile sunt preluate de peste 40 de psihoterapeuţi voluntari ai APCCR printr-o centrală virtuală, numită Cloud Voice, oferită gratuit de Vodafone România.

A trecut mai mult de un an de când pandemia COVID-19 a dat buzna în viața fiecărui român. Izolarea, pierderea oamenilor dragi, problemele economice, limitările în interacțiunile sociale au avut un efect negativ asupra sănătății mintale a multora dintre noi. Linia de sprijin psihologic lansată astăzi este o unealtă de suport pentru orice român afectat de pandemie. Cu sprijinul UBB, APCCR și Vodafone, peste 40 de psihoterapeuți voluntari vor fi alături de oricine simte că are nevoie de sprijin emoțional. Pentru că numai împreună, om cu om, vom reuși să trecem de această perioadă grea”, a declarat Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Este primul demers formal și pe scară largă pe care îl văd din partea autorităților, care, în relație cu pandemia, se ocupă nu doar de binele medical al oamenilor, ci și de binele lor psihologic (sănătate mintală/calitatea vieții în pandemie). Este o schimbare majoră, în linie cu ce se întâmplă în țările moderne la care ne raportăm. UBB, prin Clinica sa de Psihologie și în colaborare cu o serie de organizații profesionale (Asociația Psihologilor din România, Asociația de Psihoterapiii Cognitive și Comportamentale) a oferit un suport psihologic constant populației în perioada de pandemie, acesta, prin implicarea ministerului de specialitate, dobândind acum o altă anvergură, asigurând oamenilor în nevoie acces la cele mai avansate intervenții psihologice validate științific”, a declarat Daniel David, Rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Provocările, dificultățile și nesiguranța asociate ultimului an sunt factori care au activat vulnerabilități cu impact direct asupra sănătății mentale a populației, rata problemelor emoționale și comportamentale fiind în creștere în această perioadă. Impactul problemelor de sănătate mentală asupra modului în care ne desfășurăm activitățile zilnice, asupra sănătății fizice și asupra stării de bine este major. În acest context, psihoeducația și suportul psihologic sunt esențiale pentru a-i susține pe cei în dificultate. În condițiile în care accesul la serviciile de sănătate mentală este limitat, APCCR, cu sprijinul partenerilor, și prin cei 40 de voluntari, psihologi cu drept de liberă practică, își oferă expertiza în beneficiul comunității prin oferirea gratuită a suportului psihologic telefonic, contribuind la reducerea efectelor pandemiei asupra sănătății mentale și creșterea calității vieții persoanelor aflate în dificultate”, a declarat Anca Dobrean, Președinte APCCR.

Pandemia de COVID-19 a destabilizat societatea și ne-a pus la încercare pe toți – atât din punct de vedere profesional, cât și personal. În situația actuală sprijinul moral și emoțional este esențial, în special pentru cei mai afectați de această criză. Acest proiect răspunde unei nevoi reale a societății și de aceea ne-am mobilizat resursele punând, încă o dată, tehnologia în slujba binelui. La Vodafone, știm că aceste două elemente cheie aduse împreună, tehnologia și spiritul uman, pot genera cea mai mare schimbare în bine și pot crea un viitor mai bun pentru toți”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.

Despre Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătăţii este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului României și reprezintă autoritatea centrală în domeniul asistenţei de sănătate publică.

Misiunea Ministerului Sănătății este de a contribui prin elaborarea de politici publice, prin reglementarea domeniului și prin acțiuni adecvate la dezvoltarea unui sector sanitar modern și accesibil care să acopere în mod eficient și echitabil nevoile de sănătate ale cetățenilor din România și care să conducă la îmbunătățirea stării de sănătate a populației.

Despre APCCR

Asociaţia de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România (APCCR) este cea mai veche şi cea mai reprezentativă asociaţie de profil din România, membră a Asociației Europene de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale (EABCT), Centru de formare şi reprezentant al Institutului Albert Ellis din New-York, SUA. Asociația promovează evaluarea şi intervenţiile psihologice validate ştiinţific în scopul optimizării sănătăţii şi în tratamentul tulburărilor mentale la copii, adolescenţi, adulţi şi vârsta a treia. APCCR este acreditată de Colegiul Psihologilor din România pentru formarea profesională în psihoterapii cognitive şi comportamentale. În această calitate, informaţiile, procedurile şi strategiile validate științific asumate de asociație sunt prezentate noilor generaţii de psihoterapeuți și clinicieni, stimulând formarea acestora în paradigma practicii validate științific. Mai multe informații despre activitatea asociației găsiți aici http://psihoterapiecbt.ro/

Despre Clinica Universitară de Psihologie PsyTech din UBB

Clinica Universitară de Psihologie PsyTech din Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este prima clinică universitară de psihologie din România, fondată în 2007. De atunci Clinica a fost printre pionierii introducerii în țară a practicilor psihologice validate științific (în diagnostic/prevenție/tratament), cu impact determinant asupra educației, cercetării, formării și practicii psihologice în domeniu. Mai multe informații despre Clinică găsiți aici: http://clinicadepsihologie.psiedu.ubbcluj.ro/.

Despre Vodafone

Vodafone este o companie lider în domeniul telecomunicațiilor în Europa și Africa. Misiunea noastră este să „conectăm pentru un viitor mai bun”, iar capabilitățile, experiența și prezența noastră extinsă ne oferă oportunitatea unică de a susține schimbarea pozitivă pentru societate. Rețelele noastre mențin familiile, prietenii, afacerile și guvernele conectate și avem un rol esențial în menținerea funcționării economiilor și a sectoarelor critice, precum educația și asistența medicală.

Vodafone este cel mai mare operator de servicii mobile și fixe în Europa și cel mai mare furnizor de servicii IoT din lume. Platforma noastră de tehnologie M-Pesa permite, în Africa, unui număr de peste 45 de milioane de oameni să beneficieze de acces la plăți mobile și servicii financiare. Operăm rețele mobile și fixe în 21 de țări și 48 de rețele mobile partenere. La 31 decembrie 2020, Vodafone Group avea peste 300 de milioane de utilizatori ai serviciilor mobile, peste 27 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix, peste 22 de milioane de clienți ai serviciilor TV și peste 118 milioane de dispozitive IoT conectate.

Apreciem și tratăm cu respect toate persoanele, indiferent de rasă, etnie, dizabilitate, vârstă, orientare sexuală, identitate de gen, credință, cultură sau religie. Angajamentul nostru de a susține diversitatea și incluziunea stă la baza misiunii noastre și a eforturilor companiei de a îmbunătăți accesul la educație și abilități digitale pentru femei și pentru societate, în general.

Totodată, Vodafone ia măsuri importante pentru a limita impactul companiei asupra planetei prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 50% până în 2025, până la net zero până în 2040, prin achiziția de 100% energie electrică din surse regenerabile până în 2021 în Europa, și până în 2025 pentru operațiunile din celelalte teritorii, reutilizând, revânzând sau reciclând 100% din echipamentele noastre de rețea care devin redundante.

Pentru mai multe informații, vizitați www.vodafone.com, urmăriți-ne pe Twitter la @VodafoneGroup sau conectați-vă cu noi pe LinkedIn la www.linkedin.com/company/vodafone.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.